Prima pagină Cultura

Skanderbeg – In spiritul razboinic al Balcanilor

Adrian Nicolae | 09.26.2008 | ● Vizualizări: 1990
Skanderbeg – In spiritul razboinic al Balcanilor     Giorgi Kastrioti, skanderbeg, mahomed al II-lea, stefan cel mare, iancu de hunedoara, alexandru macedon, albania, papa pius, Balcani + zoom
Galerie foto (1)

Niciodata Balcanii nu s-au cutremurat mai tare decat in secolul al XV-lea, o epoca in care, in fata amenintarii otomane, batrana provincie a dat nastere unor eroi demni de legendele homerice. Iancu de Hunedoara, Vlad Tepes sau Stefan cel Mare sunt doar cateva dintre numele care au scris istoria civilizatiei crestine la nord de Dunare. In aceeasi perioada, in sudul si mai framantat de conflicte, un barbat din vechea stirpe a macedonenilor reinvia inca o data spiritul darz al natiilor balcanice, un barbat al carui nume intra in eternitate drept Skanderbeg Vulturul.

Privita in contextul istoric al mijlocului de veac XV, ascensiunea liderului albanez SkanderbegGiorgi Kastrioti, pe numele sau adevarat – ar putea parea una atipica. Imperiul Otoman, aflat aproape de apogeu, ocupase o mare parte a Balcanilor iar caderea Constantinopolului reprezenta doar o problema de timp. Mai mult, intentia sultanilor turci de a cuceri al doilea mare centru al crestinatatii, Roma, nu mai era deloc privita ca o intentie nebuneasca ci ca o realitate cutremuratoare. Armatele Europei se aratau neputincioase in fata colosului otoman.

O dovedise Batalia de la Nicopole din anul 1396, o batalie in care elita cavalerilor unguri, francezi, englezi, scotieni, germani, polonezi, elvetieni, venetieni, genovezi, bulgari sau valahi, dar si cea a teutonilor si a razboinicilor din ordinul Sf. Ioan se dovedise incapabila sa opreasca iuresul turcesc. Fusese ultimul semnal de alarma pentru monarhii crestini. In fapt, intre puterile europene si Imperiul Otoman parea sa nu mai stea nimic, iar Vechiul Continent se pregatea de o infruntare cum nu mai vazuse de pe vremea hunului Attila. Era momentul in care, din muntii Albaniei de azi, se ridica un barbat fara de tara, un barbat care, in fruntea a numai 300 de razboinici, pornea un razboi de proportii epice impotriva celui mai mare imperiu al vremii. Skanderbeg, caci despre el este vorba, avea sa ii infrunte pe turci, de-a lungul a peste doua decenii si jumatate, in peste 25 de batalii, fara a fi invins niciodata si, mai mult, sadea in chiar inima cuceririlor turcesti ideea crearii unui nou stat, Albania.

Acolo unde se nasc vulturii

Fostul regat al Epirului, strajuit de coastele dure al muntilor Pirului si de valurile Marii Adriatice, nu este altul decat locul in care vedea lumina, odinioara, cel mai mare general din istoria omenirii, Alexandru Macedon. Secole mai tarziu, in acelasi loc, un alt mare general se nastea pentru a aminti si purta mai departe mostenitea ilustrului sau predecesor.

Giorgi Kastrioti s-a nascut in Castelul Kruja, la 5 mai 1405, in familia nobililului Ioan Kastrioti, lider local aflat sub suzeranitatea directa a sultanului. Povestea sa nu difera de cea a altor lideri balcanici. Inca de la o varsta frageda, Giorgi a fost incredintat Curtii Otomane, alaturi de alti trei frati ai sai, drept garantie pentru eventualele acte de nesupunere ale tatalui, deja recunoscut pentru tentativele sale de eliberare de sub dominatia turca. Circumcis, educat in legile Islamului si trecut prin durele antrenamente ale elitei ienicerilor, tanarul Kastrioti se remarca rapid in ochii sultanului Murad al II-lea, cel care il ridica la rangul de general, la mai putin de 30 de ani. Alura sa impunatoare, cu mult peste media acelor vremuri, curajul nebunesc de pe campul de lupta dar si victoriile sale neintrerupte ii determinau pe turci sa il asemene cu Alexandru Macedon si chiar sa ii acorde numele acestuia. Astfel, aparea pe scena istoriei SkanderbegAleksander Beg sau Lordul Alexandru, asa cum suna cognomenul sau  la Curtea Otomana. Nimeni nu se astepta la schimbarea sa radicala, cu atat mai mult cu cat Kastrioti fusese desemnat, in 1443, sa conduca un regiment important in lupta impotriva noii amenintari din Transilvania, nimeni altul decat Iancu de Hunedoara. Mai mult, Giorgi primise si titlul de guvernator, iar cariera sa parea sa il duca pe un loc de cinste in anturajul sultanului si catre o viata lipsa de neajunsuri..

Skanderbeg nu isi uitase, insa, originile, in ciuda anilor indelungati petrecuti in tabara turcilor. Indurerat de moartea tatalui sau, dar si de decizia monarhului otoman de a-si extinde dominatia asupra cetatii in care se nascuse, albanezul schimba taberele si se indrepta, in cea mai mare graba, catre Castelul Kruja. Lupta impotriva generalului de origine valaha nu mai era lupta sa. De acum, Giorgi Kastrioti si cei 300 de razboinici care il urmasera aveau sa aprinda scanteia unui razboi pe care Imperiul Otoman nu il va mai uita niciodata.

Folosinu-se de un tertip si silindu-l pe secretarul sau, Reis Efendi, sa redacteze un document fals prin care Murad al II-lea i-ar fi incredintat comanda Castelului Kruja, Skanderbeg intra nestingherit in cetatea in care se afla deja guvernatorul legal, Hasan Beg. Nebanuind absolut nimic si convins de loialitatea albanezului, Hasan ii incredinta acestuia fraiele micului tinut. Avea sa fie un gest pe care toti turcii il vor regreta amarnic.
Autoproclamat conducator al Krujei, Kastrioti depunea un juramant teribil. Atat el cat si sustinatorii sai jurau sa nu se opreasca pana cand ultimul turc nu va fi parasit stravechiul teritoriu al Epirului si pana cand vechea credinta ortodoxa nu isi recastiga locul de odinioara. Toti cei care au refuzat in acel moment convertirea la crestinism erau trasi in teapa, iar Hasan Beg, loialul sustinator al sultanului, fusese ridicat in cea mai inalta dintre ele.

Scutul Europei

Putini se asteptau ca Skanderbeg sa supravietuiasca unei asemenea incercari nebunesti de a sfida cea mai mare putere a lumii. In fond, niciun alt european nu reusise sa obtina vreo victorie in fata turcilor, cu exceptia lui Mircea cel Batran,  in legendara Batalie de la Rovine din 1395. Atunci, in fruntea a mai putin de 10.000 de razboinici, voievodul valah reusise sa administreze o infrangere zdrobitoare celor 40.000 de turci condusi de insusi Baiazid I si celor aproape 10.000 de sarbi veniti in ajutorul otomanilor. A fost un exemplu pe care Giorgi Kastrioti, in comparatie cu marile puteri europene, avea sa il aplice cu succes pentru tot restul vietii.

Skanderbeg era constient de faptul ca ofensa adusa sultanului de tradarea sa nu putea ramane trecuta cu vederea. Astfel, la numai cateva luni de la ocuparea Krujei, liderul albanez organiza Liga de la Lezha, intalnire in care ii invita pe toti liderii regionali din fosta provincie a Epirului pentru a i se alatura in lupta. Surprinzator, nimeni nu ii refuza cererea si, mai mult, noul lider primea sprijinul total, uman si financiar, din partea populatie locale, unita pentru prima oara sub un singur steag. In fapt, Kastrioti alegea sa dea inca o palma otomanilor alegandu-si drept simboluri, steagul rosu cu insemnul vulturului bicefal, stindardul de lupta al Bizantului, si coiful impodobit cu capul unui tap aurit, trimitere la vechile simboluri razboinice ale grecilor antici.

Riposta Imperiului Otoman nu s-a lasat prea mult asteptata. In acelasi an 1444, an in care Skanderbeg reusea sa uneasca triburile albaneze, o armata numarand 25.000 de luptatori turci se indrepta catre noul stat din sud-estul Europei, pentru a oferi o lectie rebelilor si tuturor celor care ar fi intentionat sa le urmeze exemplul. Condusi de Ali Pasa, unul dintre cei mai renumiti generali turci ai momentului, otomanii erau convinsi ca victoria va fi una rapida si exemplara. Nu se asteptau ca, intr-un timp atat de scurt, rebelul Skanderbeg sa poata organiza o rezistenta pe masura neintrecutilor ieniceri. Si totusi, in vara anului 1444, Kastrioti dadea un prim semn Europei, aratand ca turcii pot fi infranti. Folosind tactici de gherila inaintea confruntarii finale, albanezul reusea sa demoralizeze trupele adverse si sa le administreze o infrangere zdrobitoare, cu o armata ce nu depasea 15.000 de luptatori. In fond, armata lui Skanderbeg nu avea sa depaseasca niciodata un numar mai mare de 20.000 de combatanti.

Ajutorul pe care Kastrioti spera sa il primeasca din partea monarhilor europeni nu avea, insa, sa mai vina. Invinsi in Batalia de la Varna, acestia preferasera sa se retraga in propriile tari pentru a-si reface fortele. Singuri in fata otomanilor, albanezii lui Kastrioti reuseau, totusi, sa obtina alte doua victorii in urmatorii doi ani. Cu toate acestea, greul de abia urma sa vina. In vara anului 1450, satul de sfidarea fostului sau supus, sultanul Murad al II-lea pornea catre Albania cu o forta imensa de aproximativ 150.000 de razboinici. Primul pas al monarhului turc urma sa fie chiar cucerirea Castelului Kruja, simbolul rezistentei lui Skanderbeg, o lovitura care ar fi distrus moralul rebelilor si i-ar fi transformat pe acestia in simpli proscrisi. Geniul militar al albanezului isi spunea, insa, din nou, cuvantul. Cu o garnizoana in Kruja de numai 1500 de oameni si cu grosul armatei implicat in nesfarsitele actiuni de gherila, Kastrioti reusea un an mai tarziu sa puna pe fuga intreaga ostire otomana. Umilit, Murad al II-lea se stingea in acelasi an in timpul retragerii, fiind urmat la tron de fiul sau, Mahomed al II-lea.

Urmau cinci ani de liniste pentru Skanderbeg si pentru ostenii sai, dar toti constientizau ca nu era vorba decat de linistea premergatoare furtunii. Dezlantuit, Mahomed al II-lea dadea lovitura de gratie, in 1453, ultimelor ramasite ale Imperiului Bizantin. La numai 21 de ani, noul monarh reusea ceea ce nimeni inaintea sa nu mai reusise, cucerirea Constantinopolului. Lumea intreaga era ingrozita de caderea celei mai mari cetati a lumii medievale iar Roma era cu totul indreptatita sa se simta urmatoarea tinta a sultanului. Ramanea, insa, o zona careia nimeni nu parea sa ii dea o importanta prea mare, Balcanii. Statul rebel al lui Giorgi Kastrioti si ascensiunea verilor valahi, Vlad Tepes si Stefan cel Mare aveau, totusi, sa se dovedeasca o nuca prea tare chiar si pentru Mahomed al II-lea Cuceritorul.

Dornic sa stearga rusinea infrangerii tatalui sau in fata mult mai putin numeroasei armate a lui Skanderbeg, Mahomed trimitea in Albania, in fruntea a 90.000 de luptatori de elita, pe Isa Beg Evrenoz,  singurul general turc ce reusise sa se doveasca superior liderului albanez, in perioada uceniciei acestuia in armata turca, si chiar pe nepotul acestuia, Hamza Kastrioti. Lipsit, iarasi, de sprijinul puterilor europene, din partea carora primise cu doi ani inainte doar 500 de soldati (majoritatea cazuti in Asediul de la Berat, din 1455), Skanderbeg reusea imposibilul si invingea mult mai numeroasa armata otomana in confruntarea ramasa in istorie sub numele de Batalia de la Ujerbardha (Apa alba).

Suprinzator, Mahomed al II-lea propune pacea invincibilului liber albanez, lasandu-i acestuia timp sa isi refaca fortele si sa caute ajutor la curtile Europei. Profitand de linistea neasteptata, Skanderbeg se implica activ, in acelasi an, in lupta de sprijinire a Regatului Neapolelui si reuseste sa infranga fortele beligerante ale nobililor angevini ce amenintau stabilitatea, si asa subreda, a statelor italiene. Gestul sau ramanea, si de aceasta data, fara urmari notabile din partea liderilor europeni, ajutoarele oferite de acestia constand, de cele mai multe ori, in titluri de noblete si promisiuni desarte. Poate cel mai bun exemplu in acest sens ramane gestul Papei Pius al II-lea, cel care il numea pe Skanderbeg drep Capitan General al Sfantului Scaun si ii acorda titlul de Athleta Christi, titlu pe care il mai primeau si Iancu de Huneadoara si Stefan cel Mare. In schimb, ajutoarele solicitate de albanez in vederea iminentului atac al lui Mohamed nu se mai materializau.

Din nou singur in fata eternului sau dusman, Imperiul Otoman, Skanderbeg se vede nevoit sa lupte in fata noii armate a sultanului ce nu isi putuse ascunde frustrarea de a nu fi putut cuceri Castelul Kruja. Avea sa fie ultima lupta a albanezului, cel care, lovit de o boala necrutatoare, se stingea un an mai tarziu, in 1468, in Cetatea Lezha. Cu ultimele suflari, Skanderbeg afla ca locotenentul sau, Leka Dukadjini, ii invinsese pe turci.

Impulsionati de geniul Kastriotului, albanezii continuau sa lupte cu succes in fata otomanilor pentru inca 12 ani. Lipsiti, insa, de aportul marelui lider militar, acestia se recunosteau vasali ai Imperiului si ramaneau astfel pana la inceputul secolului XX. Inmormantat in Biserica Sf. Nicolae din Lezha, Skanderbeg nu avea parte de liniste nici macar in locul de veci. In anul 1480, turcii devastau lacasul sfant si sfartecau ramasitele fostului general pentru a le purta asupra lor in chip de amulete sacre. Visul lui Mahomed de a cuceri Roma nu se indeplinea nici el. La nordul Dunarii, in mica Tara a Moldovei, un alt lider de geniu avea sa ii tina pe turci la portile Europei pana la inceputul secolului al XVI-lea. Era vorba de nimeni altul decat Stefan cel Mare.