Cele mai importante expoziții de artă din 2026. Ghid de călătorie culturală: de la Cézanne în Elveția la Brâncuși la Berlin și Matisse la Paris

În 2026, Europa își aliniază muzeele pe hartă ca pe niște repere culturale: fiecare oraș propune o expoziție importantă, legată de un artist sau de un moment-cheie din istoria artei. Este o succesiune de proiecte curatoriale foarte diferite ca ritm și atmosferă: de la interioarele reținute ale lui Vilhelm Hammershøi, pictor danez cunoscut pentru scenele sale domestice austere, la Parisul nocturn al lui Brassaï, fotograful care a documentat viața orașului interbelic, de la rigoarea sculpturală a lui Constantin Brâncuși, unul dintre părinții modernismului și al sculpturii abstracte, la exuberanța cromatică a lui Henri Matisse, figură centrală a artei secolului XX, și de la vedutele venețiene ale lui Canaletto și Bellotto la pictura târzie a lui Paul Cézanne, artistul care a schimbat felul în care este construit spațiul în pictura modernă.

Unul dintre cele mai tentante începuturi de an se anunță la Fondation Beyeler, la Riehen, lângă Basel (Elveția), cu o expoziție dedicată lui Cézanne (25 ianuarie – 25 mai 2026), concentrată pe perioada târzie, când pictorul își rafinează obsesia pentru formă și volum (felul în care obiectele „stau” în spațiu), lumină și structură, până la punctul în care peisajele și naturile statice par ridicate din straturi de culoare care gândesc, nu doar descriu.

• National Railway Museum: trei secole de istorie pe șine. Cum a devenit York centrul lumii feroviare?
• Muzeul care angajează un vânător de comori

Dacă Elveția propune o explorare a modului în care pictura modernă se restructurează din interior, Berlinul invită la un alt tip de exercițiu: forma dusă spre esență. La Neue Nationalgalerie, expoziția Brâncuși (20 martie – 9 august 2026) promite un nucleu important de lucrări și urmărește traseul sculptorului de la formația academică la limbajul modernist care împinge sculptura spre abstracție: nu reproduce lumea, ci o reduce la semne clare, concentrate. Brâncuși se potrivește firesc într-un oraș ca Berlin: un oraș construit pe linii clare, pe tensiunea dintre istorie și modernitate și pe o arhitectură care pune accent pe structură mai mult decât pe ornament.

În sud, Madridul propune o altă direcție: interiorul. La Museo Nacional Thyssen-Bornemisza, retrospectiva Vilhelm Hammershøi. El ojo que escucha (17 februarie – 31 mai 2026) este anunțată drept prima mare expoziție dedicată artistului în Spania, cu aproape o sută de lucrări.

Hammershøi rămâne un paradox: picturile lui au o calmă reținere vizuală, aproape minimală, și totuși strâng multă tensiune emoțională. Interioarele cu uși întredeschise, lumina rece, personajele întoarse cu spatele nu explică, dar te țin pe loc, ca și cum în cadru ar exista mereu ceva nespus.

Mai la nord, Stockholm face loc unui alt tip de document: orașul văzut noaptea. La Moderna Museet, expoziția Brassaï (28 martie – 4 octombrie 2026) îl aduce în prim-plan pe fotograful care a transformat Parisul nopții într-o mitologie vizuală și a tratat fotografia ca pe o formă de literatură a străzii, cu accente suprarealiste și un simț rar al detaliului urban. Brassaï este interesat de detaliile mărunte: gesturi, umbre, ziduri, urme, exact acele lucruri care îmbătrânesc cel mai repede și, tocmai de aceea, merită fixate.

Viena intră în 2026 cu o promisiune pentru iubitorii de pictură „de oraș”: la Kunsthistorisches Museum, expoziția Canaletto & Bellotto este anunțată ca un magnet de public, cu deschidere anunțată pe 24 martie 2026. Dialogul dintre Canaletto și nepotul său Bernardo Bellotto e mai mult decât o comparație de stil: e și o poveste despre piața de artă din secolul al XVIII-lea, despre cum se vindea un oraș în imagini, despre exactitate, atmosferă și acel realism care, uneori, pare susținut de tehnologie (camera obscura) înainte ca tehnologia să devină banală.

Iar Parisul, inevitabil, păstrează pentru 2026 unul dintre marile „evenimente-ancoră”: Matisse și perioada decupajelor, acel final de carieră în care artistul își reinventează limbajul cu hârtie colorată și foarfecă, ca și cum pictura ar fi putut fi redusă la bucurie pură și ritm. Într-un oraș care trăiește din expoziții, Matisse rămâne un pariu sigur: pentru public, pentru istoria artei, pentru felul în care culoarea poate deveni arhitectură.

Dacă ai nevoie de o regulă simplă pentru 2026, ar fi aceasta: alege-ți orașele după expoziții, nu după restaurante. În anul acesta, muzeele chiar merită să fie motivul principal al drumului.

Sursa:

https://www.christies.com/en/stories/best-art-exhibitions-europe-2026-d2b04575e09f412a94e7c2852fca1470

Vă mai recomandăm să citiți și:

O nouă hartă dezvăluie peisajul ascuns sub Antarctica în detalii fără precedent

ADN-ul lui Leonardo da Vinci ar putea fi încorporat în arta sa, iar oamenii de știință cred că au reușit să îl extragă

Există un singur loc pe Pământ unde atât Omul de Neanderthal, cât și oamenii moderni au creat artă rupestră

De la ochiul albastru la inimile sacre: de ce oamenii poartă talismane ale norocului peste tot în lume