Peste 100 de ani, plajele din Italia şi Spania vor fi pustii. Care este motivul

30 08. 2015, 08:57

Această modificare va fi rezultatul schimbărilor climatice care vor avea loc nu numai în cele două ţări, ci şi în întreaga regiune mediteraneană, au avertizat cei doi, adăugând că turiştii vor opta tot mai mult pentru staţiunile de vacanţă din ţările din nordul Europei.

În studiul realizat de Salvador Barrios şi Juan Nicolas Ibanez cu privire la impactul schimbărilor climatice asupra turismului european se subliniază că, începând din anul 2100, creşterea temperaturii în ţările mediteraneene europene, în special în Italia şi Spania, îi va alunga vara pe turişti de pe plajă.

Toate locurile frumoase din partea de nord a continentului, care astăzi este considerată prea rece, cum ar fi coasta ţărilor baltice, ar putea cunoaşte o intensificare puternică a turismului de vară pe litoral, relatează publicaţia „Corriere della Sera” de la Milano.

Cercetătorii spanioli prezic că, de la începutul secolului al XXII-lea, veniturile din turism în ţările din jurul Mediteranei încep să se micşoreze cu 0,45% pe an, în timp ce în ţările din nordul Europei, vor creşte cu o rată de 0,32 % pe an.