Ce s-a întâmplat cu aceşti siamezi după 10 ani de la operaţia de separare? Gestul impresionant făcut de mama lor

07 08. 2014, 12:35

Cazurile în care ambii copii supravieţuiesc mult timp după operaţie sunt foarte rare, dar micuţii au fost norocoşi.

Cei doi locuiesc acum cu mama lor, care a făcut un gest impresionant, cu  ocazia împlinirii a 10 ani de la operaţia siamezilor.

Ea a sărbătorit evenimentul chiar la spitalul unde a avut loc operaţia salvatoare, Montefiore Medical Center din Bronx.

Arlene Aguirre le-a mulţumit medicilor coordonaţi e James Goodrich, în care a avut toată încrederea în acel dificil moment.

Familia Aguirre este din Filipine, dar acum locuieşte în Statele Unite, pentru că a obţinut o viză specială, medicală.

Gemenii au acum 12 ani. Clarence este perfect sănătos, dar fratele lui are anumite dificultăţi la mers şi la vorbit.

Mama lor povesteşte că imediat după naşterea copiilor, care erau uniţi în zona capului, medicii din Filipine i-au cerut să decidă care copil va trăi şi care va fi sacrificat.

Medicii din Filipine îi ceruseră mamei să decidă care copil va trăi    (Foto: AFP)

Medicii din Statele Unite au fost pentru ea soluţia salvatoare, reuşind să ofere ambilor copii o viaţă normală.

Siamezii apar în medie la o naştere din 200.000 şi aproximativ 40-60% dintre copii se nasc morţi. De asemenea, 35% dintre siamezii care se nasc vii mor de obicei după prima zi de viaţă.

Operaţia de separare este foarte riscantă, cazurile în care ambii gemeni supravieţuiesc fiind foarte rare.

Există însă şi alte cazuri fericite. Emily şi Caitlin Copeland au acum 18 ani şi duc o viaţă normală, fiind studente.

Iată cum arată acum cei doi fraţi!

Sursa: Medical Daily