Home » D:News » Ce importanţă are lungimea genelor pentru sănătate?

Ce importanţă are lungimea genelor pentru sănătate?

Ce importanţă are lungimea genelor pentru sănătate?
Publicat: 10.01.2015
Genele prea lungi, deşi sunt o trăsătură dorită, pot avea efecte negative asupra sănătăţii ochilor: dacă sunt mai lungi decât o treime din lungimea ochiului, nu-şi mai îndeplinesc eficient funcţia de a păstra ochiul umed şi curat, iar acest fapt poate duce la apariţia unor boli oculare.

Cercetările, publicate în  Journal of the Royal Society Interface, au fost realizate de specialişti de la Georgia Institute of Technology.

Ei au descoperit că funcţia filtratoare a genelor – prin care acestea reduc cantitatea de particule din aer care ajunge la ochi – devine mai puţin eficientă atunci când genele sunt mai lungi decât o treime din lungimea ochiului (de la un colţ al ochiului la celălalt).

Cercetătorii au studiat genele mai multor specii de mamifere – de la arici la girafe – şi au realizat, de asemenea, simulări   în tunelul de vânt, folosind fire sintetice, pentru a testa efectul genelor. 

Când genele aveau lungimea potrivită (aproximativ o treime din lungimea ochiului), ele erau capabile să reducă evaporarea la nivelul ochilor şi acumularea de praf cu 50%. Această capacitate se datorează atenuării curenţilor de aer care trec peste globul ocular. 

Însă lungimea genelor s-a dovedit a avea consecinţe negative din acest punct de vedere: genele prea lungi nu mai „prindeau” bine aerul; dimpotrivă, printr-un efect de „pâlnie”, îl conduceau spre ochi, intensificând astfel evaporarea şi acumularea prafului şi ducând la uscarea ochilor şi la depunerea de particule pe globul ocular.

Dincolo de aspectul estetic al chestiunii, rezultatul cercetărilor are importanţă şi într-un domeniu cu totul diferit : explorarea spaţială. 

Cercetătorii spun că studiile lor ar putea duce la dezvoltarea unor dispozitive de curăţare pentru senzorii optici şi chiar pentru roverele care explorează alte planete. Ar fi utile, de pildă, pentru protejarea de praf şi curăţarea panourilor solare ale roverelor marţiene, pentru a împiedica acoperirea lor cu praf (cum se întâmplă în cursul furtunilor de praf de pe Marte), ceea ce ar face ca roverele să nu mai fie alimentate eficient cu energie. 

Până atunci, rezultatele cercetărilor efectuate la Georgia Institute of Technology au aplicabilitate în viaţa de zi cu zi: ar trebui să evităm să ne lungim exagerat genele, prin metodele propuse de experţii în cosmetică, deoarece creşterea dimensiunilor genelor peste o treime din lungimea ochiului face ca ele să nu-şi mai poată îndeplini eficient rolul lor fiziologic natural, de protecţie a ochilor.

Sursa: Mail Online

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți