Ce pericol ascuns îi pândeşte pe supravieţuitorii unui cutremur puternic?

06 04. 2014, 00:23

Sindromul inimii frânte sau cardiomiopatia Takotsubo este o afecţiune caracterizată prin mărirea şi slăbirea temporară a muşchiului inimii (miocardul).

Boala este declanşată adesea de un stres fizic sau emoţional extrem de puternic, generat, de exemplu, de implicarea într-un accident de maşină sau de decesul partenerului de viaţă ori al unui copil.

Dar boala poate apărea şi în cazul celor confruntaţi cu dezastre naturale: cercetări anterioare arătaseră că există o corelaţie între apariţia acestei afecţiuni şi catastrofe naturale, precum cutremurul care a avut loc în Japonia în anul 2004. Recent, cercetări ale specialiştilor americani au descoperit o corelaţie similară şi la populaţia SUA, confirmând astfel legătura dintre dintre apariţia  sindromului inimii frânte şi dezastrele naturale.

Studiul realizat de cercetătorii de la Universitatea Arkansas, care au studiat cazurile a 21.748 de pacienţi diagnosticaţi cu cardiomiopatie Takotsubo, a evidenţiat o creştere masivă a numărului de cazuri în două state americane, după dezastre naturale majore, sugerând că apariţia sindromului a fost declanşată de aceste evenimente dramatice.

În statul Vermont, numărul cazurilor a fost dublu faţă de cel din majoritatea statelor în anul 2011, când furtuna tropicală Irene a devastat acest stat.

În acelaşi an, în statul Missouri numărul cazurilor a crescut considerabil, fapt pus de cercetători în legătură cu o tornadă cumplită, care a afectat oraşul Joplin, distrugând cartiere întregi şi făcând cel puţin 158 de victime.

Pacienţii ce suferă de sindromul inimii frânte se plâng adesea de dificultăţi de respiraţie şi dureri în piept, simptome similare cu cele ale unui atac de cord, ceea ce îngreunează şi întârzie punerea diagnosticului corect.

Deşi boala trece de la sine în majoritatea cazurilor, inima revenind la normal, în unele cazuri poate evolua periculos, putând să apară complicaţii precum insuficienţa cardiacă, artimii grave sau accidente vasculare cerebrale.

Se crede că sindromul minimii frânte se datorează unei inundări cu adrenalină a organismului, ca reacţie la stresul puternic.

Dr. Sadip Pant, cercetător principal în cadrul acestui studiu, spune că fenomenul ilustrează perfect legătura dintre inima şi creierul uman: stresul emoţional resimţit la nivelul creierului poate duce la o reacţie la nivelul inimii.

Sindromul inimii frânte este o boală încă puţin studiată şi cunoscută. Rezultatele noului studiu au fost prezentate în cadrul celei de-a 63-a întruniri anuale a asociaţiei American College of Cardiology.

Sursa: Mail Online