Misterele civilizatiei Maya: Palenque – Cetatea Marilor Ape
Sic transit…
Aici, nisipul clepsidrei, Inainte sa cada dintr-o parte in alta, isi celebreaza punctul de maxima tensiune si, apoi, eliberarea. Sa fie oare conditia geografica speciala a acestei arii, a acestui varf de palnie, cea care a prilejuit dezvoltarea celor mai efervescente si mai puternic creatoare civilizatii precolumbiene ale intregului spatiu american? Aici, intre doua oceane, cel Atlantic si cel Pacific, este vatra marilor culturi Maya, Olmeca si Azteca. Aici se afla unul dintre cele mai stranii, mai bogate si, in mod ciudat, mai putin explorate situri precolumbiene: Palenque.
Calatoria spre Palenque ne duce in cel mai sudic stat mexican, Chiapas, situat la granita cu Guatemala. Locul este binecuvantat si napastuit in acelasi timp: cursurile tumultuoase de apa furnizeaza 55% din energia hidroelectrica a Mexicului, iar solul – 50% din gazul natural al tarii si 35% din cafeaua ei. Aici, in zona inaltimilor muntoase, traieste circa un milion de vorbitori ai limbilor mayase Tzotzil si Tzeltal, insa, in proportie de doua treimi, locuintele acestora nu au nici apa, nici curent electric. Aici, pe vremuri, a vietuit un popor de constructori, savanti si artisti care a elaborat una dintre cele mai rafinate civilizatii ale continentului, cu o scriitura complexa, insumand circa 800 de glife, pe care a dezvoltat-o cu trei secole inainte de Hristos. Azi, mostenitorii Imperiului Maya sunt in proportie de 70% analfabeti.
Un ritual de purificare
In centrul statului Chiapas, inaintand printre liane si pe drumuri bolovanoase, nimeresti, cu putin inainte ca palatul de la Palenque sa-ti ia ochii, la cascadele de la Agua Azul. Inca din Antichitate, se zice ca undele lor de un albastru nefiresc au avut o functie purificatoare, precum aceea a apelor Gangelui din India. O veche legenda, consemnata in „Biblia” maya – Popol Vuh – povesteste ca uriasul Kaprakan isi construise aici niste trepte marete din piatra, menite sa-i ingaduie sa se plimbe nestingherit prin munti.
Ca sa-i batjocoreasca vrerea si truda, zeul Chac (divinitate analoga aztecului Tlaloc) a asternut peste scari un covor albastru, pe care l-a smucit chiar in timp ce urca uriasul. Urletul gigantului, pe cand acesta din urma cadea, a ramas pe veci intiparit in memoria apelor raului, de unde se reverbereaza si azi ca un tunet prelung. Chiar si azi, spun localnicii, zeul Chac mai agita cu degetele sale de apa covorul bratului Pusilha, afluent al raului Tulija. Dupa cum marturisesc toti calatorii, este de ajuns sa contempli apele maiestuoase de la Agua Azul, valul cascadelor sale, transparenta iazurilor din jur, sa asculti mugetul torentelor in cadere, ca se te prosternezi, cu umilinta si recunostinta, in fata perfectiunii Naturii.
Lakam Ha
In comparatie cu alte cetati mayase (Tikal sau Copan, bunaoara), Palenque are dimensiuni mai modeste. Ne aflam in Sierra de San Juan, la limita nordica a colinelor impadurite din Chiapas. Zona arheologica este situata la circa 150 de metri altitudine, in mijlocul padurii tropicale, in plin climat cald si ploios, cu o temperatura medie anuala de 260 Celsius. Partea de vestigii descoperita gratie sapaturilor facute de specialisti masoara 2,5 km2, dar se estimeaza ca nu a fost explorata nici macar 10% din suprafata totala a cetatii. Afundate in padure, acoperite de pamant si coplesite de vegetatia rebela, au mai ramas aproximativ o mie de cladiri. In 1981, situl de la Palenque a fost desemnat zona protejata, iar in 1987 a intrat pe lista patrimoniului mondial al UNESCO.
Numele maya al cetatii este Lakam Ha, care inseamna Marile Ape, trimitere sugestiva la numeroasele izvoare si cascade din preajma ei. Atunci cand a fost cucerit Mexicul, in secolul al XVI-lea, cetatea fusese deja parasita de locuitori. Primul european care a ajuns aici s-a nimerit a fi fratele Pedro Lorenzo de la Nada, in 1567. Pe atunci, regiunea era cunoscuta populatiei Chol sub numele de Otolum, Pamantul Caselor de Piatra. Parintele Lorenzo a facut o traducere spaniola aproximativa a cuvantului – Palenque, care inseamna fortificatie. Acesta a ramas apoi numele cetatii disparute, dar si al celei moderne, nascuta ulterior in imprejurimi: Santo Domingo de Palenque. O alta teorie avanseaza ipoteza ca originea numelui Palenque s-ar afla in cuvintele mayase bahlam kin (jaguarul-soare), care ar fi putut sa indice locul unde astrul zilei se cufunda in lumea de dincolo, adica in imparatia jaguarului.
Mileniul mayas
Iar istoria pare sa fi mers pe urmele mitului, caci lucrurile s-au petrecut exact asa: Soarele civilizatiei maya a apus chiar pe aceste taramuri. Potrivit ultimelor descoperiri, Lakam Ha a fost intemeiat in jurul anului 100 i.Hr. In acele timpuri ale preistoriei sale, era un satuc ai carui locuitori aveau preocupari exclusiv agricole. Inscriptiile din zona confirma faptul ca orasul propriu-zis s-a nascut de-abia in secolul al IV-lea d.Hr. si ca primul sau conducator purta numele de K’uk B’alam. Devenita centru de prima insemnatate al civilizatiei maya, cetatea a cunoscut numeroase episoade glorioase, dar si catastrofale, aliante fertile urmate de razboaie distructive. Se pare ca, spre sfarsitul anilor 600, Palenque s-ar fi aliat cu Tikal, cealalta mare aglomerare urbana mayasa, in scopul descurajarii tendintelor expansioniste ale cetatii Calakmul, cunoscuta si sub numele de Regatul Sarpelui.
Niste texte datand din anul 612 – era clasica a dezvoltarii orasului Lakam Ha – au un ton funest: „Pierduta este zeiasca faptura a Doamnei, pierdut este si Regele.” Dupa intrarea triumfala in oras a lui Aj Ne’Ohl Mat, ajaw (guvernator) al Calakmulului, urmeaza o perioada de dezordine politica. La moartea acestui lider, Janaab Pakal (numit uneori si Pakal Intaiul) preia functia de ajaw, fara insa a fi vreodata incoronat oficial. Fiica sa, Sak K’uk, ii succede timp de trei ani, dupa care Palenque pare s-o apuce hotarat pe drumul splendorii si al gloriei. Fiul lui Sak, K’inisch Janaab Pakal, zis si Pakal cel Mare, devine cea mai faimoasa capetenie mayasa a tuturor timpurilor.
Isi incepe domnia la varsta de 12 ani, in anul 615, si sta la carma treburilor cetatii pana in 683. Cand ajunge la putere, Palenque se afla in plina decadenta, insa, intr-un ragaz relativ scurt, Pakal reuseste sa-i confere o stralucire exploziva si un prestigiu coplesitor printre suratele sale urbane. Acum, regele construieste cea mai mare parte a palatelor si templelor din Palenque, monumente care fac azi gloria sitului sud-mexican. Dupa cateva generatii de carmuitori apartinand aceleiasi dinastii, Palenque incepe sa se stinga, sub domnia lui Pakal al IV-lea, care preluase puterea in 799. Ulterior anului 800, nu se mai construieste nici o cladire in centrul ceremonial al cetatii. Emigrarile si abandonul devin expresia decaderii definitive a regiunii. Lakam Ha va mai fi locuita pret de cateva generatii, care, toate, se dedica agriculturii, asa cum se intamplase cu o mie de ani in urma. Renasterea vechiului profil ocupational al populatiei vesteste inchiderea cercului. In secolul al XVI-lea, regiunea ramane aproape nelocuita.
Redescoperirea descoperirii
Interesul pentru ruinele de la Palenque s-a acutizat dupa 1773, an in care Don Ramon de Ordonez y Aguilar a vizitat regiunea si a redactat un raport catre Capitania Generala a Guatemalei. Ruinele (Casas de Piedra) au fost decretate obiective de importanta majora, asa ca, doi ani mai tarziu, exploratorul si arhitectul Antonio Bernasconi, insotit de un contingent militar sub comanda colonelului Antonio del Rio, a fost trimis sa investigheze zona. In decursul acestor prime tentative de explorare, militarii darama, din nepricepere si graba, peretii catorva cladiri. Bernasconi este totusi in stare sa schiteze prima harta a cetatii, sa copieze niste basoreliefuri si sa faca o estimare de mare precizie: orasul nu fusese ruinat de vreun cutremur sau de vreo eruptie vulcanica, ci fusese abadonat treptat de catre propriii locuitori.
Urmatoarele planuri, realizate cu minutie si talent de Luciano Castaneda, vor constitui materia prima a unei carti care va fi publicata la Londra in 1822, sub titlul Descriptions of the Ruins of an Ancient City, Discovered near Palenque. Fotograful francez Désiré Charnay va realiza primele clisee cu imagini ale sitului, intre anii 1881 si 1882 (o expozitie monumentala i-a fost dedicata anul trecut, la recent-deschisul muzeu parizian de pe Quai Branly), iar exploratorul Alfred Maudslay va instala aici, in 1890, o tabara de cercetare. Cu aceasta ocazie, va intocmi o antologie de fotografii ale inscriptiilor si operelor de arta din zona, dupa care, ulterior, vor fi executate mulaje din papier maché si din plastic.
In secolul XX, prima expeditie majora este condusa de catre Frans Bloom, in 1923. Intre 1949 si 1952, guvernul mexican trimite aici, sub conducerea lui Alberto Ruz L’Huilier, o echipa de arheologi care va conferi o noua lumina sitului, descoperindu-l practic pentru a doua oara atunci cand va da la iveala mormantul regelui Pakal cel Mare.
Ultimele sapaturi au adus in atentie numeroase alte structuri arhitectonice, basoreliefuri si stele purtatoare de glife, dar si mormantul Reginei Rosii, o constructie funerara complexa, vopsita intr-un rosu sangeriu, culoarea sacra a templelor sacrificiale din vechiul Lakam Ha.
CITESTE SI: