Ultimul exemplar de crocodil siamez din Vietnam a fost găsit strangulat (FOTO)

15 10. 2012, 13:08

Cândva prezenţi în întreaga Asie de Sud-Est, crocodilii siamezi sunt astăzi pe cale de dispariţie, pierind din vechile lor habitate din Indonezia, Malaezia, Thailanda şi alte ţări din zonă din cauza vânătorii exagerate şi a distrugerii habitatelor. Cele mai optimiste estimări afirmă că astăzi mai există doar 100 de exemplare de crocodili siamezi în sălbăticie, cei mai mulţi aflându-se în Cambodgia. Alte câteva mii de exemplare sunt crescute în fermele de crocodili pentru pielea lor preţioasă.

Tran Van Bang, cercetător la Centrul pentru Biodiversitate şi Dezvoltare din Ho Chi Minh City, a examinat cadavrul crocodilului, care a fost descoperit la cel puţin trei zile după ce a fost ucis. Specialistul nu a descoperit niciun ou în trupul femelei. „Dacă am fi descoperit ouă în abdomenul său, asta ar fi însemnat că a fost inseminată şi că mai trăieşte cel puţin un mascul în acest lac”, a explicat cercetătorul.

Tran Van Bang, examinând cadavrul crocodilului siamez ucis / Foto: Vu Ngoc Long, Southern Institute of Ecology, Vietnam Academic of Sciences and Technology

Locuitorii care trăiesc în jurul lacului Ea Lam sunt membri ai minorităţii etnice Ê Đê, ce obişnuiau să creadă că crocodilii sunt purtătorii sufletelor strămoşilor lor. Din acest motiv, aceştia refuzau să agreseze crocodilii. Moartea altor crocodili din zonă a fost atribuită unor vânători care nu sunt membri ai comunităţii locale.

Moartea acestui crocodil reprezintă cel de-al doilea eşec recent al eforturilor de conservare din Vietnam, după ce în 2010 braconierii au ucis în această ţară ultimul exemplar de rinocer de Java (Rhinoceros sondaicus annamiticus), specie devenită astfel dispărută.

Thailanda şi alte ţări din regiune intenţionează să elibereze în sălbăticie câţiva crocodili siamezi crescuţi în captivitate. Succesul acestor eforturi depinde de conceperea unor habitate protejate şi a unui bagaj genetic pur (căci mulţi crocodili siamezi crescuţi în captivitate au fost hibridizaţi cu crocodilii de apă sărată pentru a le creşte rata de înmulţire).

Sursa: Scientific American