Efectele traumelor se transmit de-a lungul generaţiilor, arată un nou studiu într-un domeniu controversat

Descendenţii unor şoareci traumatizaţi şi deveniţi, din această cauză, depresivi, prezintă şi ei comportamente depresive asemănătoare cu cele ale părinţilor,  iar aceste modificări psihice şi comportamentale sunt tramsmise de la taţi la urmaşi prin intermediul spermatozoizilor, arată studiul, publicat în  Nature Neuroscience.

Se observase de mult timp că oamenii care au suferit tîn copilărie traume, precum abuzuri sau război, prezintă adesea diferite dezechilibre hormonale, produse, cred oamenii de ştiinţă, de modificarea expresiei unor gene, a modului în care funcţionează acestea în reglarea proceselor biologice. 

• Abuzul de alcool, diabetul și poluarea cresc riscul de Alzheimer și Parkinson
• Vânzările de lux ale grupului LVMH au depăşit exporturile agricole ale Franței

Dacă aceste modificări pot fi trasmise generaţiilor următoare, era o chestiune controversată, deoarece nu e vorba de anumite gene asociate în mod specific cu trauma şi tulburările psihice aferente (nu sunt cunoscute gene specifice asociate cu depresia, de pildă), ci de expresia unor gene, de modul în care funcţionează unele gene prezente în  mod obişnuit în orice organism uman.

Factorii externi ce modifică expresia genelor ar putea explica de ce anumite tulburări psihice sunt mai frecvent întâlnite în unele familii: ele pot fi moştenite, de-a lungul mai multor generaţii, de la ascendenţi care au suferit în viaţă traume ce au modifiocat expresia anumitor gene.

Autorii studiului au supus pui de şoareci masculi şi pe mamele lor unor perioade prelungite de stres intens, luându-I pe pui de lângă mamele lor, pentru mai multe ore, fără un orar prestabilit.

Şoarecii masculi traumatizaţi au prezentat comportamente modificate, inclusiv reducerea fricii de spaţii deschise şi de lumina puternică, precum şi simptome de depresie.

Aceste schimbări, cred cercetătorii, ar fi urmarea unor modificări în aşa-numitul microARN non-codant – fragmente de acid nucleic care nu codifică sinteza de proteine – din sângele şi creierul şoarecilor. În împrejurări normale, micro-ARN reglează expresia genelor. Dar trauma la care au fost supuşi aceşti şoarcei determină o supra-expresie a microARN în creier şi o reducere a sintezei anumitor proteine, iar acest fenomen duce la modificarea comortamentului animalelor.

După ce şoarecii masculi traumatizaţi au avut şi ei urmaşi, cercetătorii au monitorizat şi comportamentul acestora din urmă. Au constaat că puii manifestau şi ei aceleaşi simptome ale traumei ca şi taţii lor, deşi ei nu fuseseră supuşi unor experienţe traumatizante. Simptomele au apărut ulterior şi la a treia generaţie de şoareci.

Oamenii de ştiinţă au constatat că, la şoarecii traumatizaţi, secvenţele de microARN apăreau în număr neobişnuit de mare în spermatozoizi, nu numai în creier, şi acest lucru ar putea explica de ce aceste efecte ale traumei sunt transmise la urmaşi. Dar aceste modificări nu apar şi a doua generaţie, deci mecanismul transmiterii la generaţia a treia este enigmatic.

Nu se ştie încă în ce mod se ajunge de la modificarea secvenţelor de microARN din creier la modificarea microARN din spermatozoizi. 

Ca ipoteze, ar fi posibil să fie implicate în apariţia acestor efecte multiple fie un hormon de stres, fie o neuropeptidă, fie molecule numite citokine, dar  nu se ştie cu precizie, iar descifrarea acestui mister va necesita cercetări ample. 

Comunitatate medicală începe abia acum să devină conştientă de aceste efecte transgeneraţionale, iar acest studiu ar putea contribui la schimbarea opticii privind tratamentul traumelor: tratarea primei generaţii afectate nu este suficientă pentru a asigura şi sănătatea optimă a generaţiilor următoare.

Sursa : The Verge