Asfaltarea unei străzi din Curtea de Argeş, împiedicată de localnici. E pavată pe vremea regalităţii. ”Azi o pierdem şi pe asta” – FOTO + VIDEO

05 08. 2016, 17:41

This browser does not support the video element.

Echipa de muncitori a încercat, vineri, să asfalteze strada Pictor Dumitru Norocea din Curtea de Argeş, lucrarea fiind prevăzută a fi realizată cu mult timp înainte de decesul Reginei Ana, pentru că, susţine edilul Constantin Panţurescu, drumul necesita reparaţii urgente.

Galerie foto

vezi galeria
7 foto

Locuitorii din zonă s-au opus, însă, pe motiv că strada este construită de regalitate pe vremea lui Carol I, din piatră de granit, şi au cerut autorităţilor să oprească asfaltarea sau măcar să scoată şi să păstreze piatra istorică la loc de cinste. Potrivit localnicilor, strada este una dintre puţinele neasfaltate din municipiu, dar este pavată cu piatră cubică pe vremea regalităţii şi nu vor să se schimbe acest lucru.

Ei cer edilului să găsească o altă soluţie.

„Trebuie să păstrăm trecutul acestui oraş. Această stradă a fost denumită cu mult timp în urmă

„Era necesar să fie reparată, nu asfaltată! Pietroaiele, cuburile de pe bulevard unde sunt? Puteau să le aducă aici. Pe vremea când l-au adus pe Regele Ferdinand de la gară pe aici era un bulevard cu pomi de-o parte şi de alta (…) Strada asta trebuie reparată, să mai avem şi noi ceva de pe vremea aia!”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, o localnică nemulţumită de decizia autorităţilor .

Un alt localnic, Nicolae Savu, a spus: „Nemulţumirea principală e că nu se recuperează piatra cubică, care este monument istoric al oraşului. Pe această stradă, care s-a numit

Faţă în faţă cu nemultumiţii, muncitorii au strâns utilajele şi s-au retras în zona Mănăstirii Curtea de Argeş, după ce au apucat, totuşi, să toarne smoală pe o bandă.

Primarul Constantin Panţurescu a declarat că strada va rămâne în acest stadiu până la prima sedinţă a Consiliului Local, care va avea loc în ultima zi de marţi din luna august, în timpul căreia se va decide ce se va întâmpla cu piatra cubică şi dacă strada se va asfalta sau nu.

Directorul Serviciului de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Curtea de Argeş, Ion Niţă, a declarat că strada reprezintă un pericol pentru trafic.

„Nu ştiu ce valoare istorică are piatra din Cluj care s-a scos, nu ştiu ce valoare istorică are piatra din Bucureşti peste care s-a turnat covor asfaltic, dar pot să spun că această stradă devenise un pericol public pentru circulaţie şi este la ora actuală un pericol public”, a spus Ion Niţă.

Sursa: Mediafax