Unde este mai probabil să existe viaţă extraterestră în Univers?

Joni Clark, studentă la New Mexico State University, şi astrofizicianul Paul Mason, de la University of Texas, au simulat mai multe tipuri de sisteme stelare, inclusiv unele binare – pentru a afla în ce tip de sistem este mai probabil ca planetele să ofere condiţii potrivite pentru viaţă.
Ei au descoperit că, în sistemele binare, atracţia gravitaţională dintre cei doi sori care orbitează unul în jurul celuilalt reduce forţa acţiunii vânturilor solare (jeturi de particule încărcate electromagnetic) asupra planetelor din sistem, mărind şansele ca pe acestea să se formeze surse de apă şi să supravieţuiască forme de viaţă. Rezultatele cercetării au fost prezentate în publicaţia online Astrobiology Magazine.

După cum explică Joni Clark, adesea cele două stele “se ţin în frâu” una pe alta, îşi domolesc reciproc acţiunile şi, datorită acestei interacţiuni, planetele din sistem sunt mai bine protejate de activitatea magnetică a stelelor.

• Sezonul gripal 2025–2026 ar putea deveni unul dintre cele mai severe din istorie
• O insulă pustie caută doi îngrijitori. Ce trebuie să știe candidații?

După ce au realizat mai multe simulări, specialiştii au ajuns la concluzia că două stele având fiecare 80% din masa Soarelui pot, dacă sunt suficient de aproape una de celalaltă, să mărească şansele planetelor din jurul lor de a găzdui viaţă.

Dacă sorii din pereche sunt de dimensiuni similare, ei îşi controlează reciproc temperatura  şi viteza, ceea ce reduce numărul particulelor care “scapă” de atracţia gravitaţională a fiecărui soare, deci reduce forţa vânturilor solare.

Simulările au arătat că, în cazul unor planete care orbitează în jurul ambelor stele dintr-un sistem binar, fluxul vânturilor solare este cu 0,7% mai scăzut decât cel la care este expus Pământul, în sistemul nostru solar cu o singură stea. Totuşi, nivelul vânturilor solare depinde de poziţia planetelor în sistem.

În schimb, planetele care orbitează numai în jurul uneia dintre stelele unui sistem binar sunt expuse unui risc mai mare, iar atunci când cei doi sori sunt prea îndepărtaţi unul de altul sau diferă prea mult ca dimensiuni pentru a se mişca sincronizat, planetele care orbitează în jurul stelei secundare pot fi lovite de un flux de particule (vânt solar) de două ori mai puternic. Acest lucru se întâmplă deoarece planetele tind să fie “blocate” într-o poziţie în care au o parte permanent  orientată spre soare, iar acea parte primeşte în plin fluxul de particule. Pe de altă parte, planetele care se rotesc în jurul stelei principale din sistem se comportă la fel ca planetele dintr-un sistem cu un singur soare.

Stelele din pereche trebuie să orbiteze una în jurul celeilalte într-o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile pentru a extinde zona habitabilă din jur – aşa-numita zonă Goldilocks, unde temperaturile nu sunt nici prea joase, nici prea înalte, ci atât cât trebuie pentru a permite apei să existe pe planete în formă lichidă – o condiţie de bază pentru existenţa vieţii.

În asemenea sisteme binare, zona habitabilă este mai extinsă cu cca. 40% faţă de sistemele cu un singur soare.
În ultimul timp se descoperă tot mai multe sisteme binare: în 2012, a fost anunţată descoperirea sistemelor Kepler-35 b şi Kepler-34 b.

Sursa: Mail Online