Home » D:News » Si totusi dinozaurii nu au disparut acum 65 de milioane de ani

Si totusi dinozaurii nu au disparut acum 65 de milioane de ani

Publicat: 30.04.2009
Atunci cand Arthur Conan Doyle a scris celebra lucrare „The Lost World”, in care a descris o lume a dinozaurilor care au supravietuit extinctiei de acum 65 de milioane de ani, nu si-a imaginat probabil ca ar fi posibil sa descrie o intamplare bazata pe fapte reale. Fictiune timp de aproape un secol, romanul celebrului autor britanic pare, in lumina celor mai recente descoperiri, sa fie mult mai aproape de realitate decat ar fi crezut cineva vreodata.

Noile dovezi arheologice scose la lumina in bazinul San Juan, SUA, sugereaza faptul ca dinozaurii au supravietuit in aceasta parte de lume pentru cel putin 500.000 de ani dupa catastrofalul impact al Terrei cu un asteroid, acum 65 de milioane de ani. Perioada pare o eternitate, daca ne gandim ca intreaga istorie a speciei umane nu depaseste 200.000 de ani. Controversata ipoteza a fost sustinuta cu argumente intr-un amplu studiu de specialitate in revista de profil Palaeontologia Electronica, fiind in prezent analizata de oamenii de stiinta.

Jim Fosset, unul dintre autorii studiului, sustine ca a descoperit aproximativ 34 de fragmente osoase apartinand unui hadrozaur, incrustate intr-o roca a carei existenta este in mod evident una post-cataclismica, asta daca ne referim la cataclismul de acum 65 de milioane de ani.Cercetatorul a analizat polaritatea magnetica a rocii si urmele de polen pe care aceasta le continea, ambele abordari indicand acelasi rezultat: piatra s-a format la aproximativ 500.000 de ani dupa presupusa extinctie a dinozaurilor.

Chiar daca exista si sceptici care afirma ca fosilele puteau fi dezgropate de un suvoi de apa, posibil un rau preistoric, pentru a fi ulterior incrustate intr-o roca, nu au acoperire, afirma acelasi Fosset. Acesta argumenteaza ca in cazul in care oasele vechi de jumatate de milion de ani ar fi fost scoase la lumina de suvoiul unui rau, acestea nu ar fi avut cum sa ramana grupate in interiorul aceleiasi roci, in cel mai fericit caz, ele pastrandu-se in timp in roci intinse pe o suprafata imensa.

Cei care sustin teoria lui Fosset aduc in discutie cazul crocodililor si al Teropodelor (pasarile de astazi), supravietuitori certi ai extinctie preistorice care a pus capat dominatiei dinozaurilor. Cu toate acestea, posibilitatea ca reptilele preistorice de dimensiuni uriase sa fi supravietuit alaturi de oameni ramane totusi o simpla fantezie.

Sursa:ScienceDaily

CITESTE SI:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase