Teoria unui neurochirurg, posibil candidat pentru Casa Albă: Piramidele din Egipt au fost construite de Iosif. Care ar fi fost motivul

09 11. 2015, 08:00

Carson, un neurochirurg pensionar, aflat la egalitate cu Donald Trump în cursa pentru desemnarea unui candidat republican la preşedinţie, potrivit sondajelor, a făcut această această declaraţie uimitoare în 1998. Afirmaţia apare într-un videoclip postat miercuri de site-ul Buzzfeed.

Declaraţiile doctorului au fost făcute cu prilejul unei ceremonii de acordare a diplomelor la Andrews University — o instituţie aflată în legătură cu Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, confesiune care reuneşte creştinii evanghelici conservatori, potrivit Agerpres.

„Teoria mea personală este că Iosif a construit piramidele pentru a stoca cereale”, a declarat foarte serios Ben Carson, adăugând că înălţimea faraonilor nu ar justifica nişte morminte de o asemenea dimensiune.

Pentru neurochirurg, teza sa potrivit căreia piramidele erau destinate conservării cerealelor este susţinută de faptul că interiorul acestora este împărţit în camere închise ermetic.

În acelaşi discurs, Carson a respins ideea — îmbrăţişată, potrivit acestuia, de unii experţi — că extratereştrii au construit piramidele. „Nu avem nevoie de extratereştri, când îl avem pe Dumnezeu”, a completat el.