Home » Știință » REUŞITĂ fără precedent în domeniul medicinei. Manifestări ale autismului au fost, pentru prima dată, eliminate

REUŞITĂ fără precedent în domeniul medicinei. Manifestări ale autismului au fost, pentru prima dată, eliminate

Publicat: 23.02.2016
Rezultatul a fost obţinut prin modificarea comportamentului genei Shank 3.

O echipă de cercetători din cadrul Massachusetts Institute of Technology, SUA, a reuşit să elimine simptomele asociate cu autismul la şoareci. Rezultatul a fost obţinut prin declanşarea unei gene din ADN-ul rozătoarelor şi se speră că acelaşi efect ar putea fi obţinut şi în cazul în care tratamentul ar fi aplicat pe subiecţi umani.

Oamenii de ştiinţă americani au creat în laborator un şoarece lipsit de activitatea genei Shank 3, despre care se ştie că nu apare în structura genetică a 1% dintre persoanele diagnosticate cu autism. Specialiştii au arătat că în momentul în care gena este repusă în funcţiune, cea mai mare parte dintre simptomele asociate cu autismul dispar. Experimentul realizat în cadrul MIT este cu atât mai important cu cât tehnica nou-inventată a putut fi folosită cu succes indiferent de vârsta subiecţilor.

Shank 3 codează este proteina care circulă prin intermediul sinapselor, asigurând buna comunicare dintre neuroni. În momentul în care cercetătorii au creat şoarecele fără această genă, ei şi-au dat seama că celulele nervoase ale rozătoarei nu se dezvoltau în mod normal. Procesul avea loc îndeosebi în zona cunoscută sub denumirea de „striatum”, responsabilă pentru declanşarea reflexelor la nivelul întregului organism.

Şoarecii folosiţi în cadrul experimentului prezentau prezentau simptome asociate cu autismul, precum starea de anxietate, repetarea compulsivă a sarcinilor sau retragerea socială. Atunci când au declanşat activitatea genei, cercetătorii americani au aflat că unele dintre aceste caracteristici au fost eliminate, dat fiind faptul că subiecţii au început să interacţioneze între ei. Acest rezultat a fost obţinut după ce rozătoarelor le-a fost administrat o substanţă folosită în mod normal pentru tratarea cancerului la sân, Tamoxifen.

Metoda folosită în cazul tratării şoarecilor va trebui îmbunătăţită foarte mult, înainte de a fi aplicată în cazul subiecţilor umani. În momentul de faţă, se cunoaşte faptul că multe dintre fazele acestei stări patologice sunt similare atât la rozătoare, cât şi la oameni. Prin urmare, oamenii de ştiinţă speră ca procedeul pe care l-au dezvoltat să poată fi folosit într-un viitor cât mai apropiat şi pentru tratarea pacienţilor care prezintă simptome asociate cu autismul.

Sursa: sciencealert.com

Vă mai recomandăm şi: Două dintre cele mai mari ENIGME ale fizicii

                                   Stephen Hawking: „Undele gravitaţionale ar putea revoluţiona astronomia” – VIDEO

                                            Aceasta este cea mai veche ROCHIE din lume. Se numeşte rochia Tarkhan şi are o vârstă de cel puţin 5.000 de ani – FOTO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Aceste figurine din lut vechi de 15.000 de ani ar fi putut fi create de copii pentru a învăța despre lume
Aceste figurine din lut vechi de 15.000 de ani ar fi putut fi create de copii pentru a învăța despre lume
Universul ar putea fi de două ori mai vechi decât am crezut, susține o nouă teorie radicală
Universul ar putea fi de două ori mai vechi decât am crezut, susține o nouă teorie radicală
Oamenii de știință au descoperit ceva neașteptat la 90 de kilometri sub Pământ
Oamenii de știință au descoperit ceva neașteptat la 90 de kilometri sub Pământ
Marcus Aurelius nu voia să se trezească dimineața! Cum se certa singur împăratul Romei ca să se dea jos din pat (P)
Marcus Aurelius nu voia să se trezească dimineața! Cum se certa singur împăratul Romei ca să se dea jos din pat (P)
O balenă cu nările pe aceeași parte a capului înota în oceane acum 6 milioane de ani
O balenă cu nările pe aceeași parte a capului înota în oceane acum 6 milioane de ani
O fosilă de bufniță ne-ar putea dezvălui momentul în care acești vânători silențioși au devenit nocturni
O fosilă de bufniță ne-ar putea dezvălui momentul în care acești vânători silențioși au devenit nocturni
Supercoloniile de furnici din San Diego se află într-un război fără sfârșit care ucide milioane de exemplare în fiecare lună
Supercoloniile de furnici din San Diego se află într-un război fără sfârșit care ucide milioane de exemplare în fiecare ...
Un plastic comun ar putea rezolva o problemă majoră legată de viața pe Lună
Un plastic comun ar putea rezolva o problemă majoră legată de viața pe Lună
Cercetătorii au măsurat atracția gravitațională dintre cele mai mici obiecte de până acum
Cercetătorii au măsurat atracția gravitațională dintre cele mai mici obiecte de până acum
Un studiu dezvăluie efectele asupra funcțiilor cognitive ale expunerii la fluorul din apa potabilă
Un studiu dezvăluie efectele asupra funcțiilor cognitive ale expunerii la fluorul din apa potabilă
Copilul din Taung, prima dovadă solidă că oamenii își au originea în Africa, este și mai vechi decât se credea până acum
Copilul din Taung, prima dovadă solidă că oamenii își au originea în Africa, este și mai vechi decât se credea până acum
Misiunea NASA spre Lună a creat o gaură atât de mare în atmosfera superioară a Pământului încât a perturbat semnalele GPS
Misiunea NASA spre Lună a creat o gaură atât de mare în atmosfera superioară a Pământului încât a perturbat semnalele ...
Ungaria ar putea primi 10 miliarde de euro din fondurile europene de redresare
Ungaria ar putea primi 10 miliarde de euro din fondurile europene de redresare
Câți dintre români susțin o armată comună la nivel european?
Câți dintre români susțin o armată comună la nivel european?
Taiwan acuză China de „intimidare tăcută”
Taiwan acuză China de „intimidare tăcută”
Împăratul care a adus grandoare Imperiului Roman
Împăratul care a adus grandoare Imperiului Roman
Țara în care tocmai a fost inaugurată cea mai frumoasă linie de tramvai din lume
Țara în care tocmai a fost inaugurată cea mai frumoasă linie de tramvai din lume