Prima pagină Cultura

Spartacus – legenda din spatele serialului „Blood and Sand”

Adrian Nicolae | 04.04.2008 | ● Vizualizări: 4933
Spartacus – omul din spatele legendei     spartacus, crassus, pompei, roma, gladiator, trac + zoom
Galerie foto (1)

Putine intamplari rupte din antichitate pot egala povestea plina de intensitate si dramatism a sclavului care a facut sa tremure cel mai mare imperiu al epocii sale. Timp de trei ani, acesta va strabate de doua ori intreaga Italie invingand trufasele legiuni imperiale de nu mai putin de noua ori si aducand Cetatii Eterne o umilinta cum nu mai vazuse de la razboaiele cu Hannibal. Faptele sale aveau sa depaseasca timpul, iar personalitatea sa remarcabila va fi invocata de-a lungul istoriei alaturi de cele ale marilor cuceritori ai trecutului. Cezar insusi ii va recunoaste fatis meritele, iar trei secole mai tarziu de la moartea sa, imparatul roman Maximinus Trax va face un titlu de glorie din simplul fapt de a avea aceleasi origini cu sclavul care ingenunchea odinioara Roma.

Adevaratul Spartacus

Multe controverse sunt legate de originile celui care va ramane in istorie sub numele de Spartacus tracul. Izvoarele antice il prezinta ca pe un razboinic de vita regala al tribului medilor, originar de la sudul Dunarii, desi una dintre cele mai intalnite confuzii la istoricii vremii era aceea de a asocia stilul de lupta al gladiatorilor cu locurile lor de bastina.

In fapt, stilul tracic era unul dintre preferatele spectatorilor romani, pasionati de sangeroasele lupte din arena, stil in care gladiatorul lupta inarmat cu un scut rotund si o sabie de mici dimensiuni, asemanatoare celebrelor cutite (daca) din lumea dacilor; desi nu toti cei care foloseau acest stil erau din neamul tracilor. Corespondente ale numelui sau se intalnesc insa in asa numitul Bosfor Cimmerian, tarmul Marii Negre din estul Crimeei, acolo unde istoricii noteaza existenta regelui Spartados sau Sparadakos, lider trac format sub puternica influenta a colonistilor greci.

Cert este ca atat Plutarh, cat si Appian, istoricul roman de origine elena, il mentioneaza pe Spartacus ca pe unul dintre tinerii razboinici traci, racolati cu forta in randurile armatei romane. Acesta se va remarca din start datorita firii sale nesupuse si a refuzului sau de a lupta in randurile legiunilor imperiale, motiv suficient pentru a fi declarat dezertor si pentru a fi vandut ca sclav la minele de aur din Numidia.

Printul gladiator

Supus unor munci care solicitau un efort aproape supraomenesc si in care media supravietuitorilor era extrem de redusa, Spartacus avea sa fie remarcat de catre Lentulus Batiatus din Capua, patronul celei mai renumite scoli de gladiatori din intregul Imperiu, si rascumparat pentru a lupta in arena alaturi de alti razboinici sclavi. Vaditele sale calitati de luptator il vor propulsa in rolul de favorit al tribunelor si, mai apoi, in functia de instructor de sclavi, desi avantajele unei asemenea munci erau infime fata de cele ale celorlalti gladiatori.

Totul avea sa ia sfarsit in anul 73 i.e.n. , atunci cand Spartacus, alaturi de 200 dintre camarazii sai, organizeaza o conspiratie impotriva lui Batiatus si a celor ce ii asigurau paza . Inarmati numai cu cutitele sustrase din bucataria scolii de la Capua, gladiatorii se vor arunca intr-o lupta sangeroasa in care numai 69 dintre ei vor reusi sa supravietuiasca si, mai apoi, sa se retraga pe muntele Vezuviu.

Inceputul unei epopei

Cu siguranta, nici unul dintre ei nu prevedea amploarea pe care avea sa o ia miscarea pe care tocmai o incepusera. Cel mai probabil, fugarii isi imaginasera evadarea ca pe o ultima refulare in fata autoritatii romane inainte de a fi prinsi si executati. In fond, moartea era o realitate cotidiana in lumea dura a gladiatorilor.

Revolta si fuga razboinicilor sclavi va avea insa un ecou neasteptat in randurile celor oropsiti, multi dintre sclavii si saracii aflati in apropierea Vezuviului venind sa li se alature. Numarul lor ajunsese in numai cateva zile la cateva sute, iar grupul pestrit de refugiati isi va alege liderii in persoana lui Spartacus si a apropiatului acestuia, germanul Crixus.

Incapabili sa opreasca jafurile celor aflati in subordinea lor, Spartacus si Crixus se vor vedea nevoiti, cat de curand, sa infrunte trupele Senatului furios pe cutezanta si impertinenta celor considerati niste fiinte inferioare. 3000 de legionari, aflati sub comanda pretorului Clodius Glaber, aveau sa fie trimisi catre Vezuviu pentru a stopa mica rascoala.

Tot acesta avea sa fie si momentul in care geniul militar al noului comandat trac va iesi la iveala. Izolati de catre tabara romana de care ar fi fost imposibil sa treaca, gladiatorii condusi de Spartacus vor cobori muntele printr-un loc considerat inaccesibil de catre toti romanii, panta abrupta din spatele propriei tabere. Ascunsi de intunericul noptii si folosind funii create din propriile haine, sclavii vor cobori muntele si vor suprinde trupele romane buimacite de rasturnarea situatiei. Cei mai multi romani vor fi ucisi in timp ce inca dormeau, printre ei numarandu-se chiar Clodius Glaber, cel care platea astfel subestimarea adversarului in fata caruia nu isi luase nicio precautie.

Inca doua legiuni romane vor mai fi infrante de catre armata improvizata a lui Spartacus si, cu fiecare victorie, numarul sustinatorilor sai crestea considerabil. Grupul celor eliberati atinge initial 40.000 de oameni, apoi 70.000, pentru ca intr-un final sa ajunga la 120.000 de oameni.

Desi Spartacus se dovedise un tactician desavarsit si un razboinic experimentat, doar putini dintre cei care il urmau puteau spune ca aveau cunostinte in manuirea armelor. In grupul care aducea acum cu un veritabil exod isi gasisera refugiul femei, copii si batrani, o adevarata povara pentru cei care initial isi dorisera numai sa scape cu viata. Liderul trac va improviza totusi o tabara fortificata, in care fiecare individ va face tot ceea ce ii statea in putere pentru pregatirea armatei care sa le asigure salvarea. Gladiatorii ii vor antrena pe recruti, in timp ce toti cei care nu puteau lupta asigurau hrana si armele soldatilor.

Alarmat de continuitatea si amploarea revoltei, Senatul va chema in ajutor pe consulii Gellius Publicola si Gnaeus Cornelius Lentulus Clodianus, fiecare cu cate o legiune formata din veterani, pentru a opri ascensiunea rebelilor. Acesta va fi si momentul in care vor aparea primele disensiuni intre grupurile de rasculati. Departe de a forma o entitate strans unita, armata lui Spartacus se impartea, mai degraba, pe nationalitati, fiecare dintre acestea considerandu-se, intr-un fel sau altul, superioara celorlalte.

Daca liderul trac va opta pentru parasirea teritoriilor romane si traversarea Alpilor catre Galia si Spania, Crixus, in fruntea temutilor razboinici germanici si gali, va cere imperativ sa lupte impotriva romanilor. Alaturi de 30.000 dintre cei mai buni luptatori, Crixus il va ataca pe Gellius Publicola, fiind insa invins si ucis alaturi de cea mai mare parte a soldatilor sai.

Spartacus va lansa al doilea atac doar cateva zile mai tarziu si ii va invinge pe rand pe Lentulus si Clodianus pentru ca, in drumul spre Modena, sa anihileze alte legiuni conduse de Gaius Cassius Longinus, guvernatorul Galiei Cisalpine.

Intentia sa clara era acum aceea de a traversa stramtoarea de la Messina si de a-si stabili tabara in Sicilia, acolo unde spera sa gaseasca terenul prielnic pentru constituirea unei comunitati puternice a fostilor sclavi si gladiatori. In fond, Sicilia fusese macinata in trecutul apropiat de doua mari rascoale ale sclavilor, asa numitele Razboaie Servile.

Pe urmele sale se afla insa Marcus Licinius Crassus, cel mai bogat si influent nobil roman din acea perioada, cel care din propria avere avea sa echipeze nu mai putin de 10 legiuni pana la finalul rascoalei sclavilor. Prima batalie dintre cei doi lideri se va da in apropierea Romei si se va incheia cu victoria zdrobitoare a tracului. Urmarea acesteia va fi decimarea completa a supravietuitorilor celor doua legiuni de catre insusi Crassus. Era un semn clar catre rasculati asupra sortii care ii astepta dar si asupra celorlalte legiuni romane care aveau sa se implice in lupta impotriva acestora.

Tradat de piratii cilicieni cu care isi negociase traversarea catre Sicilia, Spartacus se va vedea blocat in sudul Peninsulei Italice de catre opt legiuni aflate sub comanda directa a lui Crassus. Fara sorti evidenti de izbanda, sclavii vor fi salvati iarasi de catre geniul militar al tracului, cel care, la adapostul noptii, va simula un atac frontal strecurand in acelasi timp armata rasculatilor prin bresele create in randul trupelor romane.

Ultima sa tentativa de a atinge Alpii se va lovi insa de armatele uriase ale generalilor Pompei si Marcus Terentius Varro Lucullus, chemate de urgenta din Spania si Macedonia de catre Senatul care se temea de un atac direct asupra Romei. Sclavii aveau sa fie surprinsi de catre cele trei forte expeditionare in Lucania, in apropierea raului Silarus, si vor fi infranti intr-una dintre cele mai sangeroase batalii ale epocii.



Nasterea legendei


Desi s-a spus ca Spartacus a fost ucis in aceasta batalie, corpul sau nu a fost nicicand descoperit, fapt ce a dus la nasterea unor legende care mai dainuie si astazi. Se spune ca liderul trac ar fi reusit sa scape si sa isi indeplineasca visul de a ajunge in tinuturile galilor, pe atunci inca liberi.

Sclavii capturati aveau sau fie pedepsiti exemplar, nu mai putin de 6.600 de oameni fiind crucificati de-a lungul drumului de la Capua catre Roma.
In ciuda aportului sau, Crassus va primi putine onoruri la Roma, acolo unde adversarii sai politici au acordat intregul credit lui Pompei.

In ciuda infrangerii, grupuri razlete de sclavi vor continua lupta inca mult timp, romanii avand inca de eliberat orasul Thuri din sudul Romei, la mai bine de sase ani dupa incheierea rascoalei.

FACTS

  • Cele 10 legiuni stranse de Crassus depasesc ca numar trupele care i-au fost necesare lui Cezar pentru a cuceri intreaga Galie.
  • Se spune ca inaintea ultimei batalii, Spartacus si-ar fi injughiat calul, aratandu-le celor care il urmau ca singurele lor optiuni sunt victoria sau moartea.
  • Imaginea lui Spartacus a fost folosita intens de liderii comunisti pentru a promova ideea creatorului primului stat al celor asupriti. Karl Marx, alaturi de scriitorii comunisti ai epocii, l-a declarat pe Spartacus drept „cel mai bun exemplu pe care istoria il poate da”.
  • In cinstea sa, Uniunea Sovietica va deschinde o competitie sportiva, numita Spartakiada, competitie ce se dorea egala Jocurilor Olimpice.
Tag-uri: spartacus | crassus | pompei | roma | gladiator | trac