Statul Islamic a distrus unul dintre cele mai importante vestigii din oraşul antic Palmira – VIDEO

25 08. 2015, 00:00

Templul este prima dintre ruinele din perioada romană distruse de către insurgenţi, care au cucerit vaste bucăţi din Siria şi Irak şi care au preluat controlul asupra Palmirei în mai.

Galerie foto

vezi galeria
1 foto

„Noi am spus în mod repetat că următoarea fază avea să fie terorizarea oamenilor, iar atunci când (jihadiştii) vor avea timp vor începe să distrugă temple”, a declarat Abdul Karim pentru Reuters.

„Văd Palmira distrusă în faţa ochilor. Allah să ne ajute în zilele următoare”, a adăugat el.

Militanţi SI l-au decapitat în urmă cu o săptămână pe Khaled al-Asaad, un expert în vârstă de 82 de ani care a fost timp de peste 50 de ani directorul serviciului pentru Antichităţi din Palmira, după ce l-au ţinut încarcerat şi l-au interogat timp de peste o lună de zile.

Înainte ca oraşul să fie cucerit de către SI, oficiali au declarat că au reuşit să mute sute de statui antice în locuri sigure, îngrijoraţi că militanţii le-ar putea distruge.

Statul Islamic a bombardat, în iunie, două altare antice din Palmira, care nu făceau parte din structurile din perioada romană, dar pe care jihadiştii le considerau păgâne şi un sacrilegiu.

Militanţii au început să excaveze după aur şi să emită „licenţe” în vederea unor excavări ilegale ale unor comori ale oraşului, a mai declarat Abdul Karim.

Sursa: Mediafax