Scoli, Maestri si Discipoli

Mileniul trei, vazut de la fereastra scolii
Sistemul actual de invatamant, bazat in mare parte pe contributiile aduse de pedagogii secolului al XIX-lea, ii face pe multi sa se intrebe: nu cumva e depasit? Multi regreta faptul ca sistemul actual s-a dovedit incapabil sa integreze pe scara larga contributiile unor inovatori precum Celestin Freinet sau Maria Montessori, acestea ramanand doar alternative – destul de greu accesibile, de altfel, in multe tari – ale sistemului devenit deja traditional. Totusi, secolul XX si-a avut ganditorii sai in domeniul stiintelor educatiei – oameni care au adus innoiri importante. Ellen Key (Suedia) a creat conceptul de educatie progresiva, care pune accentul pe nevoile si potentialul copilului mai mult decat pe necesitatile societatii sau pe principiile religioase. Psihologul elvetian Jean Piaget, prin teoria sa asupra dezvoltarii cognitive, a contribuit, de asemenea, la o transformare a perceptiei asupra rolului educatiei, la o schimbare de viziune, indreptata mai mult asupra elevului: o educatie centrata pe copil, pe dezvoltarea sa in acord cu propriile posibilitati si aptitudini. „Educatia, spunea Piaget, inseamna, pentru cei mai multi, a incerca sa-l faca pe copil sa semene cu adultul tipic pentru societatea respectiva… Pentru mine, insa, inseamna sa faci din copii niste creatori. Trebuie sa creezi inventatori, inovatori, nu conformisti.

“De altfel, adesea, problemele teoretice au fost lasate pe planul al doilea, in conditiile in care invatamantul secolului XX a avut de depasit probleme mai urgente si mai grave, de ordin politic si social. La inceputul secolului, de pilda, in numeroase state americane, legile mentineau segregarea rasiala in invatamant, cu scoli separate pentru albi si pentru populatia de culoare. Abia in 1954, Curtea Suprema a Statelor Unite a stabilit ca aceasta politica segregationista avea drept rezultat inegalitatea de sanse si a interzis discriminarea elevilor din motive rasiale. Dar, la o jumatate de veac de la acest eveniment, in secolul XXI, chiar si in lipsa discriminarii rasiale, opereaza un fel de selectie in urma careia un numar revoltator de mare de copii nu merg la scoala. Situatia se datoreaza atat conditiilor materiale care, in tarile sarace, pur si simplu nu ingaduie familiilor sa-si trimita copiii la invatatura, cat si unor prejudecati greu de depasit, un exemplu fiind celebra conceptie conform careia „fetele nu trebuie sa mearga la scoala“. Cele mai recente date furnizate de UNESCO sunt revelatoare… si socante: in populatia lumii, un adult din cinci este analfabet (doua treimi dintre analfabeti fiind femei) si 72 de milioane de copii de varsta scolara nu merg la scoala.

• Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să…
• Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea”…

Si atunci care sunt marile idei care conduc educatia prin intermediul scolii in secolul XXI? De o parte se afla teoriile asupra educatiei, mai toate punand accentul pe dezvoltarea personala, in acord cu posibilitatile individuale si cu aptitudinile copilului. De alta parte se afla ideile politice – la nivel national, dar si la nivel global. In ceea ce priveste politica internationala in domeniu, liniile conducatoare se regasesc in cele sase obiective stabilite de UNESCO pentru programul international Educatie pentru Toti (Education for All). Unul dintre ele este accentuarea asa-numitei educatii timpurii. Ar trebui sa profitam de primii ani de viata, cand copilul se dezvolta fizic, psihic si emotional intr-un ritm rapid, pentru a-l instrui, cu metode potrivite varstei. Pentru noi, care traim intr-o societate de tip occidental, unde educatia prescolara este organizata la nivel national (chiar daca, momentan, avem probleme cu locurile la gradinite), ideea n-are nimic surprinzator. Dar pentru mii de comunitati sarace din tarile lumii a treia, in care sute de mii de copii mici sunt lasati singuri, in vreme ce parintii se duc la munca, e o idee revolutionara.

Un al doilea scop este instituirea scolarizarii gratuite si obligatorii, in cursul primar, pentru toti copiii lumii – o ambitie uriasa, sa recunoastem, intr-o lume in care multi parinti, ei insisi analfabeti, nu mai reusesc sa iasa, nici macar cu gandul, din tarcul stramt si sordid al propriului mod de viata si nu vad necesitatea ca odraslele lor sa aiba un inceput mai bun si sanse mai mari.Prin programul global Education for All, UNESCO si-a propus, de altfel, sa sporeasca gradul de alfabetizare a populatiei cu 50% pana in 2015. UNESCO mai urmareste sa asigure egalitatea de sanse intre baieti si fete in ceea ce priveste educatia si sa sporeasca numarul fetelor care merg la scoala, invingand treptat rezistenta bazata pe gandirea traditionalista (in vigoare inca, din pacate, in multe comunitati umane ale lumii) conform careia fetele n-au ce cauta la scoala.

In fine, alte doua obiective, foarte complexe: unul vizeaza stimularea invatarii si dobandirea deprinderilor necesare vietii (life skills), respectiv a acelor insusiri care ii permit individului sa se integreze armonios in comunitate (de pilda, capacitati bune de comunicare si relationare cu ceilalti); al doilea urmareste cresterea calitatii educatiei – un obiectiv despre care insasi organizatia respectiva recunoaste ca e greu de definit. L-am lasat pe acesta la urma tocmai pentru ca vorbim despre el adesea si fiecare dintre noi are in privinta lui propria perceptie. Calitatea educatiei este subiectul discutiilor factorilor de decizie, obiectul reformelor (mai mult sau mai putin avansate) si, de fapt, ceea ce ne intereseaza pe toti. Chiar asa, ce ar putea insemna o educatie de calitate in vremurile de azi? Programul Educatie pentru Toti enumera cateva dintre elementele care definesc calitatea. Lista are meritul de a atrage atentia asupra punctelor nevralgice ale educatiei contemporane; citind-o, se vede bine care sunt problemele carora scoala moderna trebuie sa le faca fata.

In primul rand, e nevoie de profesori buni, bine pregatiti si platiti corespunzator (faptul ca organizatia internationala pune acest aspect in fruntea listei sale ne da o idee despre importanta problemei), care folosesc metode adecvate nevoilor elevilor. Apoi: scoli utilate corespunzator si SIGURE („unde fiecare elev, in special fetele, sa fie la adapost de pericolul hartuirii“ – se precizeaza in text). Mai este necesar sa existe instruire suficienta in limba potrivita; un numar corespunzator de ore de curs tinute in limba materna a elevilor, plus predarea celorlalte limbi de care acestia au nevoie; programa relevanta si utila, care tine seama de conditiile mediului local si ofera cunostintele si competentele necesare elevilor. O buna gestiune a scolii, la care sa participe profesori, factori de decizie locali si parinti, este un alt factor important.

In ce masura scolile lumii sunt asa? Desigur, educatia – si templul ei, scoala – au strabatut o cale lunga si au progresat, dar progresul se vede mai cu seama in tarile dezvoltate. In prea multe colturi ale lumii, fetele nu mai merg la scoala de pe la 12-13 ani, pentru ca nu exista grupuri sanitare speciale pentru ele. Vi se pare incredibil? E pe cat de tragic, pe atat de adevarat. si asta e doar una dintre multele probleme…Vestea buna este ca, totusi, lucrurile se misca inainte, chiar daca incetisor de tot, mai ales in comparatie cu progresul rapid din alte domenii. In educatie, se tinde azi spre extinderea modelului occidental, o cauza importanta a rezistentei din partea unor comunitati umane care s-au dezvoltat intr-un mediu cultural diferit de cel al Vestului. Marea provocare pare sa fie, azi, o generalizare a practicilor educationale in spiritul echitatii si al standardelor de viata decente, fara a se cadea intr-o globalizare lipsita de nuante, atotnivelatoare, care ar sterge deosebirile culturale pana la anihilarea a ceea ce este specific si valoros in fiecare cultura. Scoala e o parte a societatii si se cuvine sa reflecte valorile fiecarei societati, ale fiecarei culturi, nu-i asa? Ba da, dar fara sa incalce drepturile omului, si fara sa… etc. etc. Da, echilibrul e greu de gasit. Mai avem de lucru. Mult a fost, si mai mult a ramas. Succes la scoala! – cum se zice pe la noi.
Curente si inovatori
Pedagogia Waldorf are la baza conceptia educationala a lui Rudolf Steiner (1861-1925), fondatorul antroposofiei, o filosofie ce postuleaza existenta unei lumi spirituale accesibile experientei directe prin intermediul dezvoltarii interioare a fiintei umane. In 1919, Steiner a infiintat o scoala la cererea lui Emil Molt, patronul fabricii de tigari Waldorf Astoria – de aici numele de Pedagogie Waldorf. Curentul mai este cunoscut si sub numele de Pedagogie Steiner sau Waldorf-Steiner. Insa masura in care conceptiile antroposofice sunt implicate in educatia de tip Waldorf este foarte variabila de la o scoala la alta. Abordarea Waldorf in pedagogie pune accentul pe imaginatie si promoveaza un invatamant multidisciplinar, cu aspecte practice, artistice si intelectuale. Conform teoriei educationale a lui Steiner, copilul se dezvolta trecand prin mai multe stadii, fiecare avand caracteristici proprii care impun abordari pedagogice specifice. Azi exista peste 2.400 de institutii de invatamant Waldorf – scoli si gradinite –, raspandite in circa 60 de tari.

Formula propusa de Celestin Freinet (1896-1966) are la baza concepte ca pedagogia prin munca (elevii invata fabricand ei insisi produse sau furnizand servicii); invatarea in grup, pe principiul incercare-greseala; munca in cooperare; invatarea pornind de la interesele fiecarui copil; utilizarea „metodei naturale“ (pe baza experientelor proprii copilului). Metoda lui Freinet este aplicata in numeroase scoli din lume, ba chiar un intreg sistem national de educatie – cel al Finlandei – este bazat pe conceptia sa. Maria Montessori (1870-1952) a dezvoltat o metodologie proprie (metoda de educatie Montessori) fundamentata pe principiul „autodezvoltarii spontane” – stabilirea ritmului propriu de invatare al fiecarui copil. In pedagogia Montessori, copiii sunt incurajati sa ia singuri decizii si li se amenajeaza un spatiu mobilat cu obiecte pe masura lor („microcosmos“). Sunt utilizate la maximum asa-numitele perioade sensibile, etape din dezvoltare in care copilul este in mod deosebit receptiv la dobandirea de noi cunostinte in anumite domenii, lucru atribuit de Maria Montessori dezvoltarii unor arii cerebrale specifice.

Foto: Shutterstock