Ce a provocat răcirea bruscă a Terrei acum 12.900 de ani? O idee controversată este susţinută de noi dovezi

Cercetătorii dezbat dacă acest eveniment a fost provocat de impactului unui asteroid sau nu, iar de curând au fost descoperite noi dovezi în favoarea ipotezei unei ciocniri. Specialiştii au descoperit fragmente de rocă din Quebec, Canada, ce par să fi fost aruncate la distanţe uriaşe, până în statul american Pennsylvania. „Aş spune că acestea sunt, desigur, dovezi ce atestă că a avut loc un impact”, spune Mukul Sharma, un specialist în geochimia izotopilor de la Dartmouth College şi totodată co-autor al unui nou studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Acum 11.600-12.900 de ani, clima planetei s-a schimbat rapid: în zonele nordice, precum Groenlanda, temperatura a scăzut cu câteva grade în mai puţin de un secol. Nimeni nu ştie ce a provocat acest uriaş îngheţ, ce poartă numele de „Dryasul Recent”.

• Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a…
• Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp

Unii oameni de ştiinţă afirmă că îngheţul şi secetele provocate de acest eveniment au dus la decesul animalelor de mari dimensiuni, lucru ce i-a forţat pe oameni să dezvolte agricultura, fiind astfel elementul care a stimulat apariţia civilizaţiei.

Principala teorie susţine că deplasarea gheţarilor din America de Nord a permis apei dulci să se scurgă în oceanele Atlantic şi Arctic, încetinind circulaţia oceanelor şi răcind emisfera nordică. Ideea a dus la temeri în rândul cercetătorilor că apa dulce produsă astăzi de topirea gheţarilor ar putea genera la rândul său schimbări climatice rapide.

O teorie alternativă susţine că un meteorit sau o cometă s-a ciocnit sau a explodat deasurpa Americii de Nord, generând incendii, o negură de praf şi cenuşă şi provocând colapsul gheţarilor. În 2007, cercetătorii au identificat dovezi ce susţineau un astfel de eveniment în rămăşiţele aşezărilor umane care existau de-a lungul continentului la acea vreme.

Criticii teoriei impactului nu au reuşit să repete multe din acele studii şi au pus sub semnul întrebării ipoteza că particulele descoperite au fost generate de şocul unui impact. De asemenea, nimeni nu a descoperit dovezi care să susţină ipoteza unor incendii uriaşe în America de Nord. „Mie nu mi se pare că au construit un caz solid”, spune Bruce Simonson, un geolog de la Oberlin College, Ohio. „Dacă asta cel mai bun efort pe care îl pot face, nu sunt convins”, spune Simonson.

Totuşi, ideea continuă să obţină adepţi; acum, ea este susţinută de 55 de cercetători care au publicat în total 11 studii pe această temă, explică James Kennett, un paleooceanograf de la Universitatea California ce se numără printre susţinătorii ipotezei. „Teoria continuă să crească”, spune Kennett. În iulie, un grup diferit de cercetători a analizat carote de gheaţă din Groenlanda şi a descoperit un nivel mare de platină meteorică ce a rezultat în urma unui impact masiv în perioada Dryasului Recent.

Sharma şi colegii săi oferă acum noi dovezi. Sharma afirmă că mineralele pe care le-a descoperit în adâncimile solului din Pennsylvania au fost create la temperaturi mai mari de 2.000 ºC şi că acestea au format picături sticloase care s-au unit în aer. Acestea pot fi explicate doar de un impact, afirmă cercetătorul. „Am avut mare noroc”, mai spune Sharma.

Mineralele au fost identificate după ce Yvonne Malinowski, o locuitoare din Pennsylvania, a văzut un documentar la televizor despre Dryasul Recent şi i-a trimis lui Kennett o cutie cu roci pe care le-a găsit pe proprietatea sa. Kennett i-a dat rocile apoi lui Sharma.

Compoziţia izotopică a mineralelor indică faptul că rocile provin dintr-o regiune de câteva mii de kilometri pătraţi din Quebec, sugerând că un asteroid a trecut prin gheţarii din America de Nord, topindu-i şi aruncând roci din sol, spune Sharma. „Este o dovadă de necontestat a faptului că a avut loc un impact”, subliniază Kennett.

Anders Carlson, un paleoclimatolog de la Universitatea Wisconsin–Madison, nu este la fel de convins că aceste picături sticloase sunt pe cât de unice şi de importante pe cât crede Sharma. „Există dovezi similare din perioade când nu a avut loc un Dryas Recent”, subliniază Carlson.

Sharma crede că elementul cheie va fi descoperirea craterului. Deşi nu are experienţă în domeniul căutării de cratere, Sharma vrea să pornească în căutarea sa. Mark Boslough, un fizician specializat în impacturi de la Sandia National Laboratories din New Mexico, crede că eforturile lui Sharma nu vor fi încununate de succes. „Dacă ar fi fost un impact, ar fi lăsat în urmă un crater uriaş şi nu ar mai fi fost nevoie să dezbatem pe tema sa”, spune Boslough.

Steven Stanley, un paleobiolog de la Universitatea Hawaii care a editat mai multe cercetări publicate în PNAS pe această temă, afirmă că „subiectul este foarte controversat, însă sunt de părere că aceste lucrări trebuie publicate”. Stanley susţine că este din ce în ce mai convins de teoria impactului ca mecanism ce a provocat scurgerea apelor dulci în oceane. „Nu înţeleg cum oamenii pot fi în continuare atât de negativişti în acest moment. Dovezile se tot acumulează”, concluzionează Stanley.

Sursa: Nature