Ţie cât spaţiu personal îţi trebuie? Răspunsul dezvăluie secrete despre tine

29 08. 2013, 00:00

Rezultatele noii cercetării au scos la iveală faptul că anumite posturi şi cadre relevă informaţii cu privire la ceea ce oamenii cred despre ei şi despre puterea pe care o deţin. Cu alte cuvinte, cu cât un individ ocupă mai mult spaţiu, cu atât el simte că deţine mai multă putere şi este tentat să fie necinstit pentru a acumula şi mai multă putere şi spaţiu. 

„Puterea este ca energia nucleară: poate fi utilizată în scopuri bune sau rele. dacă te concentrezi asupra unui scop şi eşti gata să faci orice pentru a-l atinge, atunci s-ar putea să trişezi”, a explicat coordonatorul studiului, Andy Yap. 

Yap a lucrat împreună cu Dana Carney, profesor la Universitatea din California. Cei doi specialişti au creat patru situaţii în care le-au dat participanţilor la studiu posibilitatea de a trişa în timp ce erau aşezaţi în diferite posturi fizice. De exemplu, unul dintre experimente presupunea câştigarea unei sume de bani prin efectuarea unor exerciţii de stretching. În timpul acestui test, oamenii de ştiinţă i-au informat pe participanţi că pot câştiga 4 dolari dacă fac stretching fie într-o poziţie expansivă, fie în una mai restrânsă. La final, în loc să le dea participanţilor 4 dolari, cercetătorii le-au dat 8 dolari. Astfel s-a constatat că 78% dintre participanţii care au recurs la exerciţiile de strething într-o poziţie expansivă au luat cei 8 dolari, comparativ cu doar 38% dintre cei care au făcut exerciţiile de strething într-o poziţie restrânsă. 

Prin urmare, experimentul a demonstrat că poziţiile expansive sunt considerate poziţii ce emană putere şi încredere. 

Într-un alt experiment, participanţii au jucat un joc ce simula şofatul. În timpul jocului. participanţii stăteau fie într-un scaun mic, fie în unul mare. Obiectivul jocului era acela de a câştiga într-un anumit interval de timp, iar recompensa consta într-o sumă de bani. Dacă avea loc un accident, jucătorilor li se cerea să se oprească din condus şi să numere până la 10 înainte de a relua jocul. Şi de această dată, rezultatele au indicat că participanţii care au fost aşezaţi pe scaune mari au fost mai tentaşi să trişeze. 

Aceste două experimente sugerează că atunci când un individ are parte de un spaţiu personal mai mare, el devenea mai îndrăzneţ. Cercetătorii cred că studiul lor relevă multe informaţii cu privire la modul în care oamenii îşi optimizează comportamentele. De exemplu, oamenii care doresc să se simtă mai încrezători pot lua o poziţie în care să pară mai înalţi. De asemenea, pentru a se simţi mai mari, oamenii îşi pot decora birourile astfel încât să pară că au un spaţiu personal mai mare. 

Sursa: Counsel&Heal