Ce poţi mânca de Paşte dacă eşti vegetarian

15 04. 2017, 15:00

Salată cu tofu şi nuci

Poţi crea o salată de sezon (salată verde, spanac, rucola, ridichi, castraveţi, roşii) în care să pui câteva bucăţele de tofu şi să arunci şi o mână de nuci (sau migdale, caju, seminţe de dovleac). Puţin ulei vegetal ( de măslin, avocado sau nuci), un praf de turmeric şi câteva seminţe de cânepă pot completa perfect salata, scrie CSID.

De ce este atât de grozavă?

Datorită ingredientelor preţioase, adevărate super-alimente ce nu ar trebui să lipsească de pe masa unui vegetarian. Tofu reprezintă o importantă sursă de proteine, zinc, fier şi conţine chiar o serie de acizi graşi care scad colesterolul, precum omega-3. De asemenea oferă mai mult de 100 de miligrame de calciu/ jumătate de porţie. Aceeaşi cantitate de tofu îmbogăţit cu calciu îţi va oferi până la 350 mg (aproximativ o treime din necesarul zilnic), plus aproximativ 30% din doza zilnică recomandată de vitamina D, ceea ce ajută corpul să absoarbă calciul.

Nucile sunt o sursă bogată de proteine şi totodată o gustare sănătoasă. În plus, nucile, alunele, migdalele, caju, nucile pecan, nucile de Macadamia şi nucile de Brazilia sunt bogate în zinc, vitamina E şi acizi graşi omega-3. Studiile recente arată că deşi nucile sunt bogate în calorii, consumul lor nu duce la creşterea în greutate. De fapt, oamenii care consumă diete bogate în nuci tind să cântărească mai puţin decât cei care nu fac acest lucru, afirmă cercetatorii de la Universitatea Loma Linda şi Universitatea Purdue. Alunele pot ajuta chiar la pierderea în greutate.

Citeşte continuarea în CSID!

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cele mai cunoscute obiceiuri de Paşte

12 sate frumoase din România, perfecte pentru vacanţa de Paşte

Care sunt obiceiurile specifice Paştelui? De unde a apărut „iepuraşul de Paşte”?

Ce fac românii de Paşte? O cercetare arată că aproximativ 85% dintre români vor sărbători acasă