Bărbatul şi femeia pot fi doar amici? Specialiştii consideră că nu

10 09. 2017, 16:00

,,Din ruşine şi teama de eşec, atât bărbatul, cât şi femeia, acceptă starea de amiciţie, sperând în sinea lor la ceva mai mult.

În cazul unei amiciţii formale, tot dorinţa sexuală stă la baza relaţiei lor. Doar că nu o recunosc. Eterna ruşine şi maxima frică de eşec îi împiedică să recunoască ceea ce este evident pentru toţi cei din jur’’, spune psihologul Radu Leca pentru CSID.

La polul opus, psihologul Oana Nicolau crede în legătura care se naşte între un bărbat şi o femeie. ,,Acest lucru este un clişeu. Prietenia poate exista între oameni, indiferent de sex. Desigur, în unele cazuri, prietenia se transformă în atracţie fizică, iar lucrurile pot duce către o relaţie de iubire, însă sunt şi multe alte cazuri de prietenii trainice între bărbaţi şi femei. Este o nevoie mai degrabă, pentru că uneori se pot naşte prietenii de lungă durată, un prieten îţi poate deveni confident şi te poate ajuta să treci pentru anumite etape dificile ale vieţii’’

Specialiştii consideră că la începutul relaţiei unul dintre cei doi are si un interes de natură sentimentală, emoţională, sau, de ce nu, materială. ,,Aceste motive pot fi inconştiente, ceea ce înseamnă că nici măcar persoana dominată de ele nu îşi poate da seama de adevărata realitate. Sau pot fi conştiente, dar persoana respectivă reuşeşte să le ascundă destul de bine’’, adaugă psihoterapeutul Constantin Cornea pentru CSID.

Citeşte continuarea pe CSID.