Home » D:News » In premiera: la Bucuresti se deschide Muzeul Deşeurilor

In premiera: la Bucuresti se deschide Muzeul Deşeurilor

In premiera: la Bucuresti se deschide Muzeul Deşeurilor
Publicat: 22.11.2010
Centrul de Excelenţă pentru Dezvoltare Durabilă (CEDD) şi Ministerul Mediului şi Pădurilor, cu sprijinul AFI Palace Cotroceni, anunţă deschiderea primului Muzeu al Deşeurilor din Europa, in data de 23 noiembrie 2010.

Originalul muzeu din incinta AFI Palace Cotroceni propune o
nouă perspectivă asupra impactului pe care-l au „deşeurile” asupra
vieţii noastre cotidiene – de la disconfort la ameninţare – şi, mai
ales, necesara lor integrare în ciclul resurselor – temporar transformate în obiecte
care, erodate de timp, devin „deşeuri”.

Este o fereastră deschisă spre reconsiderarea acestei „faze” pe
care o traversează resursele de care dispunem şi asupra cărora
intervenim neîncetat. Să putem sesiza că orice deşeu este avatarul
unui obiect – odată util şi râvnit – este pariul acestui muzeu
neobişnuit. Implicit, el reprezintă un parcurs iniţiatic şi
educativ, incitant pentru minte şi mobilizator pentru noi toţi.
Dintr-o dată, tot mai des pomenitele obiective sau obligaţii de
management integrat al deşeurilor, de prevenţie şi reducere, de
colectare selectivă, de valorizare capătă sens, devin realităţi
palpabile.

Muzeul va avea – la început – 13 zone dedicate diverselor
deşeuri municipale şi fluxuri de gestiune a acestora – de la
ambalaje (plastic, hârtie, sticlă, metal) la DEEE-uri (deşeuri
electrice, electronice, electromenajere inclusiv surse de lumină şi
baterii), de la biodegradabile la cele periculoase, de la servicii
de salubritate la co-incinerare, de la demolări la colectarea
selectivă, de la reutilizări la reciclare.

Printre atracţiile muzeului se regăsesc: zona de colectare
selectivă a ambalajelor, a DEEE-urilor, zona specială de curs
pentru elevii claselor I-VIII, zona de prezentare a portalului
www.MentineRomaniaCurata.ro, zona dedicată Ministerului Mediului şi
Pădurilor
, 3 zone de prezentare vizuală a problemelor de
littering (gunoi stradal), precum şi o zonă de expoziţii – una din
principalele atracţii fiind „Traseul Deşeurilor”.

Toţi implicaţi – toţi responsabili ar putea fi
motto-ul acestui muzeu – de altfel, impropriu spus muzeu, întrucât
exponatele şi informaţiile, modulele funcţionale, echipamentele
media, agora – un spaţiu convivial de dialog, prezenţa permanentă a
interlocutorilor avizaţi şi nu în ultimul rând participarea unui
număr impresionant de actori direcţi din lumea „deşeurilor” fac din
această iniţiativă o adevărată platformă de comunicare, deschisă
corpului social în ansamblul său, de la preşcolar la instituţii, de
la cetăţean la antreprenor şi de la ONG-uri la administraţia
locală.

Muzeu, deci, în sensul unui memento – adică al unui exerciţiu
constant al memoriei – premiza oricărui angajament care face din
noi fiii cetăţii. O poveste cu noi, despre noi, pentru noi”,
declară Ilie Brie, Preşedintele Asociaţiei CEDD.”

Inugurarea Muzeului Deseurilor va avea loc pe data de 23 noiembrie
2010, la orele 14.00.

Incepand cu data de 24 noiembrie, accesul în muzeu se va face
gratuit, 7 zile din 7, între orele 12:00 şi 22:00.

Locaţia: AFI Palace Cotroceni, etaj 1, în zona dedicată
copiilor, deasupra magazinului Real.

Organizatori: Asociatia
Centrul de Excelenţă pentru Dezvoltare Durabilă
, Ministerul Mediului şi
Pădurilor
, AFI Palace Cotroceni.

Parteneri media: RFI, www.port.ro, Oferte Speciale, Revista Ecologic,
Think Outside
the Box
, www.Greenblog.ro, www.Descopera.ro, www.telegrafonline.ro, www.ne-cenzurat.ro, www.stirimm.ro, www.121.ro

Sponsori: Asociaţia Română pentru Ambalaje şi Mediu, Recolamp, Ecotic, Eco-Rom
Ambalaje
, Remat Holding.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii de știință au dezvoltat o nouă metodă de a „asculta” limbajul ascuns al creierului
Oamenii de știință au dezvoltat o nouă metodă de a „asculta” limbajul ascuns al creierului
Ultima rudă a păsării dodo, observată într-o pădure tropicală îndepărtată din Samoa
Ultima rudă a păsării dodo, observată într-o pădure tropicală îndepărtată din Samoa
Cea mai veche artă botanică cunoscută dovedește o gândire matematică timpurie
Cea mai veche artă botanică cunoscută dovedește o gândire matematică timpurie
5 scandaluri majore care au pus TikTok sub lupă. De la amenzi-record și procese pentru protecția copiilor, la dezinformare și riscuri pentru sănătatea mintală
5 scandaluri majore care au pus TikTok sub lupă. De la amenzi-record și procese pentru protecția copiilor, la dezinformare ...
Un psiholog explică de ce unele cântece ne rămân „blocate” în minte
Un psiholog explică de ce unele cântece ne rămân „blocate” în minte
Muzica pe care o asculți influențează cât de bine conduci
Muzica pe care o asculți influențează cât de bine conduci
Test de cultură generală. Ce este penitenţa?
Test de cultură generală. Ce este penitenţa?
Cum putem să hrănim întreaga lume fără să distrugem planeta?
Cum putem să hrănim întreaga lume fără să distrugem planeta?
Cum ajung românii să fie exploatați în Germania prin metoda „hotelurilor sociale”
Cum ajung românii să fie exploatați în Germania prin metoda „hotelurilor sociale”
Guvernul britanic ar fi intervenit pentru a proteja familia regală
Guvernul britanic ar fi intervenit pentru a proteja familia regală
Ziua în care Consiliul Dirigent al Transilvaniei decide organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România
Ziua în care Consiliul Dirigent al Transilvaniei decide organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România
Autoritățile nepaleze abandonează schema de recuperare a deșeurilor de pe Everest
Autoritățile nepaleze abandonează schema de recuperare a deșeurilor de pe Everest
Țara europeană care vrea să fie în prima linie pentru reîntoarcerea omenirii pe Lună
Țara europeană care vrea să fie în prima linie pentru reîntoarcerea omenirii pe Lună
Ce a descoperit o echipă de cercetători despre nucleul Pământului?
Ce a descoperit o echipă de cercetători despre nucleul Pământului?
Un medic avertizează: Medicina tradițională trebuie inclusă în sistemul modern doar în baza dovezilor
Un medic avertizează: Medicina tradițională trebuie inclusă în sistemul modern doar în baza dovezilor
Ce au observat cercetătorii după ce au reconstituit fața lui Homo erectus?
Ce au observat cercetătorii după ce au reconstituit fața lui Homo erectus?
Raritate: au fost filmate molii hrănindu-se cu lacrimi de elan
Raritate: au fost filmate molii hrănindu-se cu lacrimi de elan
Povestea lui Vasa, probabil cea mai ghinionistă navă din istorie
Povestea lui Vasa, probabil cea mai ghinionistă navă din istorie