Prima pagină Cultura

Au existat gigantii patagonezi?

Adrian Nicolae | 01.30.2008 | ● Vizualizări: 950
Au existat gigantii patagonezi?     gigant, urias, Patagonia, Magellan, Francis Drake, James Cook, navigator, expeditie, salbatic, Dumnezeu, religie, corabie + zoom
Galerie foto (1)

„In vremea aceea s-au ivit pe pamant uriasi, mai cu seama de cand Fiii lui Dumnezeu incepusera a intra la fiicele oamenilor si acestea incepusera a le naste fii. Acestia sunt vestitii viteji din vechime” – Geneza 6:4

Marturii despre existenta gigantilor exista inca din timpuri biblice. De fapt, majoritatea culturilor si miturilor lumii vorbesc despre existenta misterioasei rase de uriasi care popula pamantul, alaturi de oameni, in timpurile de demult. Nimeni insa nu a putut dovedi existenta lor, s-au cel putin asa s-a crezut. Asta pana in secolul al XVI-lea, odata cu prima calatorie in jurul lumii a lui Fernando Magellan si a declaratiilor uimitoare pe care aveau sa le faca putinii supravietuitori ai expeditiei.

Gigantii din Patagonia – o controversa de 300 de ani

La 6 septembrie 1522, un vas fantomatic ancora in portul spaniol Sanlucar de Barrameda. Era corabia Victoria, singura nava din cele cinci cu care portughezul Fernao de Magalhaes (Fernando Magellan) plecase in prima incercare reusita de a inconjura pamantul. Doar 18 marinari din cei 260 care ridicasera ancora cu trei ani in urma, supravietuisera temerarei calatorii. Printre cei cazuti se afla insusi Magellan, ucis in luptele cu bastinasii din Filipine, cu mult timp inainte ca nava Victoria sa ajunga la destinatie.

Alaturi de supravietuitori se afla, insa, Antonio Pigafetta, geograful si istoricul care notase in amanunt toate detaliile calatoriei. Dincolo de valoarea incomensurabila a documentului redactat de Pigafetta, o mentiune a acestuia avea sa starneasca mari controverse in cercurile academice ale vremii si sa ii aduca o notorietate pe care, poate, acesta nu si-o dorise.

Intr-una din zile, am zarit la tarm un barbat de o statura uriasa care canta, dansa si isi arunca praf deasupra capului. Capitanul a trimis la mal unul dintre marinari, care sa execute acelasi miscari ca un semn de pace. Dupa ce a facut toate acestea, omul l-a adus pe gigant pana la marginea unei insule acolo unde capitanul ii astepta. Atunci cand gigantul a juns in fata capitanului a fost atat de uimit incat ne arata prin semne ca suntem veniti din ceruri. Era atat de inalt incat de abia ii ajungeam pana la mijloc.”

Mai tarziu, Pigafetta avea sa il citeze pe Magellan, care ii numea pe uriasi Patagoni, termen insemnand in spaniola veche, cel mai probabil, „picioare uriase”. Avea sa fie prima marturie scrisa despre existenta tinutului numit Patagonia si a primilor sai locuitori care au venit in contact cu civilizatia spaniola.

Aproape 7 decenii mai tarziu, in 1591, un alt explorator celebru, Anthony Knivet, avea sa aduca din Patagonia aceleasi marturii care si supravietuitorii expeditiei lui Magellan. Knivet pomeneste de intalnirea cu gigantii patagonezi si estimeaza inaltimea acestora la peste patru metri.

Ba mai mult, chiar si numele lui Francis Drake, renumitul capitan englez, avea sa apare mentionat in jurnalul nepotului sau, participant alaturi de acesta la calatoria in jurul lumii, unde este pomenit contactul cu aceiasi uriasi misteriosi.

Alaturi de numele celebre care mentioneaza intalnirea cu gigantii patagonezi se numara si omul de stiinta francez Charles de Brosses, cel care in a sa Historie des navigations aux terres australes, publicata in 1756, avea sa descrie ciudata rasa de oameni a carei medie de inaltime o estimeaza la circa patru metri.

Chiar si James Cook, capitanul englez de numele caruia se leaga descoperirea Noii Zeelande, avea sa noteze in jurnalul sau existenta acestor uriasi. Echipajul sau avea sa captureze unul dintre nativii patagonezi in incercarea de a-l aduce in Anglia. Barbatul avea, insa, sa rupa sforile care il legau si va evada aruncandu-se in ocean. Cook va mai mentiona ca desi el insusi avea o inaltime peste medie in lumea contemporanilor sai, ar fi incaput cu usurinta sub bratul unui asemenea gigant. Descrierea sa pare, totusi, mai temperata si considera ca inaltimea patagonezilor nu ar fi depasit doi metri si jumătate.

In ciuda numeroaselor marturii, au existat si multi sceptici care sa nege existenta uriasilor din Patagonia, pe care ii considerau simple creatii ale unor minti inflacarate, dornice de celebritate. O serie intreaga de navigatori avea sa strabata tarmurile Americii de Sud timp de trei secole, fara a intalni macar unul dintre gigantii mentionati anterior.

Pentru a ridica orice urma de mister care invaluia existenta acestora, guvernul englez finanteaza, in 1767, o expeditie condusa de capitanul John Byron. Scopul acestuia era de calatori pana in Patagonia si de a rezolva odata pentru totdeauna problema asa-zisilor giganti.

La bordul navei H.M.S. Dolphin, Byron, unul dintre cei mai mari sceptici in problema uriasilor, avea sa navigheze pana in America de Sud, acolo unde va strange o importanta colectie de date pe care o va prezenta in fata oamenilor de stiinta ai epocii. Concluzia sa avea sa fie una socanta: gigantii existau.

In aceeasi perioada, presa vremii avea sa publice o imagine desprinsa din relatarile lui Byron, care va face inconjurul lumii in cel mai scurt timp: un barbat european care ofera o bucata de paine unei femei patagoneze de statura uriasa, in timp ce sotul acesteia priveste calm. (vezi foto) Era nu numai o dovada ca gigantii existau, dar si ca erau capabili sa inteleaga notiunile civilizate de comert, structura familiala si purtare civilizata, in ciuda aspectului lor salbatic.

Cu toate acestea, in 1773, John Hawkesworth, un renumit scriitor si om de stiinta englez, va publica o antologie a voiajelor celor care sustineau existenta gigantilor patagonezi, antologie in care va ilustra o intreaga serie de erori si necondordante, menita a distruge mitul care durase deja peste trei secole. Urmarea acestui tratat se va face simtita puternic in Europa, acolo unde intereseul pentru uriasii patagonezi se va reduce simtitor fara a se mai reaprinde vreodata.

Adevaruri istorice

Sapaturile efectuate de arheologii europeni si cei sud-americani au demonstrat fara putinta de tagada ca Patagonia a fost locuita permanent in ultimii 13.000 de ani. Numeroase triburi si-au pus amprenta asupra evolutiei ulterioare a populatiei din zona, triburi ale caror caracteristici sunt inca vizibile in limbajul si cultura populatiei native din sudul Argentinei.

Poate cel mai cunoscut trib este Aoinikenk, trib pe care insusi Magellan avea sa il intalneasca in ceea ce avea sa devina prima calatorie in jurul Pamantului. Echipele de arheologi si antropologi care s-au ocupat cu descifrarea misterelor acestui trib au dezvaluit faptul ca stramosii Aoinikenk avea, intr-adevar, staturi impresionante, departe insa de relatarile primilor navigatori europeni sositi in secolele XVI- XVII. Cel mai probabil, inaltimea medie a acestor nativi sud-americani ar fi fost undeva in jurul cifrei de 1,85 metri pentru barbati si 1,80 pentru femei.

Daca ne gandim ca inaltime medie a europenilor in acea perioada era de 1,6 metri, nu este greu de imaginat ca Aoinikenk pareau niste veritabili uriasi in ochii primilor marinari de pe vechiul continent.

Misterioasa religie Aoinikenk

Ceea ce avea sa readuca existenta uriasilor in atentia specialistilor avea sa fie chiar religia Aoinikenk. Atunci cand misterul parea rezolvat, credintele putinilor nativi supravietuitori ridicau din nou semnele de intrebare in controversa care a cuprins Europa timp de peste trei secole: „Au existat sau nu uriasi in sudul Americii Latine?”

Zeul principal al nativilor Aoinikenk, purta in vechime numele de Kooch. Se spune ca dupa crearea Pamantului, acesta s-a simtit atat de singur incat a izbucnit in lacrimi, dand nastere apelor sarate ale marilor si oceanelor; iar dupa ce a incetat din plans, a oftat creand vantul. La randul sau, vantul a risipit norii care acopereau soarele lasand lumina sa incalzeasca Pamantul.

Kooch a creat atunci o insula uriasa pe care a populat-o cu toate plantele si vietuitoarele pamantului si ale apelor. Ploaia adusa de nori era imprastiata de vant asupra padurilor ajutand la renasterea acestora. Totul era placut pana la aparitia gigantilor. Acestia erau niste fiinte monstruoase care distrugeau totul in calea lor, impreunandu-se cu norii si muntii.

Dintr-o astfel de legatura avea sa se nasca si Elal, eroul mitologic, creator al primilor oameni. Elal avea sa duca barbatii si femeile create de el pe tarmul Patagoniei, acolo unde ii va invata tainele focului, ale crearii arcului si sagetilor si arta vanatorii. Unii dintre oameni aveau sa se reintoarca la insula initiala acolo unde vor incepe un lung razboi impotriva uriasilor. Dupa moartea sa, eroul va deveni stapanul lumii de dincolo, primind la sine sufletele celor morti.

FACTS

Nu se stie cu exactitate cati nativi Aoinikenk mai traiesc in prezent. La recensamantul din anul 2001, circa 6000 de persoane au declarat ca sunt nativi ai vechiului trib, desi oficialitatile argentiniene estimeaza ca cifra oficiala ar fi de numai 200 de persoane.

Limbajul Aoinikenk este unul pe cale de disparitie. Daca in 1900 existau aproximativ 5000 de vorbitori acestei limbi, in 2005, numai 20 de persoane mai cunosteau tainele acestui dialect.

Populatia Aoinikenk a fost una nomada, ocupandu-se exclusiv cu vanatoarea. Nu se stie sigur daca aparitia primilor oameni in America de Sud a coincis cu disparitie megafaunei acum 10.000 de ani, desi au fost descoperite fosile preistorice care purtau urmele armelor nativilor sud-americani.