O carte pe zi: „Ulysse, 732 – Joyceland”, de Mircea Mihăieş. Un volum despre altă carte celebră de o sută de ani

Fără dubiu, „Ulysses”, romanul lui James Joyce, e o carte fără pereche. A fost publicat în 1922 (la Paris, la librăria Shakespeare and Company, de pe Rue de la Bûcherie, care avea să fie incendiată şapte decenii mai târziu, de un american nebun, obsedat de Joyce), într-o ediţie plină de erori, avea 732 de pagini, a fost republicat de nenumărate ori, interzis în unele locuri, dar tradus în toate limbile, comentat în sute de mii de articole, studii şi cărţi, mereu găsindu-se unghiuri noi, neaşteptate, de abordare. Iată că extraordinarul critic literar, scriitor, traducător şi manager timişorean Mircea Mihăieş scrie un roman al romanului „Ulysses”, adică o fiziologie a unui roman de o amploare copleşitoare, în care nu cred să fi eludat vreun element important pentru înţelegerea capodoperei joyciene, scrie Mediafax.

Întrebarea oricărui cititor onest şi-o pune şi criticul, încă de la început, în absenţa unor studii sociologice: cum se explică succesul unei asemenea cărţi extrem de dificile şi de ce ar trebui să continui să scrii despre ea? Cum a fascinat personaje atât de diferite, precum şi pe marii scriitori ai secolului trecut, dar şi mari actori deopotrivă (Marilyn Monroe, de pildă, există o celebră fotografie în care citeşte romanul).

• Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
• Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile

„Ulise” e fără îndoială o carte foarte greu de citit. „Ceea ce nu e doar constatarea unei stări de fapt, ci aproape o judecată de valoare. Romanul derutează pentru că modifică în permanenţă regulile jocului, realocând unor entităţi tradiţionale funcţii noi. Prin însuşi aspectul parodic – o rescriere în cheie minoră şi cu semnele schimbate a Odiseei – ea se relevă a fi creatoare atunci când pare să distrugă (drept dovadă, nesfârşitele jocuri de cuvinte) şi instituie o energie generatoare de frumos pe buza haosului. Sondarea psihicului uman atinge dimensiuni nemaiîntâlnite, şi ca profunzime, şi ca expresivitate. Nu e o exagerare să vedem în el un roman totalitar – prin ambiţia neţărmurită de a nu ocoli niciun aspect al existenţei umane, fie el nobil ori abject”.

S-a spus de nenumărate ori că romanul lui James Joyce este o experienţă limită a romanului şi un monument de inteligenţă. Mircea Mihăieş ne convinge că aşa stau lucrurile prin analiza sa, capitol cu capitol, paragraf cu paragraf, aproape frază cu frază. Criticul face istoria romanului – cum s-a născut, cum a fost redactat, cum a fost tipărit, ce s-a întâmplat după ce cartea a ieşit pe piaţă, cine l-a apreciat, cine nu, de ce, cum a fost târât autorul în tribunale, cum s-a format solidaritatea în jurul cărţii; urmează o analiză uluitor de detaliată a fiecărui capitol („insule”, le spune criticul). Totul presupune nu numai o recitire migăloasă şi concomitent un îndemn către toţi la recitirea capodoperei, dar şi o trecere în revistă, chiar o analiză a aproape tot ce s-a scris semnificativ despre „Ulysses”. Ce face Mircea Mihăieş este ieşit din comun, chiar unic. Nu doar analizează textul capodoperei, convingându-ne că e o capodoperă, ci şi textele tuturor celor care au avut ceva important de spus despre „Ulysses”, lăsând impresia, chiar convingerea că stăpâneşte subiectul în întregime (aruncaţi-vă un ochi pe bibliografia întinsă pe 16 pagini). Apoi Mircea Mihăieş oferă o interpretare proprie, analiza lui privindu-l pe autor, dar şi textul şi receptarea. În sfârşit, textul criticului clarifică, fără a fi vreo clipă plictisitor sau redundant.

O întreprindere extrem de anevoioasă, dificilă, hazardată, care i-a luat autorului timişorean mai mult de trei ani. Şi pentru care a fost recompensat pe măsură, fiind ales scriitorul anului, la prima competiţie de acest fel, organizată, în 2016, de Uniunea Scriitorilor; iar volumul a fost desemnat drept cartea anului 2016.

Îndemn orice iubitor al literaturii să se aplece asupra acestei cărămizi de înţelepciune, să citească pe îndelete, cât poate, să revină, pentru că, pe lângă deliciile momentului, va reveni în mod cert la literatură, în cazul în care a rătăcit spre alte ademenitoare activităţi ale cotidianului.

Mircea Mihăieş – „Ulysses, 732. Romanul romanului”. Editura Polirom. 1.016 pag.