Prima pagină Cultura

Rani venite din cer

Costin Neagu, Ioana Chira 08.13.2007 | ● Vizualizări: 528

Oricum am interpreta stigmatele fenomene paranormale, manifestari supranaturale sau pur si simplu miracole , ele au un ecou foarte puternic in constiinte si nu pot fi nici ignorate, nici trecute sub tacere.

Stigmatele reproduc, prin pozitie si numar, ranile lui Iisus pe corpul unor mistici crestini. Termenul provine din grecescul stigma, care inseamna marcaj efectuat cu o unealta ascutita. La vechii romani, sclavii evadati si raufacatorii erau insemnati pe umar cu fierul inrosit in foc. Biserica Catolica socoteste stigma­tizate persoanele pe al caror trup devin vizibile cele cinci rani ale Mantuitoru­lui, in stare sangeranda. Doua sunt situate pe maini, altele doua pe picioare, iar una pe piept.

In anumite cazuri, rani­le apar doar pe maini. Uneori, ele sunt insotite de zgarieturi pe frunte – urme ale coroanei de spini. S-au inregistrat, de asemenea, situatii in care leziunile au aparut pe umarul drept, fiind asociate cu urmele crucii purtate de Iisus pe Golgota.

Muscatura Satanei
O categorie mai rara de stigmate se prezinta sub forma unor muscaturi. Majoritatea le considera semne ale Diavolului. Deja posedat sau pe cale de a fi posedat, subiectul resimte atacul Necuratului. Cand acesta ii apare sub forma de caine, omul crede ca a fost muscat. Cele mai multe muscaturi apar la incheieturile mainilor. Posibilitatile de verificare a autenticitatii stigmatelor de acest fel sunt reduse, iar sanatatea mintala a subiectilor este adesea pusa sub semnul indoielii.

Adevarat si fals
Distingerea falsului de autentic nu este usoara nici in cazul stigmatelor ce reflecta urmele crucificarii. Pe de o parte, Biserica se arata prudenta in evalua­rea cazurilor individuale si nu exprima niciodata o concluzie atata timp cat persoanele in cauza sunt in viata. Ea examineaza cazurile cu atentie, iar stabilirea autenticitatii stigmatelor, extrem de laborioasa, dureaza ani de zile. Pe de alta parte, gratie vechimii fenomenului, regulile de evaluare sunt bine stabilite, dar difera de la o Biserica la alta. Vom incerca, totusi, sa identifi­cam principalele diferente dintre stigmatele adevarate si cele false. In situatiile autentice, ranile sunt adanci si se intampla chiar sa perforeze mainile si/sau picioarele.

Sangerarea este abundenta, uneori zilnica. Alteori, ea se produce saptamanal, mai ales vinerea, pe parcursul mai multor ani sau decenii. In unele situatii, leziunile nu se vindeca in urma tratamentelor medicale. Nu este obligatoriu ca toate cele cinci rani sa apara simultan. Prezente initial pe maini, ele se extind ulterior spre picioare si piept. Ranile emana adesea un miros placut, asemanator cu parfumul unei flori. Stigmatele autentice sunt dureroase. Prezenta lor este asociata cu starile de extaz mistic, mai ales cand apar prima oara. In privinta stigmatelor false, ele nu numai ca se prezinta sub forma unor intepaturi sau julituri superficiale, dar se si vindeca rapid, reactioneaza pozitiv la tratamente simple si apar o singura data.

Subiectul nu pare sa sufere in mod deosebit din cauza lor si le arata bucu­ros oricui. Un cuvant greu de spus in evaluarea autenticitatii stigmatelor il are viata persoanei in cauza. Daca subiectul nu s-a dovedit inainte de presupusa stigmatizare un om religios, falsul devine mult mai probabil. Un ultim criteriu de evaluare este sanatatea min­tala a subiectului. Daca acesta sufera de o afectiune psihica, credibilitatea stig­ma­telor nici macar nu mai este probata. Unii psihologi sustin ca ranile se produc natural, prin simpla actiune a imaginatiei, dublata de emotii puternice. Persoanei impresionate de suferintele Mantuitorului si patrunse de o mare dragoste fata de El ii apar pe corp ranile Acestuia.

Inexplicabilul face diferenta
Nimeni cu crede insa ca imaginatia poate produce rani in cazul unui om aflat intr-o stare sufleteasca normala. Potrivit Papei Benedict XIV (1675-1758), aceasta facultate psihica poate avea usoare efecte fizice, dar numai in sensul accelerarii sau al incetinirii unor functii ale sistemului nervos, nicidecum in al actiunii sale asupra tesuturilor. In privinta persoane­lor care traiesc o stare extra-ordinara, precum extazul, lucrurile se complica. Bunaoara, in ciuda numeroaselor tentative de obtinere a stigmatelor prin hipnoza, rezultatele n-au fost concludente. In cel mai bun caz si in mod exceptional, hipnoza a provocat doar o transpiratie mai mult sau mai putin colorata.

De adaugat ca, pentru trei caracteristici principale ale stigmatelor sfintilor, nu a fost furnizata nici o explicatie satisfacatoare. Medicii nu reusesc sa vindece ranile. Spre deosebire de ranile de durata obisnuite, stigmatele nu emana un miros urat. O singura exceptie este cunoscuta: Sf. Rita de Cassia a dobandit pe frunte o rana care, desi raspandea un miros fetid, nu a supurat niciodata, iar tesuturile nu au cunoscut vreo alterare nesanatoasa. Uneori, aceste rani emana un miros deosebit de placut. Prin urmare, unii cercetatori cred in caracterul supranatural al stigmatelor, deoarece ele nu se supun legilor ce guverneaza psihopatologia.

Potrivit dr. Nicola Silvestri, director al spitalului din cadrul Casei pentru Alinarea Suferintei, fondat de Padre Pio in San Giovanni Rotondo, Italia, stigmatele nu pot fi considerate rani din punct de vedere medical, intrucat nu se vindeca in urma tratamentelor. In plus, ele nu se infecteaza si nu se descompun, nu degenereaza in necroza si sangereaza constant, o lunga perioada de timp. Daca stigmatele ar depinde de forte naturale, ele ar fi aparut in toate epocile si ar figura in literatura medicala, a spus specialistul italian la un congres international intitulat Padre Pio Omul-Crestinul-Sfantul si desfasurat la Roma, in aprilie 2002.

Cazuri celebre

Stigmatele au fost semnalate pentru prima oara in secolul al XIII-lea, pe trupul Sfantului Francisc din Asissi, intr-o forma care nu a mai fost intalnita ulterior: ranile de pe picioare si maini aveau excrescente cu aspect de unghii. Ulterior, au aparut o multime de stigmatizati. Herbert Thurston, un preot romano-catolic care respinge caracterul miraculos al stigmatelor, sustine ca se poate vorbi de aparitia unui complex al crucificarii, care actioneaza sub forma unui subtil camp de rezonanta.

Dovada:
stigmatele nu arata la fel la toti cei care le dobandesc. De pilda, stigmatele Gemmei Galgani le reproduceau pe cele reprezentate pe crucifixul la care se ruga ea. Cele ale Catherinei Emmerich afisau o cruce in forma de Y – imaginea primului crucifix pe care il vazuse mistica in copilarie. Neurologul francez Imbert Gourbeyre a incercat sa numere cazurile cunoscute si a identificat 321 de stigmatizati, recunoscand insa ca alte mentiuni ar putea figura in documente pastrate in biblioteci din Germania, Spania si Italia.

Sfanta Veronica Giuliani (1660-1727) descrie astfel primirea stigmatelor: „Am vazut coborand din Preasfintele Sale rani cinci raze stralu­citoare si toate se indreptau spre fata mea... In patru raze erau cuiele, in una se afla lancea, ca de aur, toata numai foc; ea mi-a strapuns inima.“ Trupul neinsufletit al sfintei, care in momentul mortii purta inca semnele ranilor Domnului, a fost supus autopsiei. Medicii au constatat ca inima era, intr-adevar, strapunsa dintr-o parte in alta. Filele numeroase ale jurnalelor Sfintei Veronica, scrise de-a lungul a peste 30 de ani si publicate in 44 de volume, au imbogatit literatura mistica crestina. Calugarul franciscan Padre Pio (1887-1968) a fost consultat pentru prima oara in 1919, de catre profesorul Luigi Romanelli, medic primar la Spitalul Civil din Barletta.

Acesta nota in raportul sau: „Leziunile pe care le prezinta (Pio, n.r.) la maini sunt acoperite cu o membrana de culoare rosu-maronie, fara nici un punct sangerand, nici un edem si nici o reactie inflamatorie in tesuturi. Am convingerea ca acele rani nu sunt de suprafata, deoarece, asezandu-mi degetul mare in palma sa iar degetul aratator pe dosul mainii si apasand simultan, am perceput cu exactitate spatiul gol existent.” In prezent, Biserica analizeaza cu meticulozitate cazurile si pune anumite conditii inainte de a recunoaste validitatea stigmatelor.

Ranile trebuie sa apara toate in acelasi timp si sa provoace modificari considerabile ale tesuturilor, care sa nu raspunda la tratamentele medicale. Leziunile trebuie sa produca hemoragii, sa nu se infecteze, sa nu supureze si sa nu se vindece fara cicatrice. Exista cel putin 80 de sfinti sau fericiti ale caror stigmate au fost validate, dar Biserica nu-si obliga fidelii sa creada in acest fenomen ca intr-un adevar dogmatic.

Foto: Guliver
 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI