TRAGEDIA din club Colectiv care putea fi evitată. Cât de inflamabil poate fi un burete acustic – demonstraţie VIDEO

31 10. 2015, 14:46

This browser does not support the video element.

Incendiul a izbucnit după ce în timpul concertului au fost aprinse artificii, iar scântei din ele au sărit pe pereţii antifonaţi cu burete, care a cuprins într-un timp foarte scurt şi tavanul.

Dincolo de folosirea artificiilor în interior, tragedia s-a produs şi din cauza faptului că buretele de antifonare nu era ignifug, iar, în urmă cu o lună şi jumătate, reprezentanţii clubului au spălat buretele de pe tavan, cel mai probabil, cu substanţe inflamabile.

”Materialul este materialul din care se face buretele cofrat, piramidal, care este în toate studiourile posibile din România, numai că e plan, că a fost mai ieftin. Fâşia nu e cofratul ăla de ou, e un material plan, pur şi simplu”, a afirmat reprezentantul firmei care a făcut antifonarea clubului Colectiv, citat de Digi 24.

Potrivit acestuia, firma lui a furnizat respectivul burete pentru acoperirea întregului tavan. ”Ulterior au pus ei, nu ştiu de unde, pe stâlpi. Am văzut nişte piramidal. Este ignifugat grad F, adică poate să stea la căldură – motoare, calorifere, nu să îi dai foc. Şi la cine îi dai varianta RF, aia ignifugată, e prea scumpă”, a precizat reprezentantul firmei care a făcut antifonarea clubului Colectiv.

Diferenţa de preţ dintre un burete ignifugat grad F şi unul de grad RF este de circa 35%.

Imagine din club Colectiv

”Normal se face pe baza unui proiect întocmit de pompieri, de arhitect, dar nu au fost cerinţe în momentul în care s-a pus materialul. Deci acolo putea să vină orice firmă de construcţii să pună polistiren, care şi ăla e mai nenorocit. În spaţii publice noi propunem spre exemplu pluta expandată care se aprinde în 30 de minute sau nu arde”, a mai spus acesta, adăugând că proprietarul a ales preţul în detrimentul siguranţei.

Pe tavanul de la clubul Colectiv se aflau şi nişte şipci din lemn. ”Celebrul gard pe tavan. Şi acolo tot vorba de preţ a fost. Ăla e lemn de brad, cel mai ieftin, şi vopsit cu lavabilă. Am înţeles că acum o lună şi jumătate, două, au dat jos tot tavanul acela de lemn şi au spălat buretele de sus că era plin de fum. Nu am văzut până acum să speli buretele de pe tavan. Şi cu ce se spală? Dar nu se spală! Sper că nu l-au spălat cu solvent sau ceva că…”, a adăugat el.

În video de mai sus puteţi vedea diferenţa dintre trei bureţi acustici. Par identici, posibil să aibă şi acelaşi grad de antifonare, însă nu şi când e vorba să ia foc. Vedeţi în film diferenţa dintre primii doi bureţi (din stânga şi mijloc) şi  cel de al treilea (din dreapta), care este cu adevărat ignifug.