Istoricul Neagu Djuvara a murit. Într-una dintre teoriile sale susţinea că fizionomia românilor s-a schimbat ca urmare a comunismului: ”Am găsit un ţăran îmbrăcat a la Mao Zedong”

A luat parte la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie-noiembrie 1941) şi a fost rănit în apropiere de Odessa.

 

Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, Djuvara este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. Numit secretar de legaţie la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniştii preiau şi Externele.

 

Implicat în procesele politice din toamna anului 1947, Neagu Djuvara hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei româneşti (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I”). În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci şi trei de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului francez al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. Între timp, reluase studiile de filozofie la Sorbona. În mai 1972, obţine doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei; mai târziu, obţine şi o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.). Din 1984, este secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după revoluţia din decembrie 1989, când se întoarce în ţară. Din 1991 a fost profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti şi membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi.

 

A publicat volume precum „Le droit roumain en matière de nationalité” (Paris, 1940 – teză de doctorat); „Démétrius Cantemir, philosophe de l’Histoire”, în Revue des études roumaines, XIII-XIV, Paris, 1974, „Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations”, Mouton, Paris-Haga, 1975 (carte premiată de Academia Franceză) – în româneşte, Civilizaţii şi tipare istorice. „Un studiu comparat al civilizaţiilor” (Humanitas, 1999), „Les «grands boïars» ont-ils constitué dans les principautés roumaines une véritable oligarchie institutionnelle et héréditaire?” în Südost-Forschungen, Band XLVI, München, 1987, „Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe siècle” – Publications Orientalistes de France, 1989, în româneşte, „Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne” (Humanitas, ed. a VI-a, 2008), „Les Aroumains” (operă colectivă), Publications Langues’O, Paris, 1989 – în româneşte, „Aromânii – istorie, limbă, destin”, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996, „Sur un passage controversé de Kékauménos. De l’origine des Valaques de Grèce”, în Revue roumaine d’histoire, vol. XXX, 1-2, Bucureşti, 1991, „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” (Humanitas, ed. a IX-a, 2008), „Cum s-a născut poporul român” (Humanitas Junior, ed. a V-a, 2008), „Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii” (Humanitas Junior, ed. a III-a, 2007), „De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul” (Humanitas Junior, ed. a II-a, 2007), „Însemnările lui Gheorghe Milescu” (Humanitas, 2004), „Amintiri din pribegie” (Albatros, 2002; Humanitas, ed. a IV-a, 2008- versiune franceză: „Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil (1948-1990), L’Harmattan, Paris, 2004), „Există istorie adevărată?” (Humanitas, ed. a III-a, 2008).