Imperiile o poveste fara de sfarsit

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Dupa 1152, Frederic I Barbarossa, imparat pe marca de est a fostului Imperiu carolingian, incearca reimpunerea controlului in zona; o data cu infrangerea sa la Legnato, de catre Liga oraselor italiene, controlul german asupra peninsulei italice ia sfarsit. In 1410, Polonia (ajutata de Lituania si de Moldova lui Alexandru cel Bun) infrange cavalerii teutoni (sprijiniti de regatul maghiar); prin aceasta, colonizarea germana spre Est e stopata.

Visul imperial al Romei de altadata va dainui in Europa, in fiecare regat mai puternic; trecut prin Reforma si Contrareforma religioasa, prin razboaie si rivalitati, continentul va merge insa spre o continua divizare: in 1648, Pacea de la Westfalia pune capat Razboiului de 30 de ani, dar Europa occidentala este rupta intre o jumatate de nord protestanta si o jumatate de sud catolica. La Est, ecourile unui alt imperiu, ortodox, nu se stinsesera inca.

Bizantul, „gloria eterna a Crucii“
Imperiul Bizantin, imperiul roman al Rasaritului, este pastratorul tainelor crestine si al civilizatiei pret de inca un mileniu dupa disparitia Imperiului Roman de Apus. Gloria Romei de altadata mai dainuie aici, in fosta cetate a lui Constantin cel Mare, unde soarele apune printre cele mai mari bazilici, iar rugile si crucea par a fi protectia eternitatii imperiale. Intarit sub Justinian I (527-565) si adus aproape la marimea fostelor frontiere ale Imperiului Roman, Bizantul pierde un secol mai tarziu Siria si Egiptul in favoarea persilor (636-642) si se framanta in „disputa icoanelor“ dintre iconoclasti si iconoduli.

• Povestea lui Thierry Hermès: De la hamuri pentru cai la unul dintre cele mai faimoase branduri…
• Test de cultură generală. De ce turcii fac cafea la nisip?

In 1054 se produce marea schisma intre Roma si Bizant: Papa Leon al IX-lea si Patriarhul Cherularios se excomunica reciproc, refunzandu-si unul altuia gratia divina; cetatile-surori nu se vor mai intalni niciodata in mileniul ce se deschide astfel, iar ortodoxia greceasca si catolicismul latin vor intra ele insele in competitie. Orientul si Occidentul crestin se vor mai apropia periodic si cu accidente, dupa 1096, in cruciade – frumoasele aventuri de recucerire a pamanturilor sfinte ale Ierusalimului, ocupate de turcii selgiucizi.

In 1453, Imperiul Bizantin este cucerit de turcii otomani. Un imperiu, cazut, facea loc astfel gloriei unui alt imperiu. „Lumina semilunii“ – Imperiul Otoman In anul 571, se naste, la Mecca, Mahomed – viitorul profet al religiei musulmane –, ca fiu al familiei unui conducator de caravane, nu foarte bogat. De tanar, el se casatoreste cu Khadija, o vaduva in varsta si foarte bogata, care va muri la scurt timp, lasandu-i o situatie materiala net imbunatatita.

Spre anul 610, Mahomed are o viziune a arhanghelului Gabriel, care-i transmite esenta unei noi spiritualitati – islamul. Ca atare, istoria Imperiului Otoman incepe spre 1290, cand Osman I se desprinde de sultanatul turcilor selgiu­cizi din Anatolia si preia titlul de sultan independent. Expansiunea noului sultanat incepe repede, indreptata ferm impotriva Bizantului. Cuceririle vin una dupa alta: Brusa (prima capitala) in 1326, Gallipoli si Adrianopole (1354-1361), Macedonia si Bulgaria (1372-1389).

In 1402, sultanul Baiazid este infrant si umilit de catre cel care se autorevendica a fi urmasul lui Gingis Han si refondator al Imperiului Mongol, Timur Lenk. Dupa 1421, Murad al II-lea reia expansiunea spre Europa Centrala; in 1453, sultanul Mahomed al II-lea duce semiluna in chiar inima crestinatatii, prin cucerirea Constantinopolului. La inceputul secolului al XVI-lea, Selim I cucereste Siria si Egiptul, iar succesorul sau, Soliman Magnificul, duce Imperiul la apogeu – ajungand, prin Ungaria cucerita (1526), pana la portile Vienei (1529; al doilea asediu al Vienei, tot nereusit, va fi in 1683).