Motivele pentru care accesele de furie ale copiilor sunt benefice

22 04. 2018, 14:00

Cel mai bine este să fie manifestate

Lacrimile conţin cortizol, hormonul de stres. Când plângem, eliberăm literalmente stresul din trupurile noastre. Lacrimile au fost de asemenea descoperite ca fiind vitale în scăderea tensiunii arteriale şi pentru a îmbunătăţi bunăstarea emoţională, cu condiţia ca lângă noi să se afle o persoană apropiată pentru sprijin. S-ar putea să fi observat că atunci când copilul tău este la un pas de accesul de furie, plânge. Se frustrează şi ţipă. În mod paradoxat însă, s-ar putea să fi observat de asemenea că imediat după ce furtuna a trecut, copilul se află într-o stare mult mai bună. Accesele de furie îi ajutăpe copii într-un mod sănătos, atâta vreme cât nu întrec limitele obişnuite.

Plânsul poate ajuta copilul să înveţe

Copiii au tendinţa de a manifesta accese de furie cel mai adesea atunci când îi frustrează o anumită sarcină pe care nu o pot realiza. Odată manifestată criza respectivă, este foarte posibil ca micuţul să îşi limpezească mintea şi să găsească soluţia care i-a scăpat în mod iniţial, ca urmare a frustrărilor produse.

Copilul poate să doarmă mai bine

Problemele de somn apar adesea deoarece părinţii cred că cea mai bună abordare a acceselor de furie şi a stărilor de agitaţie este încercarea de a le evita. Apoi, emoţiile copilului se blochează atunci când creierul său se află în repaus. La fel ca adulţii, copiii se trezesc de asemenea deoarece sunt stresaţi sau încearcă să proceseze ceva ce se întâmplă în viaţa lor. Permiterea copilului să ajungă la sfârşitul accesului de furie nu face decât să îmbunătăţească bunăstarea sa emoţională şi să îl poată ajuta să doarmă în timpul nopţii.

Citeşte continuarea pe CSID.