Care sunt efectele înjurăturilor asupra creierului? Cercetătorii vin cu un răspuns surpinzător

07 05. 2017, 15:00

Astfel, înjurăturile, folosite cu moderaţie, te pot face mai puternic/ă, arată un nou studiu.

Psihologii de la Univeritatea Keele, Marea Britanie, au realizat teste în care unora dintre participanţi li s-a cerut să folosească o înjurătură, înainte de a începe un exerciţiu fizic intens sau după un antrenament la sală, scrie Mediafax.

În ambele situaţii, au descoperit că un cuvânt „tare”, precum o înjurătură, a îmbunătăţit serios performanţa acestora, comparativ cu cei care au folosit cuvinte neutre.

Studiul vine după un altul care a arătat că înjurăturile cresc rezistenţa la durere, ceea ce poate explica de ce mulţi oameni se trezesc înjurând atunci când se rănesc.

Doctorul Richard Stephens, de la Universitatea Keele, care a condus ambele echipe de cercetători a declarat: „Ştim din studii anterioare că o înjurătură la momentul potrivit îi face pe oameni mult mai rezistenţi la durere”.

„Un motiv posibil ar fi acela că în momentul în care înjură este stimulat sistemul nervos simpatic al individului, cel care ajută inima atunci când respectivul se află în pericol. Dacă se confirmă, înseamnă că înjurăturile pot face oamenii mai puternici. Motivele exacte pentru care înjurăturile au aceste efecte urmează să le descoperim în totalitate”, a adăugat Stephens.

Cercetătorii au întreprins studiile acestea în scopul de a înţelege de ce înjură oamenii şi ce efect are acest comportament asupra creierului uman.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Descoperire şocantă: viaţa continuă în creier după ce oamenii mor

L-au readus la VIAŢĂ: primul creier criogenat şi reactivat în totalitate. ‘’Este o treabă grozavă’

Centrul fricii din creier a fost ”hackerit”. Anumite fobii au fost eliminate din creierul oamenilor

Ce s-ar întâmpla dacă cineva ţi-ar atinge creierul? 15 lucruri pe care nu le ştiai – VIDEO