Insecte sau bijuterii? „Furnicile piraţi” îi uimesc pe cercetători (GALERIE FOTO)

05 06. 2013, 00:00

Echipa de cercetători, coordonată de Sabine Frohschammer, de la Universitatea Regensburg, din Germania, se afla în căutarea unor alte specii de furnici când a dat peste un specimen transparent nemaiîntâlnit. 

Capul unui mascul de furnică pirat, vedere dorsală    (Foto:Seifert and Frohschammer, ZooKeys)

„Din cauza întunericului din selvă şi a corpurilor translucide pe care le au, furnicile erau aproape invizibile. În lumină şi sub lupă am descoperit dunga ce le vine peste ochi şi de atunci, când ne-am referit la aceste furnici le-am spus «piraţii»”, a declarat Frohschammer. 

Vedere laterală a unui paratip de furnică pirat, femelă    (Foto:Seifert and Frohschammer, ZooKeys)

Totuşi, o analiză mai atentă a subliniat că dunga situată de-a lungul ochilor se întâlneşte doar la femelele din această specie. Cercetătorii nu sunt siguri ce reprezintă acest model pigmentar şi în ce fel le ajută pe furnici, având în vedere că ele nu prezintă un văz dezvoltat, trăind în medii umbrite şi fiind nevoite să îşi găsească partenerii în întuneric. Prin urmare, specialiştii nu cred că modelul ar putea servi drept semn de distincţie între sexe. 

Vedere laterală a unui paratip de furnică pirat, femelă    (Foto:Seifert and Frohschammer, ZooKeys)

O posibilă ipoteză cu privire la misterioasa dungă este aceea că ea serveşte ca instrument ce induce în eroare prădătorul care va avea impresia că partea anterioară şi cea posterioară a corpului reprezintă, de fapt, două obiecte separate. 

Capul unei femele de furnică pirat    (Foto:Seifert and Frohschammer, ZooKeys)
Mascul de furnică pirat, vedere laterală    (Foto:Seifert and Frohschammer, ZooKeys)

Sursa: Business Insider