Ce este fericirea? „Fericirea nu este ceva gata făcut. Ea vine din propriile tale acțiuni”

De-a lungul istoriei, oamenii s-au tot întrebat ce înseamnă să fie fericiți. Filozofi, scriitori și cercetători au căutat răspunsuri, fiecare aducând propria perspectivă. Aristotel vorbea despre „eudaimonia”, o stare de împlinire și virtute, în care sufletul găsește armonie. În Evul Mediu, fericirea era adesea asociată cu divinitatea și viața după moarte, în timp ce iluminismul a transformat-o într-un scop al existenței pământești, o stare de bine ce putea fi cultivată prin rațiune și echilibru.

Psihologia modernă a dus întrebarea mai departe. William James (considerat părintele psihologiei americane) și John Dewey (renumit pedagog și filosof pragmatist) au legat fericirea de experiența directă, de activitățile care ne aduc sens și satisfacție. Mary Whiton Calkins, una dintre primele femei psiholog, a studiat memoria și atenția, demonstrând cât de mult experiența conștientă și implicarea activă în viața de zi cu zi influențează starea noastră de bine.

În ultimele decenii, studiile în neuroștiință au arătat că fericirea nu e doar un sentiment efemer: anumite regiuni ale creierului, neurotransmițători precum dopamina și serotonina și conexiunile neuronale formează „harta fericirii” în mintea noastră. Practic, creierul nostru poate fi antrenat să recunoască și să valorizeze momentele plăcute.

Dar ce hrănește cu adevărat fericirea?

Cercetările arată că relațiile interumane, sentimentul de apartenență și simțul împlinirii și al recunoștinței sunt esențiale. Psihologul Martin Seligman, fondatorul psihologiei pozitive, vorbește despre „căi ale fericirii”: plăcerea, implicarea și sensul. Experiențele care ne fac să pierdem noțiunea timpului, activitățile în care ne simțim competenți și conectarea la un scop mai mare ne aduc un sentiment de împlinire durabilă. În schimb, izolarea, comparațiile constante, stresul prelungit și lipsa sensului pot eroda fericirea chiar și atunci când totul pare perfect la suprafață.

Fericirea, însă, nu se reduce la un simplu „sentiment plăcut”. Ea se construiește în timp, prin gesturi mici și alegeri conștiente. Recunoștința zilnică, practica mindfulness-ului, dar și momentele de generozitate și implicare socială sunt dovezi că fericirea se hrănește cu acțiune. Experimente psihologice arată că oamenii care ajută regulat alți indivizi, fără să aștepte recompense, raportează niveluri mai ridicate de bunăstare emoțională. În același timp, capacitatea de a-ți gestiona emoțiile negative, de a accepta frustrarea și de a găsi în dificultăți lecții constructive, contribuie la stabilitatea fericirii.

Cum explică neuroștiința, într-un mod logic, acest fenomen

Sistemul limbic (centrul emoțiilor și al memoriei), cortexul prefrontal (sediul gândirii raționale și al controlului impulsurilor) și rețelele de dopamină (sistemele de recompensă și motivare ale creierului), interacționează pentru a crea senzația de satisfacție și plăcere. Studiile arată că meditația, exercițiile fizice și stimularea relațiilor sociale activează aceleași centre neuronale asociate cu recompensa, diminuând în același timp stresul și anxietatea. Cu alte cuvinte, fericirea nu e un noroc pasiv; ea e rezultatul unor alegeri și obiceiuri repetate, susținute de mecanisme biologice.

Și totuși, fericirea poate fi fragilă. Presiunea socială, așteptările nerealiste sau comparațiile permanente cu ceilalți pot distruge senzația de bine. La fel, obsesia pentru acumularea materială ori succesul extern ne poate îndepărta de experiențele care generează adevărata satisfacție. Filosofii stoici, precum Seneca și Marcus Aurelius, avertizau că fericirea autentică depinde de controlul propriei minți, de acceptarea limitelor vieții și de cultivarea virtuții, nu de circumstanțele externe.

Cum se atinge, deci, fericirea? În primul rând, prin autenticitate și auto-cunoaștere. Psihologii recomandă să identificăm ce ne aduce bucurie reală, nu ce ni se spune că ar trebui să ne facă fericiți. În al doilea rând, prin echilibru între obiective, relații și momente de reflecție personală. În al treilea rând, prin cultivarea rezilienței: capacitatea de a transforma dificultățile și pierderile în lecții și oportunități de creștere.

Dar cum putem transforma aceste principii în stare de spirit durabilă?

A păstra fericirea este o artă subtilă. Studiile indică faptul că oamenii fericiți nu sunt cei care nu întâmpină probleme, ci cei care reușesc să mențină un sens și o conectare autentică chiar și în perioade dificile. Obiceiurile pozitive, recunoștința și implicarea socială devin „mușchi” ai fericirii: cu cât sunt folosite mai des, cu atât răspunsul emoțional pozitiv devine mai natural.

Fericirea nu este la fel pentru totată lumea. Se simte și se trăiește în mod diferit, dar este o țintă a tuturor. Fiecare om vrea să fie fericit, iar călătoria către acele stări emoționale de bine, caracterizate de bucurie, satisfacție, împlinire și seninătate, este o combinația dintre experiențe, relații, sens și auto-reflecție, legată de modul în care alegem să trăim fiecare zi. A fi fericit nu înseamnă a avea totul, ci a ști să prețuiești ceea ce ai și să creezi momente de bucurie reală, zi de zi.

Surse:

https://www.verywellmind.com/what-is-happiness-4869755

https://www.psychologytoday.com/us/basics/happiness/the-science-of-happiness

https://plato.stanford.edu/entries/happiness/

https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2023/feb/06/how-to-have-a-happy-life-according-to-the-worlds-leading-expert

Vă mai recomandăm să citiți și:

China vrea ca toată lumea să fie fericită pe Internet

Secretul fericirii pe care îl știi deja: puterea recunoștinței

Ar putea transhumanismul să ne aducă superinteligență, superlongevitate și superfericire?

Tinerii sunt tot mai nefericiți. De ce nu mai este „cea mai frumoasă perioadă a vieții”?