Cum au rezolvat autorităţile problema bradului ”prea subţire” din Braşov

17 11. 2018, 15:30

Mai mulţi braşoveni au criticat bradul dus în Piaţa Sfatului, pentru că era prea subţire, scrie Mediafax.

Peste noapte, bradul a fost „îmbogăţit” cu mai mulţi brazi mici, aşezaţi la bază, astfel încât acum pare mai bogat.

A fost soluţia găsită pentru ca pomul să nu mai arate atât de subţire. Împodobirea lui a început deja, iar purtătorul de cuvânt al municipalităţii braşovene, Sorin Toarcea, a declarat că este important cum va arăta bradul la final, împodobit.

„Am vrut ca Braşovul să aibă cel mai înalt brad din ţară şi cu siguranţă va fi şi cel mai frumos, şi cel mai original, după ce se va finaliza împodobirea lui. Brazi de asemenea dimensiuni pot fi recoltaţi doar de pe păşiuni, cei din păduri au coronamentul mai sărac”, a spus Sorin Toarcea.

Bradul a fost adus recent din Vama Buzăului. Are o înălţime totală de 31 de metri, din care 2,5 metri sunt îngropaţi în pământ. Vârsta lui este de aproximativ 70 de ani şi este unul din cei mai înalţi brazi aduşi în Piaţa Sfatului, din Braşov.