Inedit. Venituri considerabile din vânzarea ciupercilor din pădure

21 10. 2015, 18:00

Nicolae Cocolea, din satul Valea Mare, comuna Runcu, este unul dintre cei mai vechi căutător şi comerciant de ciuperci. El a reuşit să strângă o mică avere din vânzarea lor. Împreună cu alţi doi membri ai familiei a reuşit să vândă ciuperci şi de 1500 de lei pe zi.

Nicolae Cocolea îşi petrece aproape toată ziua în pădure dar efortul lui este răsplătit pe măsură. Mânătărci de gorun, mânătărci de plop, ghebe şi ciupercuţe de poiană, toate aceste sortimente sunt adunate cu grijă şi vândute amatorilor de delicatese de sezon, scrie Adevărul

Cumpărătorii provin din rândul şoferilor sau al pasagerilor aflaţi în maşinile care circulă pe DN 67 C, dar au existat vremuri în care cei care culegeau ciuperci puteau să-şi vândă marfa unor centre speciale.