Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului

Sfântul Graal rămâne unul dintre cele mai enigmatice simboluri ale spiritualității umane: o cupă, se spune, în care Iosif din Arimateea ar fi strâns sângele lui Iisus, un obiect al nemuririi, al vindecării și al căutărilor epice.

Deși Regele Arthur și Cavalerii Mesei Rotunde sunt cei mai emblematici căutători ai acestei cupe sacre, legenda Graalului a început cu mult înainte de apariția Camelotului, pocalul, căutat nu doar de eroi medievali, ci și de sfinți, prinți păgâni și chiar de ordine secrete, schimbându-și semnificația de-a lungul secolelor – de la un vas al tainelor creștine la o metaforă a aspirațiilor umane spre divin.

• Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman
• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma

Cu mult înainte ca Graalul să fie legat de Cina cea de Taină a lui Iisus, conceptul său exista în tradițiile păgâne. Mitologia celtică vorbea despre cazane magice dădătoare de nemurire, care vindecau răniții și ofereau hrană fără sfârșit. Mabinogionul galez, o colecție de povestiri medievale, descrie cazanul din Annwn, un vas din altă lume păzit de zei și căutat de eroi. Aceste cazane simbolizau renașterea și puterea divină, teme absorbite ulterior în tradiția Graalului.

Transformarea din simbol păgân în relicvă creștină a început în secolul al XII-lea, când cruciații întorși din Țara Sfântă au stârnit fascinația Europei pentru artefactele sacre. Scriitori precum Chrétien de Troyes au fuzionat miturile celtice cu teologia creștină în lucrări ca Perceval, the Story of the Grail (1180), prezentând Graalul ca un vas mistic cu proprietăți miraculoase. În secolul al XIII-lea, Joseph d’Arimathie a lui Robert de Boron (poet francez activ la sfârșitul secolului al XII-lea și începutul secolului al XIII-lea, cunoscut de asemenea pentru scrierea sa Merlin) a legat în mod explicit Graalul de Iisus, susținând că Iosif din Arimateea l-a folosit pentru a colecta sângele lui Hristos la Crucificare.

Conform legendelor medievale, Iosif din Arimateea – o figură biblică care și-a asumat responsabilitatea pentru îngroparea lui Iisus după crucificarea sa – a devenit primul gardian al Graalului. După învierea lui Hristos, Iosif a fost întemnițat de autoritățile evreiești, însă Graalul (cupa folosită de Isus la Cina cea de Taină) i-ar fi apărut în vise, hrănindu-l spiritual și dându-i putere. După eliberare, legenda spune că a fugit în Anglia, stabilindu-se la Glastonbury, unde a plantat un băț spinos miraculos și a întemeiat prima biserică creștină de pe insulă. Această poveste, imortalizată în secolul XIX de poemul Ierusalim al lui William Blake („Oare pe aceste câmpii / A pășit Domnul nostru blând?”), a transformat Graalul într-un simbol al spiritualității britanice, legându-l de ideea de „țară aleasă”.

Abația Glastonbury a valorificat acest mit în 1191, susținând că a descoperit mormintele lui Arthur și Guinevere, legând astfel locul atât de legenda arthuriană, cât și de Graal. În timp ce istoricii resping descoperirea ca fiind o cascadorie publicitară medievală, legătura a cimentat Glastonbury ca epicentru spiritual.

Dar farmecul Graalului nu este limitat la Europa. Creștinii etiopieni venerează Chivotul Legământului (arca sacră despre care Biblia spune că adăpostea Tablele Legii dăruite lui Moise pe Muntele Sinai), despre care se spune că se află în Axum, ca fiind Graalul lor sfânt. În mod similar, textele islamice menționează Cupa lui Jamshid, o cupă persană care simbolizează înțelepciunea divină. Aceste paralele sugerează atracția universală a Graalului ca metaforă a căutării umanității pentru transcendență.

Căutătorii pre-arthurieni: sfinți, cavaleri și mistici

Cu secole înainte de romanele arturiene, tradițiile galeze îl celebrau pe Peredur, un prinț a cărui căutare a unui vas mistic oglindește relatările ulterioare despre Graal. În Peredur, fiul lui Efrawg (c. secolul al XII-lea), eroul întâlnește o suliță sângerândă și un cap tăiat – simboluri creștinate ulterior ca Lancea lui Longinus și Euharistia. În secolul al IV-lea, Elena, mama împăratului Constantin, a călătorit la Ierusalim pentru a recupera relicve creștine, inclusiv Crucea adevărată. Deși nu a căutat Graalul, expedițiile sale au inspirat narațiunile de căutare ulterioare, încadrând vânătoarea de relicve ca o datorie sacră.

Deși au fost întemeiați în 1119, despre Cavalerii Templieri s-a zvonit ulterior că ar deține Graalul. În timpul procesului lor din 1307 pentru erezie, mărturisirile (probabil forțate) au făcut aluzie la închinarea la idoli, posibil o referire distorsionată la Graal. Teoreticienii conspirației încă speculează cu privire la legăturile lor cu relicva, o idee reluată obsesiv în cultura populară și popularizată masiv de „Codul lui Da Vinci”.

În ceea ce privește biserica medievală, aceasta a recunoscut puterea Graalului de a inspira devoțiune. Alăturându-l Euharistiei – reconstituirea rituală a ultimei cine – a transformat Graalul într-un instrument de întărire a credinței. Declarația din 1215 a celui de-al patrulea Consiliu Lateran privind transsubstanțierea (credința că vinul de împărtășanie devine sângele lui Hristos) a reflectat mistica Graalului, îmbinând teologia cu folclorul.

Mitul Graalului persistă încă, îmbinând istoria cu fantezia. În 2014, istoricii au propus Caliciul Doinei Urraca, o cupă de agat din secolul al II-lea din León, Spania, ca potențial candidat pentru Graal. Între timp, francize precum Indiana Jones și Monty Python parodiază natura sa evazivă.

Și, după cum spunea odată scriitorul Umberto Eco, „Graalul este ceea ce cauți, dar nu găsești niciodată”.

Surse:

https://www.nationalgeographic.com/premium/article/quest-holy-grail-jesus-king-arthur

Vă mai recomandăm să citiți și

Iosif din Arimateea, omul care a riscat totul pentru a-l îngropa pe Iisus

„Cina cea de Taină” a lui Leonardo Da Vinci. Codul ascuns care contestă teoria Sfântului Graal

Cercetătorii de la Harvard ar fi descoperit „Sfântul Graal” pentru regenerarea auzului

Spaniolii și indigenii sud-americani vor să recupereze marfa de pe galionul San José, considerat „Sfântul Graal” al epavelor