Home » D:News » Un mamifer rar ce trăia alături de dinozauri există şi în prezent

Un mamifer rar ce trăia alături de dinozauri există şi în prezent

Publicat: 24.03.2018
Unuia dintre cele mai ciudate, rare şi vechi mamifere de pe planetă i-a fost secvenţiat genomul, iar specialiştii au realizat o descoperire cu adevărat remarcabilă.

Solenodonul este unul dintre cele mai remarcabile mamifere din lume. În primul rând este veninos, otrava acestuia putând să oprească inima unui şoarece într-un minut. Conform MNN, animalul se află doar în insulele din Caraibe şi sunt observate rareori din cauza vieţii subterane pe care o au pe timpul zilei. 

Anterior, specialiştii au creat ipoteze privind cât de vechi este animalul. Însă, în prezent, au reuşit să ajungă la concluzia că specia a apărut în urmă cu 73,6 milioane de ani. Aşadar, mamiferul exista anterior evenimentului ce a dus la dispariţia dinozaurilor, ei fiind printre puţinele animale care au supravieţuit. ”Am confirmat că primele datări de referinţă privind Soledoni provin din perioada anterioră dispariţiei dinozaurilor,” a declarat dr. Taras K. Oleksk, din cadrul Universităţii din Puerto Rico. 

Sursa: Wikimedia Commons

În ciuda tenacităţii mamiferului observată de-a lungul istoriei, specia ar putea dispărea în curând. Anterior se credea că specia a dispărut, însă în timpul unor expediţii din 2003 şi 2008 au fost descoperite două exemplare. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile

Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor

Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul

Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?

Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme

Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile

O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa

Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină

Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul

La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?

Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri

O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol

De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani

Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate

Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat

Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile

Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă