Cazul medical extrem de rar care i-a şocat chiar şi pe medicii experimentaţi: o femeie transpiră sânge

26 10. 2017, 00:05

Femeia de 21 de ani a spus doctorilor că, în ultimii trei ani, a experimentat periodic sângerări din palme şi din faţă, fără să aibă leziuni, scrie Live Science.

Aceste episoade durau între 1 şi 5 minute şi erau mai intense sub stres emoţional.

A fost diagnosticată cu o condiţie rară, numită hematohidroză, în care sângele reuşeşte să treacă prin pielea intactă şi membrane, conform Genetic and Rare Diseases Information Center (GARD) şi a cercetătorilor.

Condiţia a mai fost relatată şi în alte secole, deşi doctorii au fost sceptici cu privire la existenţa ei, conform lui Jacalyn Duffin, hematolog la Queen’s University din Kingston, Ontario, Canada, care a scris un comentariu cu privire la relatarea acestui caz, publicată în Canadian Medical Association Journal.

Numărul cazurilor este în creştere în ultimii ani

După ce a revizuit cele 28 de cazuri de hematohidroză descrise în ultimii 13 ani, Duffin a ajuns la concluzia că această condiţie este cât se poate de reală. Totuşi, nimeni nu cunoaşte cauza. Unii cercetători au emis ipoteza conform căreia creşterea presiunii în vasele de rânge duce ca celulele sanguine să ajungă în glandele sudoripare, conform GARD. Alţi cercetători speculează că această condiţie este rezultatul activării răspunsului de „luptă sau fugi” al organismului, care apare atunci când o persoană (sau chiar un animal) întâmpină un pericol şi experimentează frică şi stres. Astfel, se eliberează anumiţi hormoni care fac o persoană să fie mai alertă, rezultând în sângerare.

În unele cazuri, condiţia este asociată cu tulburări de sângerare, precum atunci când sângele nu poate coagula.

Descrierile cu privire la „transpiraţia de sânge” existau chiar şi acum aproape 2.500 de ani, în scrierile lui Aristotel. Există referinţe şi în scrierile medievale şi din perioada modernă timpurie, mai ales în contextul crucificării lui Iisus.

În ultimii ani, numărul cazurilor de hematohidroză a crescut – din 2013 au existat deja 18 cazuri, în condiţiile în care din 1880 până astăzi au fost raportate doar 42 de cazuri. De asemenea, cele mai recente cazuri sunt la femeile tinere.

Un factor declanşator nu a putut fi găsit, conform declaraţiilor femeii din Italia – putea avea loc atunci când dormea, când făcea exerciţii sau când era stresată – practic, putea apărea în orice instanţă în care transpira.

Analizele la microscop nu au scos nimic anormal la iveală. I-a fost administrat un tratament împotriva presiunii crescute a sângelui, iar după acesta, femeia a precizat că a simţit o „descreştere semnificativă” a evenimentelor în care transpira sânge, deşi acestea nu au dispărut în totalitate. De asemenea, i-au fost administrate antidepresive din cauza faptului că această condiţie a făcut ca femeia să se izoleze social şi să treacă prin etape de depresie.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Şapte dintre cele mai OBSCURE şi mai rare boli înregistrate

Caz medical rar: unui bebeluş i s-a extirpat din abdomen fratele geamăn

Un studiu scoate la iveală că insomnia nu este doar o condiţie psihologică, ci are şi o cauză genetică

Mergi încet? Rişti să suferi de demenţă la bătrâneţe!