Home » Descopera in Romania » Transalpina, cel mai spectaculos drum din ţară, a fost redeschis; circulaţia e posibilă doar ziua

Transalpina, cel mai spectaculos drum din ţară, a fost redeschis; circulaţia e posibilă doar ziua

Transalpina, cel mai spectaculos drum din ţară, a fost redeschis; circulaţia e posibilă doar ziua
Publicat: 17.05.2018
Circulaţia rutieră pe DN 67C – Transalpina, s-a redeschis, miercuri, astfel că cel mai înalt şi spectaculos drum din România poate fi traversat cu maşina, însă deocamdată numai în timpul zilei şi cu restricţii de viteză, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu au anunţat că circulaţia rutieră pe DN 67C, care leagă judeţele Alba, Vâlcea, Hunedoara şi Gorj pe traseul montan, a fost redeschisă miercuri, însă accesul maşinilor este permis numai pe timpul zilei, între orele 08.00-20.00, scrie Mediafax.

Comisia care a analizat traseul a dispus şi menţinerea restricţiei de 30 de kilometri la oră, precum şi cea prin care se interzice accesul pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

”S-a deschis Transalpina, Drumul Regelui. Se circulă. E adevărat, acum este mai frig, este ceaţă, dar, în câteva zile, conform prognozei, va fi soare şi va şi mai frumos pe acest drum. Condiţiile de trafic sunt clare. 3,5 tone, doar pe timpul zilei, de la 08.00 la 20.00 şi cu viteza de 30 kilometri pe oră. Cu siguranţă că vom respecta cu toţii, şi noi, şi participanţii la trafic, aceste restricţii, cu siguranţă ne vom bucura de o vară cu mulţi turişti care vor veni să vadă aceste zone”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ion Tudor, directorul Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu.

Potrivit acestuia, o comisie formată din reprezentanţi ai Drumurilor Naţionale, ai Poliţiei, ai Salvamontului, şi de la ISU a verificat drumul. Comisia a stabilit că, deşi mai sunt aspecte de soluţionat, acestea nu pun probleme legate de siguranţa în trafic.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ar fi făcut aceștia?
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ...
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice