Imagini de colecţie: Patru cerbi au fost observaţi într-o pădure din Caraş-Severin.

24 01. 2018, 11:00

This browser does not support the video element.

„Angajaţii Regiei Naţionale a #Pădurilor – #Romsilva se aflau într-o acţiune de patrulare în fondul forestier când le-au ieşit în cale cei patru cerbi, din care doi suliţari, aceştia apropiindu-se la doar câţiva metri de ei”, arată Romsilva, informează Gândul.

Cerbul (Cervus elaphus) este un animal erbivor adaptat zonelor montane cu păduri întinse, care asigură condiţiile de linişte, adăpost şi hrană.

Acesta poate fi regăsit şi în zonele de deal, iar în ultimele decenii a fost reintrodus şi în zonele de câmpie.

Cerbii trăiesc în libertate până la 18 – 20 de ani şi ating o greutate de până la 300 de kilograme.

Anual, primăvara, cerbii îşi pierd coarnele, ele crescând la loc până la sfârşitul verii, înaintea perioadei de împerechere, potrivit Romsilva.