Ceasul care rezistă la unul dintre cei mai puternici explozibili, noua invenţie a germanilor (GALERIE FOTO / VIDEO)

25 03. 2013, 13:23

Kaventsmann Uhren este produsul unui singur om, Michael Barahona Fernandez, care construieşte fiecare ceas manual în atelierul său. Magazinul său a fost lansat în 2011 şi deja şi-a câştigat o reputaţie pentru crearea ceasurilor foarte rezistente, mai ales la apă.

Ceasul Triggerfish Bronze A2, a fost construit dintr-o carcasă din bronz fosforos rezistentă la şocuri, pentru mecanismul intern, o parte inferioară din oţel inoxidabil şi o parte anterioară din cristal policarbonat gros de 10mm. Produsul final măsoară 45mm lăţime şi 20mm înălţime. De asemenea, ceasul a primit o brăţară confecţionată special de cei de la Dangerous9staps.

Ceasul a fost testat la o presiune de 300bar, echivalentul presiunii de la 3000 sub apă. Totuşi, pentru marea testare, Fernandez a fost ajutat de o echipă specială de militari americani. Aceştia au detonat 4,5kg de C-4 în timp ce ceasul se afla la doar 1 metru de explozibil. 

Surprinzător, ceasul a rezistat exploziei continuând să funcţioneze la fel de bine. Singurele urme ale exploziei au fost câteva zgârieturi, o bretea ruptă şi o deplasare superficială a mecanismului. Cu toate aceste, versiunea actuală a ceasului a fost îmbunătăţită pentru a preveni deplasarea mecanismului în timpul următoarelor teste. 

Vestea proastă este că doar 30 de ceasuri Triggerfish Bronze A2 au fost puse în vânzare şi între timp toate au fost deja rezervate. 

Sursa: Gizmag