De ce au mâinile oamenilor forma actuală? Cercetătorii au descoperit un răspuns surprinzător

În aproximativ aceeaşi perioadă în care am încetat să mai trăim în copaci şi am început să mergem în picioare, mâinile noastre au deveni scurte, pătrăţoase, cu degetul mare opozabil.

Care au fost forţele ce au dus, de-a lungul a mii de ani, la sculptarea mâinii în forma pe care o are astăzi? A fost oare pentru a ne permite să folosim instrumentele primitive, aşa cum au crezut pentru multă vreme experţii? Pentru a ne permite să culegem fructele cu care ne hrăneam?

• Secretele lui Constantin Brâncuși, dezvăluite într-un nou episod al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”
• De ce nu mai apare Vladimir Putin în public după izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu

Acum, cercetătorii au lansat o nouă ipoteză: palmele au evoluat pentru a putea forma un pumn, ceea ce ne permitea să ne luptăm cu alţi oameni.

„Rolul pe care agresiunea l-a jucat în evoluţia umană nu a fost apreciat la adevărata sa valoare”, explică David Carrier, un profesor de la Universitatea Utah care este promotorul acestei idei, alături de colegul său Michael Morgan.

„Sunt oameni cărora nu le place această idee, dar este clar că, prin comparaţie cu alte mamifere, maimuţele antropoide sunt un grup relativ agresiv, cu numeroase exemple de lupte şi violenţă, iar noi facem parte din acest grup. Suntem un exemplu în ceea ce priveşte violenţa”, a explicat Carrier.

În studiul publicat în Journal of Experimental Biology, cei doi cercetători afirmă că teoria lor este susţinută de modele şi de experimente în biomecanică.

Cimpanzeii moderni – cele mai apropiate rude ale oamenilor dintre primate – au palmele lungi şi un deget mare scurt, pe când palma omenească şi degetele sunt mult mai scurte, iar degetul mare mai lung şi mai puternic.

Această configuraţie a palmei ne permite să ne strângem degetele într-un pumn şi să punem degetul mare peste degete. Astfel, degetul mare oferă rigiditate pumnului şi protejează palma de vătămare în timpul luptei, argumentează Carrier şi Morgan.

Degetele celorlalte primate sunt prea lungi pentru a intra în palmă, iar degetele mari prea scurte pentru a acoperi degetele. De aceea, atunci când celelalte maimuţe antropoide se luptă, e mult mai probabil să se ia la trântă şi să-şi doboare adversarul la pământ, ţinându-l acolo pentru a permite celorlalţi să-l calce, explică Carrier.

Pentru a testa importanţa pumnilor, Carrier şi colegii săi au recrutat 10 atleţi şi au măsurat cât de puternic pot lovi un sac de box folosind un pumn obişnuit, un pumn în care degetul mare nu acoperă celelalte degete şi cu palma deschisă.

Atleţii puteau genera de două ori mai multă forţă cu un pumn normal decât cu un pumn în care degetul mare era ieşit în afară, ca urmare a rolului întăritor pe care degetul mare îl joacă atunci când acoperă celelalte degete. Nu era înregistrată vreo diferenţă de forţă între un pumn obişnuit şi o lovitură cu palma deschisă, însă Carrier afirmă că este posibil ca pumnul să concentreze acea forţă într-o zonă mai mică, provocând astfel mai multe daune.

De asemenea, având degetul mare peste celelalte degete, încheieturile sunt de patru ori mai rigide, protejând astfel oasele şi ligamentele.

„Un individ care putea lovi cu pumnul închis putea lovi mai tare fără a suferi vătămări, astfel că putea să se lupte mai eficient pentru a obţine o parteneră, având astfel mai multe şanse de a se reproduce”, a concluzionat profesorul Carrier.

Dacă ipoteza lui Carrier este adevărată, aceasta ar explica un alt mister al corpului uman. Cercetătorii s-au întrebat de mult timp de ce un nivel ridicat al testosteronului face ca degetele inelare ale bărbaţilor să fie mai lungi decât degetele arătătoare. Carrier afirmă că legătura ar putea fi explicată de faptul că această configuraţie duce la un pumn mai bun pentru luptă. Astfel, un bărbat dominant ar fi, totodată, un luptător mai eficient.

Surse: AFP, New Scientist