Știința explică de ce, indiferent cât ai mâncat, mai ai loc și pentru desert

Te lași pe spate după prânzul de Crăciun, sătul după o masă excelentă. Chiar nu mai încape nimic, cu excepția, poate, a unei mici porții de desert. De ce întotdeauna e loc și de desert?

Indiferent cât ai mâncat, întotdeauna e loc și de desert. De ce? Ce anume face ca desertul să ne tenteze cu acel „hai, fie și un pic”?

• Mitul copilului singur la părinți: De ce prejudecățile despre egoism sunt false?
• Faptele bune și voluntariatul ne pot încetini îmbătrânirea creierului, indică un studiu

Japonezii surprind perfect acest fenomen prin cuvântul „betsubara”, care se traduce literal prin „stomac separat”. Din punct de vedere anatomic nu există un compartiment suplimentar, însă senzația că mai este loc pentru prăjitură este suficient de răspândită încât să aibă o explicație științifică. Departe de a fi imaginară, ea reflectă o combinație de procese fiziologice și psihologice care fac desertul irezistibil, chiar și atunci când felul principal pare să fi fost limita.

De ce, indiferent cât mâncăm, e loc și de desert? Rolul stomacului

Un bun punct de plecare este stomacul. Mulți și-l imaginează ca pe un sac cu volum fix, care se umple treptat până când nu mai poate primi nimic. În realitate, stomacul este conceput să se adapteze. Pe măsură ce mâncăm, are loc așa-numita „acomodare gastrică”: musculatura se relaxează, crescând capacitatea fără o creștere majoră a presiunii.

Important este că alimentele moi și dulci necesită foarte puțină digestie mecanică. Un fel principal consistent poate crea senzația de stomac plin, dar un desert ușor, precum înghețata, solicită mult mai puțin sistemul digestiv, permițându-i stomacului să se relaxeze și să facă loc, explică ScienceAlert.

De ce mereu e loc și de desert? Rolul creierului

O mare parte din dorința de a mânca desert vine însă din creier, mai exact din circuitele neuronale ale recompensei și plăcerii. Pofta de mâncare nu este dictată doar de foamea fizică. Există și „foamea hedonică”, dorința de a mânca pentru că ceva este plăcut sau reconfortant.

Alimentele dulci sunt extrem de eficiente în acest sens. Ele activează sistemul mezolimbic al dopaminei, crescând motivația de a mânca și diminuând temporar semnalele de sațietate. După un fel principal satisfăcător, foamea fiziologică poate dispărea, dar anticiparea unui desert zaharos creează o dorință separată, bazată pe recompensă.

Un alt mecanism este sațietatea specifică senzorială. Pe măsură ce mâncăm, răspunsul creierului la aromele și texturile de pe farfurie scade. Introducerea unui profil diferit, dulce, acrișor sau cremos, reactivează sistemul de recompensă. De aceea, cineva care nu mai poate termina felul principal descoperă brusc că „mai e loc și de desert”.

Deserturile se comportă diferit și după ce ajung în tubul digestiv. În comparație cu alimentele bogate în proteine sau grăsimi, cele bogate în zaharuri și carbohidrați părăsesc stomacul mai rapid și necesită o procesare inițială mai redusă, ceea ce contribuie la impresia că sunt mai ușor de „încadrat” chiar și atunci când ești sătul.

Ocazia specială

Contează și momentul. Semnalele de sațietate dintre intestin și creier nu apar instantaneu. Hormoni precum colecistokinina, GLP-1 și peptida YY cresc treptat și au nevoie de 20-40 de minute pentru a induce o senzație stabilă de sațietate. Mulți oameni decid dacă vor desert înainte ca acest proces să fie complet, lăsând sistemul de recompensă să preia controlul. Nu întâmplător, restaurantele propun desertul exact în acest interval.

Peste toate acestea se suprapune condiționarea socială. Pentru mulți, desertul este asociat cu sărbătoarea, generozitatea sau confortul. Din copilărie, învățăm să vedem prăjiturile ca pe o recompensă sau ca parte firească a meselor festive. Indiciile culturale și emoționale declanșează plăcerea anticipativă înainte ca desertul să ajungă pe masă. Studiile arată constant că oamenii mănâncă mai mult în contexte sociale, când mâncarea este oferită din belșug sau cu ocazia unor evenimente speciale, exact situațiile în care desertul nu lipsește.

Așa că data viitoare când cineva spune că este prea plin pentru încă o îmbucătură de mâncare, dar găsește loc pentru o felie de tort, nu este o contradicție. Este doar expresia unei trăsături perfect normale a corpului uman.

Vă recomandăm să citiți și:

Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor noastre

Secretul succesului s-ar putea ascunde în creier, arată o nouă cercetare

Accidentările sportive suferite de femei în timpul menstruației ar putea fi mai grave, spune un studiu

Cum poți să-ți dai seama dacă persoana cu care vorbești te ascultă cu adevărat?