Cum îi puterm determina pe cei din jur să fie oneşti?

21 07. 2013, 09:41

„Am realizat prima dovadă experimentală care arată că lumina puternică măreşte nivelul de moralitate de care dă dovadă individul, determinându-i pe oameni să iniţieze fapte etice. Noi sugerăm că lumina puternică ar putea mări importanţa moralităţii în rândul individului, ducând astfel la o creştere a comportamentului etic”, au declarat autorii studiului de la National Sun Yat-sen University, din Taiwan.

Oamenii de ştiinţă au realizat o serie de experimente în care participanţii la studiu au fost rugaţi să stea în camere luminate diferit: cu 12, 8 şi 4 becuri fluorescente.

În unul dintre experimente, subiecţilor (atât bărbaţi, cât şi femei) li s-a spus că participă la un joc care presupune împărţirea banilor între ei în timp ce un străin era aşezat într-o cameră vecină. Rezultatele au arătat că indivizii care au stat în camera luminată cel mai puternic au oferit cu 15% mai mulţi bani comparativ cu cei din încăperea luminată moderat şi cu 30 de procente mai mult decât cei din camera cel mai puţin luminată. 

Mai mult, rata onestităţi a celor din camera cel mai puternic luminată a fost de 85,2%, pe când cea a indivizilor aşezaţi în camera luminată moderat a fost de 70,4 procente. Prin comparaţie, cei din cea mai slab luminată cameră au avut un nivel de onestitate de doar 51,9 procente. 

Sursa: The Independent