Prima pagină D:News

Un diamant de 910 carate a fost desoperit în Lesotho. Cât valorează piatra preţioasă?

Redactia Descopera.ro | 01.16.2018 | ● Vizualizări: 2632

Unul dintre cele cinci cele mai mari diamante descoperite în lume, o gemă de 910 carate, a fost extras recent din Lesotho, a anunţat, luni, compania minieră britanică Gem Diamonds, citată de Le Figaro.

Piatra preţioasă, extrasă din prolifica mină din Letseng, ar putea valora până la 33 de milioane de euro, a estimat analistul Ben Davis, de la societatea Liberum Capital, informează Mediafax.
 
"De când Gem Diamonds a cumpărat mina din Letseng, în 2006, acolo au fost descoperite unele dintre cele mai interesante diamante din lume", a declarat preşedintele companiei miniere, Clifford Elphick.
 
"Acest diamant de o puritate excepţională este cel mai mare extras până în prezent din mina de la Letseng", a adăugat acesta, într-un comunicat.
 
Descoperirea a fost salutată, luni dimineaţă, la Bursa din Londra, cu o creştere de 14% a acţiunilor Gem Diamonds.