Lentila de contact inteligentă devine posibilă datorită unei inovaţii fără precedent: circuitele electronice transparente şi ultraflexibile

09 01. 2014, 12:41

Potrivit AFP, tehnica savanţilor elveţieni permite transferarea acestor sisteme electronice flexibile pe orice suport – folii de plastic, frunze de copaci, piele umană, textile şi chiar folii cu bule pentru împachetat -, adaptând în acelaşi timp grosimea şi proprietăţile circuitelor, în funcţie de scopul pentru care acestea sunt utilizate, afirmă autorii acestui studiu publicat în revista Nature Communications.

Această metodă constă în crearea unei reţele electronice pe un strat dublu de peliculă polimeră, „care poate fi apoi desfăcut selectiv pentru a îndepărta suportul de fabricaţie, permiţând transferul şi adeziunea pe aproape orice fel de suprafaţă, ca şi retragerea circuitului după folosire”, spun cercetătorii elveţieni.

Pentru a-şi exemplifica descoperirea, inginerii elveţieni au transferat în laboratorul lor o membrană echipată cu senzori şi tranzistori transparenţi pe o lentilă de contact din plastic – disponibilă în comerţ -, iar circuitul lor a avut o grosime ce depăşea cu puţin un micron.

Tranzistorii au rămas funcţionali şi după suprapunerea lentilei peste un ochi artificial, iar senzorii au putut să măsoare presiunea intraoculară – un parametru ce poate fi folosit pentru depistarea glaucomului.

„Această lentilă de contact inteligentă este doar unul dintre numeroasele exemple de posibilităţi pentru acest tip de sistem. Senzori solari ultrauşori, dispozitive implantabile, piele inteligentă şi textile electronice ar putea figura la rândul lor în rândul aplicaţiilor viitoare ale lor”, au declarat autorii studiului.

Surse: Mediafax, AFP, Smithsonian