Prima pagină D:News

Simptomele tulburării bipolare şi cum poate fi tratată

09.25.2018 | ● Vizualizări: 1058

Tulburarea bipolară afectează 4,5% din populaţie, dar ajung la medic jumătate dintre cei care manifestă simptomele, iar în ţările sărace doar un sfert. Stigmatizaţi sau simţindu-se vinovaţi de propriul comportament, cei ce suferă de tulburare bipolară se izolează de societate. Însă diagnosticaţi corect şi cu un tratament medicamentos potrivit însoţit de psihoterapie şi psihoeducaţie, aceşti oameni pot trăi o viaţă absolut normală. Pentru a afla mai multe despre tot ce înseamnă tulburarea bipolară, am stat de vorbă cu medicul psihiatru Gabriella Bondoc, cea care a iniţiat şi un program, "Navigând între poli", destinat persoanelor ce suferă de tulburare bipolară.

o tulburare bipolară au acest barometru afectat şi de aceea starea lor de dispoziţie devine variabilă, neurotransmiţătorii crescând sau scăzând exagerat de mult.
 
Pentru a putea pune diagnosticul de tulburare bipolară, persoana trebuie să fi resimţit măcar o dată un episod manical/hipomaniacal. Ce presupune acest lucru? Că energia şi comportamentul persoanei să fie modificate vizibil timp de cel puţin 4-7 zile, cu veselie şi energie exagerată, agitaţie, nervozitate, lipsa nevoii de somn şi o accelerare mare a gândurilor. Persoana se simte ca ”băgat în priză”, are o încredere exagerată în sine (grandoare) (”sunt foarte deştept /seducător /voi fi foarte bogat /sunt special”), vorbeşte întruna, sare de la o idee la alta, nu se poate concentra, face exagerat de multe planuri, multe nerealiste, devine impulsiv, cheltuitor sau exagerat de activ. Uneori veselia sau energia nu sunt vizibile decât apropiaţilor şi atunci vorbim de un episod manical mic sau hipomaniacal. În cazurile grave, persoana pierde contactul cu realitatea (simptome psihotice), poate crede că are puteri speciale/paranormale sau religioase sau o misiune specială si uneori au şi halucinaţii (aud voci, au vedenii, etc.).
 
Pe lânga aceste episoade, persoana poate avea şi perioade de depresie, în care cel puţin 2 săptămâni, este foarte trist sau fără să mai simtă plăcere/chef de viaţă, nu se poate odihni, nu are energie, are numai gânduri triste, pesimiste, îngrijorătoare, sentimente exagerate de vinovăţie sau chiar ideaţie de suicid. În cazul depresiei bipolare este un lucru obişnuit ca tristeţea să nu fie emoţia dominantă şi ca în locul acesteia să se afle o senzaţie de inhibiţie, gol emoţional, indiferenţă sau pasivitate. De asemenea, este foarte comună şi anxietatea sau iritabilitatea. Unii pacienti diagnosticaţi cu depresie pot avea într-adevăr tulburare bipolară,  dar fac primul episod maniacal la peste 50 de ani.
 
C.S.Î.D.:  Există o statistică la nivel mondial privind această boală psihică? Dar la nivelul ţării noastre?
G.B.: Tulburarea bipolară conţine mai multe tipuri de afecţiune (tip I, tip II, tip III, ciclotimie etc) alcătuind un întreg spectru de la formele cele mai uşoare la cele mai grave. Este o tulburare foarte frecventă, aproximativ 4,5 % din populaţia generală putând avea unul dintre diagnosticele din cadrul spectrului tulburării bipolare.  Fiind o boală genetică şi biologică, frecvenţa ei este similară la nivelul diferitelor ţări, inclusiv România, ceea ce variază este numărul de persoane care apelează la medic şi sunt diagnosticate. Mai puţin de jumătate dintre persoanele afectate apelează la medic, iar în ţările mai sărace doar 25 %. Forma de tulburare bipolară cea mai gravă (tip I) are o frecvenţă de 0,6%. Deşi mulţi oameni cred contrariul, adevărul este că tulburarea bipolară a existat pe tot parcursul istoriei, ceea ce înseamnă că este la fel de veche ca şi omenirea.
 
Continuarea pe CSID