Home » D:News » Luna – rezultatul unei ciocniri planetare colosale? Noi cercetări adâncesc controversele privind formarea Lunii

Luna – rezultatul unei ciocniri planetare colosale? Noi cercetări adâncesc controversele privind formarea Lunii

Luna – rezultatul unei ciocniri planetare colosale? Noi cercetări adâncesc controversele privind formarea Lunii
Publicat: 06.06.2014
Un corp ceresc de mărimea planetei Marte s-ar fi ciocnit cu Pământul în urmă cu miliarde de ani, dând naştere Lunii, cred mulţi oameni de ştiinţă. Noi dovezi, descoperite recent, par să sprijine această teorie, numtiă a impactului gigantic, elaborată în anii 1980, dar încă neacceptată de toţi specialiştii.

Analiza mostrelor de roci selenare aduse de misiunile Apollo a scos la iveală urme ale corpului ceresc impactor, denumit de astronomi Theia, care ar fi izbit Pământul acum 4,5 miliarde de ani. Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul Science.

Theia s-ar fi dezintegrat la impact, iar resturile ei, împreună cu materialul smuls din scoarţa terestră, s-ar fi aglutinat ulterior, formând Luna.

Deşi există şi alte ipoteze care încearcă să explice formarea Lunii, modelul impactului gigantic se potriveşte cu rezultele simulărilor pe computer, dar până acum nu se găsiseră dovezi fizice ale acestui impact în rocile selenare.

Pentru a confirma această ipoteză, savanţii şi-au concentrat eforturile pe măsurarea raporturilor dintre izotopii anumitor elemente chimice. Aceste raporturi variază în Sistemul Solar, motiv pentru care marea asemănare dintre raporturile dintre izotopii de pe Terra şi raporturile dintre izotopii de pe Lună contrazice modelele teoretice ale coliziunii, potrivit cărora Luna ar fi compusă mai ales din materiale provenind de la Theia.

Acum, o nouă analiză a proporţiei de izotopi ai oxigenului,  realizată de cercetătorii de la trei universităţi germane,  a arătat că rocile de pe Lună conţin urme de material străin. Diferenţele dintre rocile de pe Lună şi cele de pe Terra, deşi mici, confirmă, în opinia autorilor studiului, faptul că impactul gigantic a avut într-adevăr loc.

Alţi specialişti susţin însă că aceste diferenţe ar putea fi explicate prin faptul că Pământul a absorbit material din structura Theiei după formarea Lunii şi spun că diferenţele ar trebui să fie mult mai mari.

„Următorul obiectiv va fi să stabilim proporţia dintre materialele provenind de pe Theia şi care se află acum pe Lună”, a explicat Daniel Herwartz, cercetător în cadrul Universităţilor din Köln şi Göttingen.

Cele mai multe dintre modelele teoretice consideră că Luna este formată în procent de 70-90% din Theia şi de 10-30% din materiale de pe Terra. Totuşi, potrivit altor modele, Luna ar avea în compoziţia sa doar 8% din materialele de pe Theia.

Bazându-se pe datele din noul studiu, Daniel Herwartz consideră că ar fi totuşi posibil ca Luna să fie compusă pe jumătate din materiale de pe Theia, iar cealaltă jumătate din materiale terestre.

Un studiu publicat în 2012 arăta un uşor exces de „zinc greu”, descoperit în rocile lunare aduse de misiunile Apollo, aducând astfel o nouă dovadă în sprijinul teoriei coliziunii, potrivit autorului acelei analize, francezul Frédéric Moynier, cercetător la Universitatea Washington din Saint-Louis.

Surse: BBC News, AFP

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure
O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur
O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur
Oamenii de știință programează bacterii pentru a devora tumorile canceroase
Oamenii de știință programează bacterii pentru a devora tumorile canceroase
Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină
Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină
De ce mirosurile declanșează amintiri mai bine decât imaginile (P)
De ce mirosurile declanșează amintiri mai bine decât imaginile (P)
Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii
Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?
Ce efect are activitatea umană asupra apelor din Arctica?
Ce efect are activitatea umană asupra apelor din Arctica?
Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu
Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu
Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu
Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu
Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu
Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu
Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?
Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?
Invențiile invizibile fără de care lumea modernă s-ar opri: de la GPS la fibra optică
Invențiile invizibile fără de care lumea modernă s-ar opri: de la GPS la fibra optică
Pățania unui român care a întâlnit un alt român la bordul unui avion
Pățania unui român care a întâlnit un alt român la bordul unui avion
De ce experiență a avut parte un bărbat care a plătit 14.000 dolari pentru un zbor la clasa întâi
De ce experiență a avut parte un bărbat care a plătit 14.000 dolari pentru un zbor la clasa întâi
O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record
O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record
Ziua în care Winston Churchill a anunţat că Marea Britanie a dezvoltat bomba atomică
Ziua în care Winston Churchill a anunţat că Marea Britanie a dezvoltat bomba atomică