Mustaţa ca armă: „obiceiuri de nuntă” bizare şi violente (VIDEO)

Broasca Leptobrachium boringii este o specie de amfibian care trăieşte în pâraiele din câteva regiuni muntoase izolate din sud-vestul Chinei.

Este una dintre puţinele specii de amfibieni la care au loc lupte violente între masaculi, în perioada de împerechere. După cum explică cercetătorul Cameron Hudson, de la Universitatea Guelph, Canada, la majoritatea speciilor de amfibieni confruntările iau, în general, aspectul unor “trânte” sau al adoptării unor posturi ameninţătoare. La aceste specii, masculii sunt, în general, mai mici decât femelele.

• O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea…
• Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili

La specia Leptobrachium boringii însă, masculii se luptă dur, cu arme specifice care produc răni adeversarului; comportamentul lor violent este indicat şi de faptul că, la această specie, masculii sunt mai mari decât femelele.

Armele  specifice acestor conflicte sunt nişte “ţepi” care cresc, în număr de 10-16, pe buza superioară a masculilor, în sezonul de împerechere. Ascuţiţi “ca nişte vârfuri de creion”, după cum spune Cameron Hudson, aceşti ţepi sunt nişte arme redutabile.

Broaştele îşi petrec majoritatea timpului în păduri, dar, în februarie şi martie, se îndreaptă spre cursurile de apă, pentru a se împerechea. Masculii sosesc primii şi fiecare încearcă să pună stăpânire pe o piatră din albia râului, într-un loc unde apa curge cu viteză mai mare. Aceste este “cuibul”: lângă această piatră ar urma să fie depuse ouăle. Săptămâni în şir, masculii patrulează în jurul pietrelor alese, emiţând semnale specifice pentru a atrage femelele.

Pentru a studia comportamentul acestei specii în perioada de împerechere, cercetătorii au monitorizat, în cursul a două sezoane de împerechere, broaştele Leptobrachium boringii de pe o porţiune de 300 de metri a unui curs de apă din apropierea Muntelui Emei, din provincia chineză Sichuan. Au capturat, marcat şi apoi eliberat 77 de exemplare, urmărind apoi care dintre acestea deţineau controlul asupra locurilor de împerechere. Au fost martori la 7 încăierări între masculi şi au reuşit să filmeze 5 dintre acestea.

Luptele au loc sub apă, fiecare mascul încercând să-l lovescă pe celălalt cu capul în abdomen, pentru a-şi înfige în el ţepii ascuţiţi ai “mustăţii”. Cercetătorii nu au observat vreun caz mortal, dar masculii se aleg cu o mulţime de răni din cauza înţepăturilor.

Aceşti masculi violenţi sunt însă, surprinzător, nişte taţi grijulii. La această specie, femelele, după ce depun ouăle pe partea scufundată a pietrei, iar acestea sunt fertilizate de masculi, se întorc în pădure. Odată ce femelele pleacă, masculilor le cad ţepii, încetează să se mai lupte şi rămân să aibă grijă de ouăle fecundate, până la eclozarea mormolocilor.

Studiind genele masculilor şi ale ouălor pe care le apăra fiecare, cercetătorii au descoperit că, în  multe cazuri, un mascul proteja nişte ouă care nu fuseseră fertilizate de el. E posibil să fi alungat un alt mascul, care avea deja în grijă ouă, şi să-I fi preluat cuibul cu tot cu ouăle fecundate din el.

Procesul de împerechere la această specie are încă multe necunoscute: cercetătorii nu ştiu încă de ce un mascul învingător nu distruge ouăle rivalului său învins şi nici ce anume asigură succesul reproductiv al unui mascul. Ţepii nu prezintă diferenţe notabile de lungime de la un exemplar la altul, aşa că mărimea acestora nu ar fi un factor hotărâtor.

E posibil, cred cercetătorii, ca mărimea şi forţa mascului să fie determinante, deoarece un mascul mai mare şi mai puternic ar putea provoca adversarului răni mai adânci cu proeminenţele spinoase ale buzei.

Sursa: New Scientist / Foto: Asian Herpetological Research