Alimentele minune care ajută la arderea grăsimilor. Cele mai mari mituri legate de slăbit, demontate

30 08. 2015, 09:13

Contrar a ceea ce se crede de obicei, mâncatul poate ajuta la slăbit, însă trebuie făcute alegeri alimentare bune.

O serie de alimente contribuie la arderea mai rapidă a grăsimilor. ‘Cu cât mâncaţi mai multe alimente nutritive, cu atât veţi slăbi mai mult. Şi nu vă va fi niciodată foame’, este de părere Frida Harju.

Nutriţionista recomandă, de exemplu, peşte gras, ca tonul sau somonul, care convin de minune metabolismului. Grapefruitul, scorţişoara şi roşiile împiedică, de exemplu, corpul să stocheze grăsimile.

Specialista recomandă consumul de hrană condimentată pentru scăderea poftei de mâncare şi o banană după masă.

Banana ajută la metabolizarea grăsimilor şi favorizează digestia. Printre alte alimente recomandate se numără lintea, nucile, quinoa, fructul de avocado şi broccoli, încheie 7sur7.be.

Sursa: Agerpres