Home » D:News » Pentru prima dată, România va participa la singura competiţie de vehicule miniaturale de Formula 1, cu o echipă formată exclusiv din elevi – FOTO

Pentru prima dată, România va participa la singura competiţie de vehicule miniaturale de Formula 1, cu o echipă formată exclusiv din elevi – FOTO

Publicat: 01.07.2016
Vehiculul cu care va concura echipa din România este unul cu propulsie cu gaz şi a fost proiectat 3D.

,,F1 in Schools” este singura competiţie din lume la care elevi cu vârste cuprinse între 9 şi 19 pot participa pentru a proiecta, produce şi concura cu vehicule miniaturale de Formula 1. În cadrul concursului, cei implicaţi trebuie să formeze echipe de câte 3-6 persoane, fiecare având roluri precum: inginer de producţie, designer grafic, manager de marketing sau manager de echipă. Anul acesta, în cursa spre finala din Austin, SUA, s-au înscris copii din 40 de ţări, printre care şi România. 

2016 este primul an în care participă şi o echipă din ţara noastră. Grupul a fost iniţiat de profesorii din cadrul British School of Bucharest şi este format din: Dilara Kakiloglu (Team Manager), Finn Ingram (Manufacturing Engineer), Ioana Vameşu (Marketing Manager), Harriet Hooper (Financial Executive) şi Clara Radu (Graphic Designer). 

Ioana Vameşu are 15 ani şi este Marketing Manager-ul echipei. Este pasionată de artă, fotografie, limbi străine şi matematică. Ioana a fost implicată până acum în diverse proiecte, atât în cadrul şcolii cât şi în afara ei: proiecte caritabile de ajutorare a copiilor cu dizabilităţi, proiecte de lidership, expoziţii de fotografie, competiţii de debate etc. 

Finn Ingram (17 ani, Anglia), inginerul echipei, este implicat în multe proiecte caritabile, face parte din Consiliul Elevilor la British School of Bucharest şi, recent, a fost ales Deputy Head Boy, ca recunoaştere a calităţilor sale de lider. 

Dillara Kakilioglu (17 ani, Turcia) este team leader-ul echipei. La fel ca şi Finn, ea a fost aleasă Deputy Head Girl, în cadrul British Shool of Bucharest. La fel ca şi colegii săi, Dillara a participat până acum la numeroase competiţii interne şi internaţionale de debate.

Harriet Hopper (16 ani, Anglia) este Managerul Financiar al echipei. Harriet are numeroase performanţe în sport, făcând parte din echipele de fotbal, baschet şi atletism ale British Shool of Bucharest.  

Clara Radu are 15 ani şi este Graaphic Designer-ul echipei. Clara este o sportivă desăvârşită, este foarte talentată la desen şi extrem de preocupată de alimentaţia sănătoasă. 

Aşteptările echipei sunt, bineînţeles, foarte mari, deoarece îşi doreşte să iasă învingătoare. Cu toate acestea, participanţii spun că experienţa pe care au acumulat-o pe întregul parcurs al acestui proiect, cu obstacolele, încercările şi reuşitele fiecărei etape, i-au îmbogăţit, i-au făcut mai responsabili şi mai perseverenţi. Mai mult decât atât, concurenţii sunt convinşi că ,,aventura Texas” le va completa experienţele pe care le-au acumulat până în acest moment. 

Întrebaţi de Descoperă despre modul în care s-au pregătit pentru provocarea pe care au acceptat-o, concuenţii au spus: ,,Într-un cadrul formal, ne-am întâlnit săptămânal încă de la începutul anului şcolar, în cadrul clubului dedicat acestei competiţii, sub coordonarea domnului profesor Concannon. Cum proiectul este unul extrem de complex şi provocator, ne-am întâlnit şi în afara şcolii, am discutat pe internet de foarte multe ori. Nu a fost chiar aşa uşor să ne gestionăm timpul, mai ales că toţi membrii echipei au avut de susţinut anul acesta examene importante, dar atunci când faci ceva cu pasiune, reuşeşti să treci peste obstacole. Uneori, chiar şi peste faptul că ziua are doar 24 de ore…”. 

Participanţii au menţionat că vehiculul cu care vor concura este unul cu propulsie cu gaz şi a fost proiectat 3D utilizând soft-ul Autodesk Inventor, un soft profesional utilizat de multe universităţi şi companii de profil. Pentru prototip a fost utilizată printarea 3D, iar pentru maşina de competiţie a fost folosită o maşină de frezat cu comandă numerică. În momentul de faţă, vehiculul se afla în faza de fine-tuning, ceea ce înseamnă că mai sunt de făcut câteva modificări minore şi verificată performanţa lui în tunelul de testare, înainte de a fi folosit în competiţie. 

Ideea vehiculului cu care va concura echipa din România le aparţine în totalitate participanţilor. Ei nu au putut învăţa în mod direct de la foştii concurenţi, dat fiind faptul că acesta este primul an în care ţara noastră s-a înscris în concurs. Cu toate acestea, participanţii au studiat toate materialele pe care le-au putut găsi pe internet, pe pagina oficială a competiţiei, pe site-urile echipelor participante din alte ţări şi paginile de Facebook, Twitter şi Instagram ale foştilor concurenţi. 

În ceea ce priveşte finanţarea necesară participării la concurs, concurenţii din România au spus că regulamentul competiţiei interzice şcolilor şi părinţilor să le sprijin financiar. Prin urmare, membrii grupului au demarat o campanie de strângere de fonduri (,,Champions support champions”) destinată, în special, companiilor interesate de domeniul educaţiei. 

Cei care doresc să afle mai multe despre aventura echipei româneşti, pot afla pe paginile lor de Facebook (,,RPD racing”), Twitter (,,RPD racing”) şi Instagram (,,rpdracing”). 

Vă mai recomandăm şi: Sophia Loren: Aş juca într-un film al unui regizor român

                                             Incredibilul turn SF, proiectat de un arhitect român!

                                             Un roman a traversat cu succes Desertul Atacama!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oasele antice dezvăluie ritualuri terifiante după primele războaie ale Europei
Oasele antice dezvăluie ritualuri terifiante după primele războaie ale Europei
Un halou invizibil de materie întunecată, de un milion de ori mai greu decât Soarele, s-ar ascunde în Calea Lactee
Un halou invizibil de materie întunecată, de un milion de ori mai greu decât Soarele, s-ar ascunde în Calea Lactee
Oamenii de știință de la NASA au descoperit că oxigenul Pământului are un ritm magnetic ascuns
Oamenii de știință de la NASA au descoperit că oxigenul Pământului are un ritm magnetic ascuns
Brățările statement: Cum le porți fără să încarci ținuta (P)
Brățările statement: Cum le porți fără să încarci ținuta (P)
Cazul straniu al broaștelor care explodează. Ce s-a întâmplat în 2005 într-un oraș german?
Cazul straniu al broaștelor care explodează. Ce s-a întâmplat în 2005 într-un oraș german?
Arheologii ar fi descoperit cele mai vechi haine ale omenirii
Arheologii ar fi descoperit cele mai vechi haine ale omenirii
Cum a reușit o insectă să invadeze Statele Unite mai repede ca niciodată?
Cum a reușit o insectă să invadeze Statele Unite mai repede ca niciodată?
SpaceX ar putea construi propriul accelerator de particule
SpaceX ar putea construi propriul accelerator de particule
De ce oamenii sunt mai dispuși să ajute atunci când se află în medii sărace?
De ce oamenii sunt mai dispuși să ajute atunci când se află în medii sărace?
Materialul „imposibil”: cercetătorii au creat un hibrid sticlă-plastic care sfidează legile fizicii
Materialul „imposibil”: cercetătorii au creat un hibrid sticlă-plastic care sfidează legile fizicii
Test de cultură generală. Ce erau ziguratele din Mesopotamia antică?
Test de cultură generală. Ce erau ziguratele din Mesopotamia antică?
O particulă subatomică detectată pe Pământ în 2023 ar putea explica aproape totul despre Univers
O particulă subatomică detectată pe Pământ în 2023 ar putea explica aproape totul despre Univers
O navă spațială sovietică ar fi fost regăsită după 60 de ani de la dispariție
O navă spațială sovietică ar fi fost regăsită după 60 de ani de la dispariție
De ce România importă masiv alimentele de bază consumate zilnic?
De ce România importă masiv alimentele de bază consumate zilnic?
Litoralul „urban”, tot mai artificial: până la jumătate din sedimentele unor plaje britanice sunt create de om
Litoralul „urban”, tot mai artificial: până la jumătate din sedimentele unor plaje britanice sunt create de om
O mare companie din domeniul IT vrea să angajeze peste 1.000 de români
O mare companie din domeniul IT vrea să angajeze peste 1.000 de români
Cât de mult ar putea crește prețul la gaze în 2026?
Cât de mult ar putea crește prețul la gaze în 2026?
Pakistanezii din Grecia vor ca statul să legalizeze căsătoria între verișori
Pakistanezii din Grecia vor ca statul să legalizeze căsătoria între verișori